O acvilă de câmp extrem de rară în Europa se recuperează la Târgu Mureș, după ce a fost salvată de ornitologi

×
Publicitate

Intervenție cu final fericit la Târgu Mureș. O acvilă de câmp, extrem de rară în Europa a fost salvată de ornitologi, după ce a fost rănită la o aripă.

Pasărea este acum într-un centru de recuperare, unde își exersează zborul. Va ajunge în sălbăticie, imediat după ce-și va reveni complet.

Câțiva oameni din Arad au găsit acvila de câmp cu o aripă ruptă, într-o stare extrem de gravă. Imediat, au dus-o la un consult. A ajuns pe mâinile veterinarilor din Târgu Mureș, care au operat-o.

Dr. Borka-Vitalis Levente, medic veterinar: „Fiind o fractură cu un prognostic foarte grav, foarte aproape de articulația cotului, am decis să intervenim chirurgical, în ziua respectivă am și operat pasărea. Capetele fracturate. Am fixat cu o tijă intramedular. Are șanse foarte bune să o putem reda naturii.”

Pasărea a fost mai apoi mutată în Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice. Ea trăiește într-o volieră, o cușcă de mari dimensiuni, unde poate să-și testeze zborul.

Sajnar Gyorgy, reprezentant Grupul Milvus: „Se dezvoltă bine, se comportă bine, după cum vedem își folosește bine aripile și sperăm că va putea fi eliberată cât mai repede.”

Acvila de câmp intră în contact cu oamenii doar în momentul în care este hrănită, pentru ca readaptarea în sălbăticie să se facă mai ușor.

Îngrijitor centru de reabilitare: „Carne de pui și manâncă iepure o dată pe zi. Și-a revenit destul de bine.”

Acvila de câmp este o specie pe cale de dispariție în Europa, iar la noi în țară mai sunt doar 10 exemplare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62446401
Socăcițele din Maramureș le învață și bucătăresele mai tinere cum să facă bucatele tradiționale de Paște

E forfotă mare și în gospodăriile din Țara Lăpușului în aceste zile. Socăcițele harnice, adică bucătăresele cele mai bune din fiecare sat, pregătesc deserturile pentru Paște, printre care cozonacii dolofani și pasca cu brânză dulce.

62446392
Atelier inedit pentru vopsirea ouălor de Paște, în Gorj. „Trebuie să te adaptezi după fiecare bucățică de sare”

Și pentru că pregătirile pentru Paște sunt în toi, zeci de tineri din Gorj au aflat cum pot decora ouăle roșii cu ajutorul sării. Mentor le-a fost un meșter care i-a îndrumat la fiecare pas. Desigur, au contat mult talentul și răbdarea.

62446389
Vremea ploioasă nu a fost un impediment pentru turiștii de pe litoral. „Ai apă în papuci, îi dai jos și dansezi”

Chiar dacă a plouat noaptea trecută pe litoral, petrecerile nu s-au oprit. În Vama Veche, tinerii, mai puțin ca-n zilele trecute și-au umplut timpul cu cântece, dans și focuri de tabără, toate acestea la 12 grade Celsius.  

Recomandări
Călin Georgescu
Câți bani ar avea Călin Georgescu în cele șapte conturi pe care DIICOT a pus sechestru

Călin Georgescu și soția sa, Cristela, au mers miercuri dimineață la DIICOT, pentru a doua zi la rând, pentru a asisra la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor de stocare ridicate de anchetatori.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Batrani pacaliti
Escrocherie de amploare în Capitală. Bătrâni, păcăliți că sunt grav bolnavi și puși să ia credite pentru „leac”. Ce cumpărau

Escrocherie de proporții în Capitală, mascată sub paravanul unor clinici private mai mulți bătrâni ar fi fost înșelați să creadă că sunt grav bolnavi și să plătească servicii medicale scumpe.