Nouă luni de închisoare pentru un vietnamez care a refuzat să poarte mască

62118920

O instanţă din nordul Vietnamului a condamnat vineri un bărbat la nouă luni de închisoare pentru că a refuzat să poarte o mască de protecţie şi a atacat doi poliţişti la un punct de control pentru prevenirea COVID-19, informează DPA.

Dao Xuan Anh, în vârstă de 30 de ani, a fost acuzat că „s-a opus poliţistului care îşi îndeplinea funcţiile oficiale”, a precizat vineri o instanţă din provincia Quang Ninh, aflată la circa patru ore de capitala Hanoi.

Potrivit rechizitoriului, incidentul s-a petrecut pe 4 aprilie, în jurul orei 16:00 (09:00 GMT) când poliţiştii de la punctul de control l-au zărit pe Anh pe motocicletă, în spatele prietenului său, Nguyen Van Nam. Niciunul dintre aceştia nu purta cască sau mască de protecţie.

Poliţiştii le-au cerut celor doi să-şi pună măşti şi căşti însă aceştia au refuzat. În plus, Anh i-a insultat şi i-a lovit pe poliţişti provocându-le vânătăi pe umeri şi pe braţe.

Bărbatul s-a prezentat în aceeaşi zi la secţia de poliţie.

Pe 4 aprilie, premierul vietnamez Nguyen Xuan Phuc a solicitat autorităţilor să pedepsească cu duritate orice persoană care nu poartă mască în locurile publice.

Anh este prima persoană din Vietnam care va fi închisă pentru încălcarea regulilor guvernamentale privind distanţarea socială.

Ţara înregistrează în prezent 255 de cazuri confirmate de COVID-19, dintre care 144 au fost deja externate. Până în prezent, în Vietnam nu au fost raportate decese provocate de noul coronavirus.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62119669
O vârstnică a fost nevoită să mănânce din gunoi, după ce i-a fost furată mâncarea comandată
O vârstnică din Marea Britanie a fost nevoită să caute în gunoi pentru mâncare, după ce produsele alimentare pe care le comandase i-au fost furate din fața ușii.
62119578
Accident violent în Târgoviște, după ce un tânăr nu a acordat prioritate într-o intersecție
Impact violent într-o intersecție din Târgoviște. O femeie a rămas blocată în habitaclu, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită în portieră de un alt autoturism, care nu i-a acordat prioritate.
62119562
Panică la bordul unui feribot. Au sărit în apă, după ce s-a aflat că există persoane infectate cu Covid-19. VIDEO
Mai multe imagini de pe un feribot indonezian, în care pasagerii s-au aruncat în apă, după ce au aflat că unii dintre ei sunt infectați cu noul virus, au apărut pe internet.