Femeia de 56 de ani, însărcinată cu copilul propriului fiu, a născut. VIDEO

62300958

În vârstă de 56 de ani, americanca Nancy Hauck a născut-o pe nepoata ei, în această săptămână. „Totul a mers perfect și ne simțim binecuvântați să o avem în familia noastră”, a spus ea.

Nancy Hauck, din St. George, Utah, a decis să fie mamă surogat pentru fiul ei, Jeff Hauk, în vârstă de 32 de ani și soția sa, Cambria, în vârstă de 30 de ani, care a suferit o histerectomie, ceea ce înseamnă că nu mai poate avea copii, conform Daily Mail.

Cuplul a apelat la un tratament de fertilizare în vitro timp de 6 ani înainte de a avea gemeni, pe Vere și Ayva, care au acum trei ani.

Apoi, a venit pe lume a doua pereche de gemeni, Diseal și Luka, acum în vârstă de 11 luni, dar nașterea a fost traumatizantă, iar Cambria a fost nevoită să facă o histerectomie.

Ulterior, Nancy s-a oferit să fie mamă surogat pentru fiul ei, iar în această săptămână a născut-o pe nepota ei, Hannah.

„Totul a decurs perfect și ne simțim atât de binecuvântați să o avem în familia noastră”, a declarat Nancy pentru revista People după naștere.

Travaliu de 9 ore

Ea a fost în travaliu timp de nouă ore, pe care a descris-o ca fiind „o experiență remarcabilă și spirituală”, dar a precizat că simte „o oarecare tristețe din cauza separării”.

„Chiar dacă știu că bebelușul va merge la fiul meu, știu că va exista un pic din acel sentiment de gol”, a spus ea. Nancy plănuiește să își ia o perioadă de timp liber de la serviciu și să scrie o carte despre această experiență.

Nancy a început tratamentele hormonale în ianuarie 2022 și s-a injectat în fiecare zi timp de 12 săptămâni, cu ajutorul soțului ei și al tatălui lui Jeff, Jason, în vârstă de 59 de ani.

În februarie 2022, Hauck a transferat un embrion fertilizat pe care Jeff și Cambria l-au creat prin FIV, după care Hauck a rămas însărcinată cu nepotul ei, scriu cei de la New York Times.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62300950
Târg de bunătăți în Baia Mare. Ce produse maramureșene pot degusta pofticioșii

Cei care încă nu au decis ce bunătăţi vor pune pe masa de Crăciun, sunt așteptați la degustare, la un târg cu bucate tradiționale din Maramureș.

62300948
Expoziție de păsări și animale mici, la Bistrița-Năsăud. Iepuri și găini de rasă, printre exemplare

Crescătorii de porumbei, găini și iepuri din mai multe județe din țară și-au dat întâlnire în acest weekend în comuna Livezile, din Bistrița Năsăsud.

62300932
Mesteceni plantați în memoria celor dragi, într-un parc din Lugoj. Fiecare arbore conține un cod QR

100 de mesteceni au fost plantați într-un parc din Lugoj, județul Timiș, de cei care au pierdut pe cineva drag și încă îl poartă în suflet.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.