Cum să eviți ghinionul de marți, 13. Sfaturile ISU Suceava

62474592

Pompierii din Suceava au transformat ziua de marți, 13, privită în popor ca o dată cu ghinion, într-o ocazie de a le reaminti oamenilor cum să se protejeze împotriva pericolelor de zi cu zi. Și o fac cu o pisică neagră folosită ca logo.

 

ISU Suceava folosește conotația negativă a zilei de marți, 13, pentru a le arăta oamenilor cum să se ferească de ghinionul pericolelor de zi cu zi. Așa au creat pompierii bucovineni un logo cu pisica neagră și au organizat Ziua Porților Deschise.

”Credința populară, prin tradiție, asociază alăturarea datei de 13, la ziua de marți, cu o conotație nefastă, marcată de ghinion.
Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) s-a raliat inițiativei desfășurate la nivel european, astfel încât, în fiecare zi de marți, 13 este marcată Ziua Informării Preventive.

Desfășurate sub sloganul Preveniți ghinionul și având ca logo pisica neagră, activitățile ce au loc în această zi urmăresc informarea cât mai facilă și detaliată a cetățeanului, în ceea ce privește modul de comportare în fața riscurilor cotidiene și familiarizarea acestora cu regulile de comportament menite a le proteja viața și bunurile”, au transmis cei de la ISU Bucovina Suceava pe Facebook.

Pentru marcarea acestui eveniment, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava organizează, la nivelul județului, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.

Unde poți afla mai multe despre campaniile IGSU

”Astfel, mâine, marți, 13 august, în cadrul „Zilei porților deschise” - subunitățile de pompieri militari din județ îi vor primi în vizită pe toți cei dornici să cunoască și să se familiarizeze cu specificul misiunilor salvatorilor. Cu această ocazie, participanții vor vedea tehnica utilizată de pompieri în misiunile operative și, totodată, vor fi instruiți privind prevenirea și modul de comportare în cazul producerii diverselor situații de urgență.

De asemenea, în fiecare subunitate va fi amenajat un punct de informare preventivă, în care se vor distribui materiale din cadrul campaniilor naționale.

Alte puncte de informare preventivă vor fi activate în locuri cu aglomerări de persoane, respectiv, Shopping City și Iulius Mall, în care se vor distribui materiale din cadrul campaniilor naționale ale IGSU și se vor promova profesia de salvator și activitatea de voluntariat”, mai spune ISU Bucovina Suceava.

Pentru mai multe detalii cu privire la campaniile desfășurate de IGSU, accesați:


- https://www.igsu.ro/Comunitate/CampaniiInformare
- https://youtube.com/user/InformarePreventiva
- http://pompierisv.ro/Domenii/Inspectie/CampaniiInformare.htm

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62474558
Cei 430.000 de oameni care au participat la UNTOLD au cheltuit peste 70 de milioane de euro în Cluj-Napoca

A noua ediție a festivalului UNTOLD a adus venituri importante pentru economia din Ardeal. Organizatorii estimează că spectatorii au cheltuit peste 70 de milioane de euro pe cazare, mâncare, distracție și transport.

62474528
Uniformele de 7.400 lei ale polițiștilor se rup. Sindicatul Europol: ”Adierea provenea de la noua ventilație”. Reacția IGPR

Sindicatul Europol reclamă, luni, calitatea uniformelor, distribuind o fotografie cu o pereche de pantaloni care s-au rupt pe cusătură, deşi, teoretic, acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple.  

62474506
O româncă a intrat de două ori în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung păr din lume. Ce lungime avea podoaba sa capilară

O româncă din Mureș, stabilită din 1990 în Germania, a intrat de două ori în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung, dar și cel mai sănătos păr din lume. Acum, a lansat și în limba română o carte scrisă despre îngrijirea părului.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.