Nou eșec pentru Boris Johnson. Moțiunea privind alegeri anticipate a fost respinsă

×
Publicitate

Parlamentarii britanici au respins miercuri noaptea moţiunea premierului conservator Boris Johnson privind convocarea de alegeri anticipate pe 15 octombrie.

Propunerea executivului britanic a întrunit susţinerea a 298 de parlamentari. Pentru aprobarea sa era nevoie de 434 de voturi, adică două treimi din totalul deputaţilor.

Împotriva moţiunii au votat 56 de deputaţi.

Parlamentarii laburişti au avut instrucţiuni din partea partidului să se abţină de la vot.

Premierul britanic Boris Johnson l-a tachinat pe liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, după ce acesta a cerut deputaţilor săi să se abţine de la vot, scrie Agerpres.

"Este pentru prima oară în istorie când opoziţia a votat pentru a demonstra încredere în guvernul Majestăţii Sale. Nu pot decât să speculez cu privire la motivele din spatele ezitării sale, concluzia evidentă fiind, mă tem, că el nu crede că va câştiga", a afirmat Boris Johnson într-o scurtă intervenţie după eşecul convocării de alegeri anticipate. 

Acest vot negativ este al treilea primit de Boris Johnson în ultimele 24 de ore.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62036732
Impas în planul UK de a bloca libera circulație a cetățenilor UE din prima zi de Brexit

Planurile Guvernului britanic de a pune capăt liberei circulații a cetăţenilor UE de la 31 octombrie, ziua ieșirii din UE, nu pot fi puse deocamdată în aplicare, după ce avocații angajați de autorități au avertizat că s-ar putea declanșa haosul.

62039410
Regina Elisabeta a aprobat suspendarea parlamentului britanic, înainte de Brexit

Regina Elisabeta a II-a a aprobat miercuri planul premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul, relevă o declaraţie a organismului oficial de consilieri ai Reginei, cunoscut drept Privy Council, potrivit Reuters.

62031069
UK vrea să blocheze libera circulație a cetățenilor UE chiar din prima zi de BREXIT

Noul ministru de Interne al Marii Britanii vrea să impună restricții la frontierele UK imediat pe 31 octombrie, când premierul Boris Johnson a anunțat că englezii vor ieși din Uniunea Europeană chiar dacă nu vor avea un acord de retragere.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.