UE a acceptat amânarea BREXIT. Cele 3 date propuse pentru ieşirea Marii Britanii

×
Publicitate

Ambasadorii celor 27 de state membre UE s-au reunit luni dimineaţă pentru a discuta despre solicitarea de amânare a Brexitului cu trei luni, relatează duminică AFP şi Reuters, citând surse din cadrul UE.

Cele 27 de state care vor rămâne în Uniunea Europeană au decis luni, la Bruxelles, să accepte solicitarea Londrei de amânare a Brexitului cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, a anunţat pe Twitter preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmit AFP şi dpa.

Propunerea care a fost analizată prevede o amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dar cu posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din UE de la 1 decembrie 2019 sau de la 1 ianuarie 2020 în caz de ratificare a acordului înainte de aceste termene.

Toate ţările UE au convenit săptămâna trecută asupra necesităţii unei a treia amânări a Brexitului pentru a evita o ieşire fără acord şi s-au pus de acord să ia o decizie asupra subiectului prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.

Ambasadorii urmează s-au reunit luni dimineaţă, cu trei zile înainte de data de 31 octombrie prevăzută anterior pentru divorţ.

Potrivit surselor citate, propunerea discutată prevedea o amânare a Brexitului cu trei luni, până la 31 ianuarie 2020, dar cu posibilitatea ca Regatul Unit să iasă din UE de la 30 noiembrie sau 31 decembrie în caz de ratificare a acordului înainte de aceste termene, transmite Agerpres.

Deputaţii britanici urmează să voteze luni după-amiază asupra unei moţiuni a lui Boris Johnson care propune organizarea de alegeri anticipate pe 12 decembrie. Liderul conservator speră ca până atunci să obţină adoptarea în parlament a textelor necesare pentru punerea în aplicare a acordului de Brexit pe care l-a convenit în urmă cu zece zile la Bruxelles.

Toate ţările UE au convenit săptămâna trecută asupra necesităţii unei a treia amânări a Brexitului pentru a evita o ieşire fără acord şi s-au pus de acord să ia o decizie asupra subiectului prin procedură scrisă, fără a fi necesară convocarea unui summit.

Majoritatea ţărilor sunt deschise la o amânare de trei luni, pe care Boris Johnson a fost constrâns de lege să o solicite. În ceea ce o priveşte, Franţa a insistat asupra necesităţii unei "justificări" pentru acest lucru.

"Nu trebuie să dăm timp în baza unei ficţiuni politice, ci a unor alegeri sau a unui al doilea referendum", a repetat duminică secretarul de stat francez pentru afaceri europene Amelie de Montchalin.

Marea Britanie a făcut un pas suplimentar duminică în direcţia unui scrutin anticipat, două partide de opoziţie avansând o propunere în acest sens, condiţionată de o amânare a Brexitului până la sfârşitul lui ianuarie.

La peste trei ani de la referendumul în care britanicii au votat în proporţie de 52% pentru părăsirea Uniunii Europene, deputaţii britanici au aprobat în principiu, pe 22 octombrie, acordul încheiat de UE cu Boris Johnson, dar a respins calendarul de marş forţat pe care acesta dorea să-l impună legislativului.

Marea Britanie trebuia iniţial să părăsească UE pe 29 martie, o dată-limită amânată deja în două rânduri, mai întâi pe 12 aprilie şi apoi pe 31 octombrie.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Document exploziv privind drepturile angajaților din UK după Brexit: "E complet nebunesc"

Guvernul britanic intenționează să se abată de la normele UE privind drepturilor angajaților după Brexit, în ciuda faptului că premierul Boris Johnson s-a angajat să mențină "un teren de joc echitabil", scrie Financial Times.

Statele UE nu au ajuns încă la un acord privind durata amânării Brexit-ului

Statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă vineri la un acord privind durata unei amânări a Brexit-ului, au anunţat surse europene, cu doar şase zile până la ieşirea programată a Regatului Unit din blocul comunitar, relatează DPA şi AFP.

Tusk recomandă liderilor statelor UE să accepte amânarea Brexitului

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor membre să accepte o nouă amânare a datei retragerii Marii Britanii din UE, într-un mesaj pe Twitter.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.