Viena nu mai este cel mai bun oraș în care să locuiești. Orașul care i-a luat locul în 2025

Viena
Shutterstock

După trei ani consecutivi în fruntea clasamentului anual realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), capitala Austriei a fost detronată de „Minunata Copenhaga”.

Capitala Danemarcei a ocupat primul loc în clasamentul celor mai locuibile orașe din lume pentru anul 2025. EIU, o organizație soră a revistei The Economist, a evaluat 173 de orașe din întreaga lume pe baza mai multor factori, inclusiv sistemul de sănătate, educația, stabilitatea, infrastructura și mediul înconjurător, potrivit CNN.

Copenhaga a triumfat după ce a obținut scoruri „perfecte” la capitolele stabilitate, educație și infrastructură, în timp ce Viena a împărțit locul al doilea cu orașul elvețian Zurich.

Melbourne, Australia, și-a păstrat poziția a patra, în timp ce Geneva (Elveția) a ocupat locul cinci. Imediat în afara topului 5, Sydney (Australia) a urcat în clasament, trecând de pe locul șapte la șase, iar orașul japonez Osaka și Auckland (Noua Zeelandă) au împărțit locul șapte. Pe locul nouă s-a clasat Adelaide, al treilea oraș australian din top 10, iar orașul Vancouver (Canada) a ocupat locul zece.

De ce nu a reușit Viena să ocupe primul loc anul acesta?

Deși orașul austriac a obținut scoruri bune în majoritatea categoriilor, punctajul său la capitolul stabilitate a scăzut semnificativ, în timp ce Copenhaga a avut scoruri ridicate la toate capitolele. Scăderea bruscă a scorului pentru stabilitate în cazul Vienei a fost atribuită unor incidente recente, printre care și o amenințare cu bombă la un concert Taylor Swift din vara trecută, care a dus la anularea evenimentului.

Citește și
echipa nationala
Tricolorii au meci greu împotriva Austriei în preliminariile pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026

„Calitatea vieții la nivel global a rămas constantă în ultimul an, iar la fel ca în 2024, scorurile pentru stabilitate au înregistrat un declin la nivel mondial”, a declarat Barsali Bhattacharyya, director adjunct în cadrul EIU, într-un comunicat.

„Presiunile asupra stabilității au făcut ca Viena să piardă poziția de cel mai locuibil oraș, după trei ani consecutivi în fruntea clasamentului.” Totuși, Viena nu a fost singurul oraș care a primit un scor mai mic într-o categorie în care anterior obținea rezultate bune.

Calgary, care ocupase locul cinci în 2024, a ieșit din top 10 în acest an, coborând până pe locul 18, după ce a primit un scor mai mic la capitolul sănătate, alături de alte trei orașe canadiene, din cauza „presiunii” exercitate asupra sistemului de sănătate al țării. Și Toronto a avut un recul în clasament, coborând de pe locul 12 pe locul 16.

Indicele Global al Calității Vieții 2025: Top 10 orașe

- Copenhaga, Danemarca

- Viena, Austria

- Zurich, Elveția

- Melbourne, Australia

- Geneva, Elveția

- Sydney, Australia

- Osaka, Japonia

- Auckland, Noua Zeelandă

- Adelaide, Australia

- Vancouver, Canada

Articol recomandat de sport.ro
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Arabii i-au oferit un munte de bani, dar dubla campioană olimpică a României le-a oferit un răspuns surprinzător
Citește și...
Preliminariile CM 2026: Austria-România 2-1. Meci slab și șanse mici pentru o calificare directă | GALERIE FOTO
Preliminariile CM 2026: Austria-România 2-1. Meci slab și șanse mici pentru o calificare directă | GALERIE FOTO

România a pierdut cu 1-2 meciul disputat la Viena împotriva Austriei în preliminariile Campionatului Mondial 2026. Elevii lui Mircea Lucescu au avut un meci prost și au șanse mici de a se mai califica direct la turneul final din SUA. 

Tricolorii au meci greu împotriva Austriei în preliminariile pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026
Tricolorii au meci greu împotriva Austriei în preliminariile pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026

Naţionala României continuă drumul spre Cupa Mondială din 2026, iar sâmbătă, de la ora 21.45, va juca la Viena, în compania Austriei, în grupa H a preliminariilor.

Sebastian Kurz, achitat definitiv în dosarul pentru mărturie mincinoasă. Acuzațiile la adresa fostului cancelar
Sebastian Kurz, achitat definitiv în dosarul pentru mărturie mincinoasă. Acuzațiile la adresa fostului cancelar

Fostul cancelar austriac Sebastian Kurz a fost achitat luni de Curtea Regională Superioară din Viena, care a anulat condamnarea pentru mărturie mincinoasă pronunțată anterior de o instanță inferioară.

Recomandări
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime
Gerul năprasnic a înghețat toată România. Temperaturile au scăzut până la -19 grade, iar frigul intens a făcut victime

Gerul mușcă necruțător toată România. Râurile sunt bocnă, la fel și multe șosele. De luni, de la ora 20, este în vigoare un Cod galben de ger în toată țara, valabil până la ora 10. Temperaturile au scăzut până la -19 grade Celsius.

Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean
Ce spun iranienii care au fugit în SUA despre protestele anti-regim din Statul islamic. Amestec de sentimente peste Ocean

Cel puţin 512 protestatari, dintre care nouă copii, au fost ucişi în peste două săptămâni de proteste în Iran, potrivit Agenţiei de ştiri pentru drepturile omului (HRANA) din SUA, relatează CNN.

„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico
„Vacanța de la istorie” s-a încheiat. Europa intră în 2026 sub presiuni externe majore și cu lideri slabi - Politico

„Vacanța de la istorie” a Europei s-a încheiat. Continentul este supus presiunilor externe majore din partea Rusiei, Chinei și a SUA, de slăbiciunea liderilor săi și de erodarea ordinii internaționale