Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Alexandru Rafila anunță proiecte de 11 miliarde de lei, în derulare. Vor schimba „faţa sistemului de sănătate din România”

Proiecte de 11 miliarde de lei sunt în derulare în prezent în Sănătate, finanțate prin PNRR, a anunțat ministrul Alexandru Rafila.

Sunt 3.500 de proiecte, a anunțat Rafila vineri, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Sănătăţii, cu sprijinul Biroului OMS România, pentru a marca doi ani de implementare a proiectelor majore din sistemul de sănătate, transmite Agerpres.

„În momentul de faţă avem în România, pe sănătate, 3.500 de proiecte în derulare, proiecte de investiţii majore care vor schimba în scurt timp - în unul, doi, trei ani - faţa sistemului de sănătate din România. Şi nu avem doar cabinete de medici de familie, avem şi centre comunitare integrate, avem ambulatorii de specialitate, avem secţii de neonatologie şi, poate, ceea ce este cel mai spectaculos şi mai semnificativ pentru public, sunt multe spitale care au început să se construiască în România. În plus, reforma sistemului de sănătate este un proces la care lucrăm împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii", a declarat ministrul Rafila

El a subliniat importanţa parteneriatelor între profesioniştii din sănătate, din Ministerul Sănătăţii şi din spitalele din România, presă şi organizaţii nonguvernamentale.

„Am lucrat foarte bine cu toţi, chiar dacă uneori ne-au criticat. Este un lucru bun, am învăţat din această critică. Important este să fie constructivă, să existe un gând bun în spate, pentru că lucrăm pentru binele acestei ţări şi pentru cetăţeni", a spus ministrul.

Citește și
Alexandru Rafila
Ministerul Sănătății: Femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea cumpăra vaccinul HPV cu reducere de 50%

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult