Vladimir Putin nu va participa la funeraliile Papei Francisc. Preşedintele rus este vizat de un mandat de arestare

62537083
IMAGO

Preşedintele rus Vladimir Putin nu intenţionează să participe la funeraliile Papei Francisc, prevăzute să aibă loc sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, a anunţat marţi Kremlinul, informează AFP.

 

„Nu, preşedintele nu are un astfel de plan", a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, întrebat în timpul briefingului său zilnic cu privire la o eventuală deplasare a lui Vladimir Putin pentru funeraliile Suveranului Pontif, decedat luni la vârsta de 88 de ani.

Vladimir Putin, vizat de un mandat de arestare

Vladimir Putin este vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI).

Unul dintre obiectivele-cheie ale Papei Francisc a fost acela de a promova unitatea creştină pierdută, iar în acest scop el s-a apropiat de puternica Biserică Ortodoxă Rusă. Acest lucru a permis ca în februarie 2016 să aibă loc prima îmbrăţişare între un papă şi un patriarh rus, Kiril, într-un salon al aeroportului din Havana, după o mie de ani de la schisma din 1054.

Relațiile dintre Vatican și Moscova s-au răcit după invazia din Ucraina

Relaţiile se vor răci din nou odată cu invazia rusă din Ucraina în februarie 2022, binecuvântată de patriarhul Kiril.

Citește și
Încă o tragedie feroviară în Spania: un mort și 37 de răniți, după ce un tren a lovit un zid, lângă Barcelona
Încă o tragedie feroviară în Spania: un mort și 37 de răniți, după ce un tren a lovit un zid, lângă Barcelona

Ulterior, Papa Francisc, care l-a primit de două ori pe Vladimir Putin la Vatican (2013 şi 2015), a păstrat un ton neutru pe această temă, ceea ce a stârnit reticenţa Kievului.

Cu toate acestea, consilierul lui Zelenski, Dmitro Litvin, a confirmat marţi că preşedintele ucrainean va participa la funeraliile Papei Francisc.

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. El fost primul Suveran Pontif din America Latină și primul iezuit ales în fruntea Bisericii Catolice. De-a lungul celor peste 12 ani de pontificat, Papa Francisc a fost o voce puternică pentru justiție socială, dialog interreligios și sprijin față de cei marginalizați. Reacțiile internaționale la moartea Papei Francisc evidențiază respectul și admirația de care acesta s-a bucurat în întreaga lume.

Planul pentru înmormântarea Papei Francisc este unul bine pus la punct. Acesta reflectă în principal dorința papei de simplitate, renunțând la unele tradiții papale vechi de secole.

În ultimele luni de viață, starea sa de sănătate s-a deteriorat vizibil, iar ultimele imagini cu Papa Francisc au arătat un lider slăbit fizic, dar prezent spiritual în mijlocul credincioșilor.

Papa Francisc a fost în România în 2019, într-o vizită istorică ce a inclus întâlniri cu autoritățile, liderii religioși și credincioșii din mai multe regiuni ale țării.

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio fusese ales să conducă Biserica Catolică în martie 2013, după ce Papa Benedict al XVI-lea a demisionat.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Încă o tragedie feroviară în Spania: un mort și 37 de răniți, după ce un tren a lovit un zid, lângă Barcelona
Încă o tragedie feroviară în Spania: un mort și 37 de răniți, după ce un tren a lovit un zid, lângă Barcelona

Spania trăiește coșmarul unui al doilea accident feroviar, la două zile de la tragedia din Cordoba. Un om a murit și cel puțin 37 de persoane au fost rănite, dintre care 5 grav, după ce un tren de navetiști a deraiat lângă Barcelona. 

Donald Trump: „Cred cu tărie că Norvegia controlează Premiul Nobel. Mi-am pierdut mult din respectul pentru această țară”
Donald Trump: „Cred cu tărie că Norvegia controlează Premiul Nobel. Mi-am pierdut mult din respectul pentru această țară”

Donald Trump a declarat marți că și-a pierdut „o mare parte din respectul pentru Norvegia”, pe fondul frustrării legate de faptul că nu a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, deși a admis că această distincție nu ar schimba viața americanilor.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.