Un academician avertizează că moartea lui Putin nu va opri războiul din Ucraina: „O graniţă etern sângeroasă”

soldati, razboi, artilerie, ucraina
Shutterstock

Șansele de pace în Ucraina sunt minime, iar moartea lui Putin nu ar schimba situația, a declarat academicianul militar german Marcus Matthias Keupp pentru Kurier.

"Putin este doar unul dintre nenumăraţii reprezentanţi ai unui regim autoritar, militant şi naţionalist", a declarat Keupp, care predă la academia militară a universităţii tehnice ETH din Viena.

Dacă ar fi presată, Rusia ar continua agresiunea la un nivel inferior, a apreciat el, prognozând că "va exista o graniţă etern sângeroasă" în Ucraina.

Ce spune despre reînarmarea Ucrainei din partea UE

El a prezis că Moscova va continua să încerce să se infiltreze în ţările europene. Putin are deja de partea sa liderii Ungariei şi Slovaciei şi are acelaşi obiectiv şi în Austria şi Germania, a avertizat el.

Putin "va încerca să genereze majorităţi radicale de stânga şi de dreapta, aducând la putere acolo partide care să-i reprezinte opiniile şi să-i susţină agenda", a apreciat Keupp.

Citește și
volodimir zelenski
Zelenski, deschis la negocieri directe cu Putin. Ucraina propune o nouă rundă de discuții săptămâna viitoare

El dezaprobă încercările Uniunii Europene de reînarmare, spunând că există o diferenţă între a avea bani şi a avea coloana vertebrală pentru a-i folosi. "Poţi cumpăra un pistol, dar trebuie să vrei să tragi cu el", a explicat Keupp.

El a cerut ''o maximizare'' a livrărilor de arme către Ucraina pentru a realiza pacea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
Kremlin: Putin este pregătit să discute pacea în Ucraina, dar vrea să-şi atingă obiectivele
Kremlin: Putin este pregătit să discute pacea în Ucraina, dar vrea să-şi atingă obiectivele

Preşedintele rus Vladimir Putin este dispus să avanseze spre o soluţie paşnică pentru Ucraina, însă principalul obiectiv al Moscovei rămâne atingerea scopurilor sale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Zelenski, deschis la negocieri directe cu Putin. Ucraina propune o nouă rundă de discuții săptămâna viitoare
Zelenski, deschis la negocieri directe cu Putin. Ucraina propune o nouă rundă de discuții săptămâna viitoare

Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina a propus Rusiei o nouă rundă de discuții săptămâna viitoare, în contextul blocajului negocierilor după întâlnirea eșuată din iunie.

Declarații delirante la Kremlin. Rusia acuză România că face contrabandă cu armele trimise de Occident în Ucraina
Declarații delirante la Kremlin. Rusia acuză România că face contrabandă cu armele trimise de Occident în Ucraina

Rusia acuză România că face contrabandă cu armele trimise de Occident în Ucraina, comerțul ilicit fiind susținut de oficiali corupți de la București. Afirmațiile halucinante au fost făcute de către Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Recomandări
Expert: Miza reală a lui Trump nu e nici securitatea, nici resursele Groenlandei.
Expert: Miza reală a lui Trump nu e nici securitatea, nici resursele Groenlandei. "Vrea să extindă teritoriul SUA"

Dorința lui Donald Trump de a prelua Groenlanda nu ține de securitatea insulei, nici de resursele ei naturale, ci de o ambiție mai veche și mai periculoasă: extinderea teritorială a SUA, chiar cu prețul destabilizării NATO.

Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații
Ger extrem în București: în unele spitale au fost mai puțin de 10 grade din cauza Termoenergetica. S-au amânat operații

Pe lângă zecile de mii de apartamente în care temperatura este ca în peșteră și nici nu este apă caldă la robinet, în București este afectată și activitatea unor spitale.

La ce vârstă s-ar putea pensiona personalul din MAI și MApN. PSD susține că nu a fost consultat pe tema proiectului
La ce vârstă s-ar putea pensiona personalul din MAI și MApN. PSD susține că nu a fost consultat pe tema proiectului

Ar putea crește vârsta de pensionare pentru angajații din structurile de ordine publică și apărare. Intră aici polițiștii, jandarmii și militarii.