Ultimele ore ale Papei Francisc. Ce gest a făcut Suveranul Pontif către infirmierul său înainte de a intra în comă

62537317
Getty

"Mulţumesc că m-ai făcut să mă întorc în piaţa" Sf. Petru, aceste cuvinte adresate de Suveranul Pontif infirmierului său pentru că l-a încurajat să facă un ultim tur cu papamobilul în Duminica Paştelui sunt printre ultimele papei înainte de moartea sa.  

Aceste cuvinte, care au fost adresate fidelului său infirmier personal, Massimiliano Strappetti, au fost relatate marţi de Vatican News, media oficială a Sfântului Scaun.

După tradiţionala binecuvântare Urbi et Orbi din balconul bazilicii Sf. Petru, Papa Francisc îşi oferise duminică o baie de mulţime surpriză la bordul papamobilului său în piaţa Sf. Petru în mijlocul miilor de credincioşi reuniţi pentru a celebra Paştele.

Înainte de a porni, el îl întrebase pe infirmierul său: "Crezi că pot să o fac?". Iar Massimiliano Strappetti l-a încurajat. El a parcurs atunci aproape de 15 minute aleile pieţei şi a binecuvântat prunci într-o ambianţă încărcată de emoţie, încadrat de numeroase gărzi de corp.

Ultima zi a Papei

Potrivit Vatican News, Papa s-a odihnit apoi după-amiază în apartamentul său de la reşedinţa Santa Marta din Vatican, iar după aceea a cinat.

Citește și
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Luni, în jurul orei 05:30 (03:30 GMT), au apărut primele semne ale unei stări de rău. Peste mai mult de o oră, după ce a făcut un semn de salut cu mâna infirmierului său, a intrat în comă şi a murit la 07:35, ora locală.

"El nu a suferit, totul s-a petrecut foarte repede", au povestit persoanele prezente pentru Vatican News. "O moarte discretă, aproape pe neaşteptate, fără aşteptări îndelungate şi prea mult zgomot pentru un papă care a dat dovadă întotdeauna o mare discreţie faţă de condiţiile sănătăţii sale", a comentat media oficială a Sfântului Scaun.

Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă dimineaţa în prezenţa a numeroşi credincioşi şi demnitari străini, iar apoi un conclav va fi convocat pentru a-i alege succesorul.

Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. El fost primul Suveran Pontif din America Latină și primul iezuit ales în fruntea Bisericii Catolice. De-a lungul celor peste 12 ani de pontificat, Papa Francisc a fost o voce puternică pentru justiție socială, dialog interreligios și sprijin față de cei marginalizați. Reacțiile internaționale la moartea Papei Francisc evidențiază respectul și admirația de care acesta s-a bucurat în întreaga lume.

Planul pentru înmormântarea Papei Francisc este unul bine pus la punct. Acesta reflectă în principal dorința papei de simplitate, renunțând la unele tradiții papale vechi de secole.

În ultimele luni de viață, starea sa de sănătate s-a deteriorat vizibil, iar ultimele imagini cu Papa Francisc au arătat un lider slăbit fizic, dar prezent spiritual în mijlocul credincioșilor.

Papa Francisc a fost în România în 2019, într-o vizită istorică ce a inclus întâlniri cu autoritățile, liderii religioși și credincioșii din mai multe regiuni ale țării.

Cardinalul Jorge Mario Bergoglio fusese ales să conducă Biserica Catolică în martie 2013, după ce Papa Benedict al XVI-lea a demisionat.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat
Iranul a blocat zeci de mii de terminale Starlink. Accesul protestatarilor la internet a fost restricționat

Autorităţile din Iran au neutralizat circa 40.000 de terminale de internet ale Starlink, compania deţinută de miliardarul american Elon Musk. 

Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro
Cuba intră în „stare de război” și antrenează „întregul popor”. Actualul președinte merge pe doctrina lui Fidel Castro

Cuba va intra în „stare de război” în încercarea de a face față amenințărilor lui Donald Trump de la intervenția SUA în Venezuela.

Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare”  pe insulă
Locuitorii Groenlandei, îndemnați să se pregătească pentru o invazie. Trump pune „o presiune foarte mare” pe insulă

Prim-ministrul Groenlandei a declarat că populația insulei trebuie să înceapă să se pregătească pentru o posibilă invazie militară, chiar dacă acest scenariu rămâne improbabil, întrucât președintele Donald Trump își continuă amenințările.

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.