SUA și China anunță sfârșitul războiului comercial. Lipsuri și scumpiri pentru americanii de rând: ”E motiv de panică”

×
Publicitate

Delegațiile Statelor Unite și Chinei au ajuns la un acord menit să pună capăt războiului comercial care a tulburat piețele financiare.  

Detaliile înțelegerii ar urma să fie dezvăluite luni, după ce vor fi puse la punct ultimele detalii, potrivit oficialilor din ambele țări.

Beijingul a anunțat și crearea unui mecanism de consultări în sectorul comercial, pentru a fi evitată, pe viitor, escaladarea tensiunilor.

Beijingul și Washingtonul au purtat la Geneva discuții descrise de ambele părți drept „constructive”, „sincere” și „de substanță”.

Scott Bessent, U.S. Treasury Secretary: ”Sunt fericit să anunț că am făcut progrese importante în privința relațiilor comerciale dintre Statele Unite și China”.

Citește și
Judecător împușcat prin ușă, în casa lui din Indiana. Ce i-a spus trăgătorul înainte să deschidă focul
Judecător împușcat prin ușă, în casa lui din Indiana. Ce i-a spus trăgătorul înainte să deschidă focul

He Lifeng, vicepremierul Chinei, șeful delegației: ”Vom promova dezvoltarea relațiilor comerciale dintre China și Statele Unite și vom oferi claritate și stabilitate economiei globale”.

Secretarul Trezoreriei și reprezentantul american pentru comerț au discutat cu vicepremierul Chinei și cu alți doi reprezentanți ai Beijingului, timp de două zile. Detaliile unui acord ar urma să fie anunțate luni.

Jamieson Greer, reprezentant U.S. Trade: ”Statele Unite au un deficit uriaș, de aproape 1,2 trilioane de dolari, cu China. Prin urmare, președintele a declarat stare de urgență națională și a anunțat taxe vamale. Suntem încrezători că acordul la care am ajuns cu partenerii noștri chinezi ne va permite să facem pașii necesari pentru rezolvarea acestei urgențe naționale”.

Trump s-a declarat dispus să reducă la 80 la sută taxele vamale colosale - de 145 la sută - pentru anumite importuri din China. Însă a declarat că și Beijingul trebuie să taie tarifele de 125 la sută impuse unor importuri americane. Și să-și deschidă piețele.

Efectele războiului comercial se văd deja în porturile americane, unde ajung cu 60 la sută mai puține mărfuri din China.

Mario Cordero, CEO of Port of Long Beach, California: ”E motiv de panică”.

”Vom începe să observăm lipsa anumitor produse de pe rafturi”

În unul dintre cele mai mari porturi din California ar fi trebuit să sosească la finalul săptămânii trecute 41 de vase încărcate cu bunuri chinezești. Nu a mai ajuns niciunul.

Mario Cordero, CEO of Port of Long Beach, California: ”Vom începe să observăm lipsa anumitor produse de pe rafturi. Acest război comercial va începe să fie resimțit de consumatori”.

Deja prețurile bunurilor importate din China înregistrează creșteri, avertizează economiștii.

Josh Rogin, Lead Global Security Analyst, Washington Post Intelligence: ”Efectele creșterii taxelor vor fi mai importante decât era estimat și vor fi afectați mai mulți oameni”.

Analiștii spun că este nevoie ca taxele vamale să fie reduse cu până la 50 la sută, pentru ca lucrurile să înceapă să revină la normal. Efectele războiului comercial cu Washingtonul se văd și în China. Volumul bunurilor produse luna trecută a coborât până la cel mai mic nivel din ultimele 16 luni.

Însă nu doar bunurile aduse din China s-au scumpit. Peste o sută de alte state sunt vizate de taxe comerciale de zece la sută. Așa se face că, în Statele Unite, au crescut prețurile la cafeaua și la florile importate în cantități uriașe din Columbia. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Judecător împușcat prin ușă, în casa lui din Indiana. Ce i-a spus trăgătorul înainte să deschidă focul
Judecător împușcat prin ușă, în casa lui din Indiana. Ce i-a spus trăgătorul înainte să deschidă focul

Un judecător și soția sa au fost împușcați duminică în casa lor din suburbia Indiana, declanșându-se o anchetă masivă la care participă mai multe agenții, suspectul fiind încă în libertate, potrivit autorităților.

Imagini din Kamchatka, unde orașele au fost îngropate sub zăpadă. Cum arată după ce s-au oprit ninsorile | GALERIE FOTO
Imagini din Kamchatka, unde orașele au fost îngropate sub zăpadă. Cum arată după ce s-au oprit ninsorile | GALERIE FOTO

Orientul Îndepărtat rus a fost îngropat sub metri de zăpadă după cea mai abundentă ninsoare din ultimii 60 de ani, în timp ce o furtună de iarnă a măturat Asia, aducând ninsori în Shanghai şi blocând la sol multe aeronave în Japonia.

O nouă lege a cetăţeniei în Ucraina exclude România de pe lista statelor acceptate pentru dublă cetăţenie
O nouă lege a cetăţeniei în Ucraina exclude România de pe lista statelor acceptate pentru dublă cetăţenie

O nouă lege privind dobândirea şi păstrarea cetăţeniei ucrainene, intrată în vigoare începând cu data de 16 ianuarie, stârneşte nemulţumire în comunitatea românească din Ucraina.

Recomandări
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat
Nazare promite un „buget al investițiilor” pentru 2026. Deficitul pe 2025 a coborât la 7,7% din PIB, sub nivelul prognozat

Ministrul Finanţelor se arată optimist în ceea ce priveşte perspectivele privind economia românească în anul 2026, adăugând că sunt „şanse foarte mari” ca România să adere la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în acest an.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române
Șeful trupelor NATO: Rusia a fost descurajată să atace datorită nivelului de pregătire al Armatei Române

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, Alexus G. Grynkewich, a declarat că Rusia a fost descurajată de a ataca o țară membră a Alianței datorită nivelului de pregătire al Armatei Române.