Momente de groază în avion. Un pasager a vrut să înjunghie un însoţitor de bord şi să deschidă uşa de urgenţă în zbor VIDEO

avion
CNAB

Un pasager al companiei United Airlines a încercat să deschidă uşa pentru ieşire de urgenţă a avionului şi apoi ar fi încercat să înjunghie un însoţitor de bord, în timpul unui zbor de la Los Angeles către Boston.

Incidentul a avut loc duminică, iar bărbatul a fost pus luni sub acuzare, relatează televiziunile americane de ştiri.

Francisco Severo Torres, în vârstă de 33 de ani, se afla duminică la bordul unui zbor al companiei United Airlines de la Los Angeles la Boston. Cu 45 de minute înainte de aterizare, el a umblat la uşa pentru ieşirea de urgenţă care se află în zona ce desparte clasa întâi de clasa economică, scrie news.ro.

Echipajul a primit o alarmă că uşa respectivă este dezactivată. Un însoţitor de bord a constatat că mânerul de blocare a uşii fusese mutat din poziţie standard, iar maneta de armare a glisierei de urgenţă fusese mutată în poziţia "dezarmat". După ce uşa a fost resigilată, o însoţitoare de bord le-a spus colegilor săi că l-a văzut pe Torres lângă uşă şi crede că el a umblat la uşă.

Un însoţitor de bord a mers atunci la Torres pentru a-l confrunta cu faptele, iar acestea i-ar fi răspuns întrebând dacă există camere de luat vederi care să arate că a făcut acest lucru.

Citește și
otopeni aeroport
O femeie, care a ratat îmbarcarea, a fugit cu bebelușul în brațe după avion, pe Otopeni | VIDEO

Însoţitorii de zbor i-au spus căpitanului avionului că trebuie să aterizeze cât mai repede posibil considerând că Torres reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei zborului.

La scurt timp după aceea, Torres s-a apropiat de aceeaşi uşă, în timp ce doi însoţitori de bord se aflau în apropierea acesteia. Torres s-a năpustit şi l-a lovit pe un însoţitor de bord în gât de trei ori cu o lingură de metal pe care o spărsese intenţionat în baie, ca să o transforme într-un fel de armă.

În cele din urmă, ceilalţi pasagerii au intervenit şi Torres a fost imobilizat cu ajutorul altor membri ai echipajului de zbor. El a fost luat în custodie după ce avionul a ajuns la Aeroportul Internaţional Logan din Boston.

Torres le-a spus anchetatorilor că a crezut că unul dintre însoţitori de bord încerca să-l ucidă, aşa că a rupt capătul lingurii în baie înainte de a încerca să deschidă uşa pentru a sări din din avion, deşi ştia că vor muri oameni dacă va deschide uşa.

Însoţitorul de zbor - a cărui identitate nu a fost dezvăluită - a declarat poliţiei că nu a fost rănit, potrivit documentelor judiciare.

Bărbatul a fost acuzat de intervenţie asupra membrilor echipajului de zbor şi însoţitorilor de bord făcând uz de armă periculoasă, potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii SUA din Massachusetts, precizează CBS News.

United Airlines a declarat că până la finalizarea anchei, lui Torres i se va interzice să mai zboare cu această companie. În acelaşi timp, compania a mulţumit pentru "acţiunea rapidă" a echipajului şi a pasagerilor săi, adăugând că "zborul a aterizat în siguranţă şi a fost întâmpinat de forţele de ordine".

Tânărul riscă o pedeapsă maximă cu închisoarea pe viaţă, dacă va fi condamnat.

Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
Explicațiile date de CN Aeroporturi Bucureşti în cazul femeii care a fugit cu bebelușul în brațe după avion, pe Otopeni
Explicațiile date de CN Aeroporturi Bucureşti în cazul femeii care a fugit cu bebelușul în brațe după avion, pe Otopeni

Un incident îngrijorător s-a petrecut pe platforma aeroportului din Otopeni. O femeie din Egipt a fost filmată în timp ce alerga cu un bebeluș de 3 luni în brate, printr-un loc nepermis, după ce a ratat îmbarcarea.

O femeie, care a ratat îmbarcarea, a fugit cu bebelușul în brațe după avion, pe Otopeni | VIDEO
O femeie, care a ratat îmbarcarea, a fugit cu bebelușul în brațe după avion, pe Otopeni | VIDEO

Un incident a avut loc, duminică, pe Aeroportul Henri Coandă. O femeie, cu un bebeluș de trei luni în brațe, a alergat să prindă din mers avionul care tocmai se pregătea să decoleze spre Londra.

Recomandări
Ilie Bolojan a făcut bilanțul celor șase luni de guvernare: „Vom avea un deficit mai mic decât 8,4% pe care ni l-am propus”
Ilie Bolojan a făcut bilanțul celor șase luni de guvernare: „Vom avea un deficit mai mic decât 8,4% pe care ni l-am propus”

Premierul Ilie Bolojan a făcut, marţi, un bilanţ al activităţii Executivului în 2025 și a declarat că, în prima jumătate a anului, măsurile Guvernului au pus finanțele publice în ordine, asigurând respectarea țintei de deficit la final de an.

Reformă majoră a concediilor medicale: angajatorul va plăti 5 zile. Ce se întâmplă cu prima zi
Reformă majoră a concediilor medicale: angajatorul va plăti 5 zile. Ce se întâmplă cu prima zi

Angajatorul va suporta plata a cinci zile de concediu medical, de la 1 februarie 2026, iar prima zi de concediu este diminuată de la plată. Guvernul a adoptat, în ședința de marți seara, o ordonanță de urgență în acest sens.

Până când vrea Guvernul să fie promulgată, „cel târziu”, legea privind pensiile magistraților. „Așteptăm observațiile CE”
Până când vrea Guvernul să fie promulgată, „cel târziu”, legea privind pensiile magistraților. „Așteptăm observațiile CE”

Absența celor patru judecători CCR de la ședința pentru pensiile magistraților naște noi discuții despre cum ar putea fi deblocată situația ca să nu pierdem 231 de milioane de euro.