Vrei să începi să investești, dar nu știi în ce? Fă acest test pentru a afla ce ți se potrivește

×
Publicitate

În ultima perioadă, investițiile au devenit tot mai accesibile. Chiar și cei care reușesc să economisească puțin, doar 100-200 de lei pe lună, pot să devină investitori la bursă și să își administreze contul pe telefon sau din fața calculatorului.

Alin Brendea, reprezentant Prime Transaction, a fost invitatul Ștefanei Todică la emisiunea iBani, unde a explicat de ce trebuie să țină cont un investitor.

De ce este important să faci un test de risc înainte de a începe să învestești

Alin Brendea: „Pentru că investițiile, și pe bursă, la fel ca întreaga paletă de investiții, trebuie să meargă în acea zonă în care respectivul investitor suportă pierderi sau scăderi, evoluții oscilante ale pieței. De fapt, este vorba de așa-numita adecvare a investițiilor. Fiecare investitor trebuie să fie în zona lui de confort investițională. (…)

Urmarea unei investiții poate fi foarte proastă dacă investești doar bazându-te pe ceea ce auzi, îți spune cineva, până chiar și în social media, fără să fii în zona în care să poți să înțelegi ceea ce faci”.

Citește și
Trucuri pentru a ne organiza mai bine finanțele. Cum putem să renunțăm la cheltuieli inutile și să punem bani deoparte
Trucuri pentru a ne organiza mai bine finanțele. Cum putem să renunțăm la cheltuieli inutile și să punem bani deoparte

Perioada de timp în care ești dispus să investești este printre cele mai importante aspecte

Alin Brendea: „Bursa, în general, este o piață a investițiilor pe termen mediu și lung. Cu cât ai un timp mai lung la dispoziție, cu atât șansele ca ceea ce ți-ai propus, obiectivele tale legate de emitenții în care ai investit, sunt să se îndeplinească. Dacă perioada de timp pe care o ai la dispoziție este redusă, cu siguranță atunci ar trebui să te uiți spre instrumente care au un o volatilitate, adică mișcări ale prețului, mai reduse, cum ar fi titlurile de stat, cum ar fi acțiunile importante din indicele BET, de exemplu, la Bursa de Valori București”.

Scopul pe care îl are investitorul este, de asemenea, important. De pildă, dacă un tânăr se gândește să investească pentru vârsta pensionarii, își poate asuma riscuri mai mari.

Pentru că ai timp să recuperezi, ai timp să să prinzi aceste maxime ale piețelor bursiere, care ele vin ciclic, dar pot să dureze ani de zile între ele. Cum, de asemenea, un obiectiv în sensul în care ai vrea să faci o achiziție, să spunem, în următorii doi-3 ani, din nou ar duce la un profil de risc mai scăzut și asumare de riscuri mai mici, prin investițiile pe care le faci pe bursă”, a explicat Alin Brendea
___

Care este evaluarea rezultatelor testului realizat în emisiunea de pe PRO TV.

Rezultate:

 

Risc mic. Titluri de stat, depozite bancare

Ești cumpătat și gândul că ai putea să pierzi o parte din economiile tale ți-ar provoca insomnii. Mai mult, ai vrea să îți vezi câștigul în scurt timp. Ar fi indicat să investești în instrumente sigure, cu randament predictibil, cum sunt titlurile de stat, depozitele bancare, obligațiunile municipale sau corporative. Dar trebuie să accepți că siguranța vine la pachet cu un câștig mic.

Risc mediu. Combină instrumentele!

Ții la economiile tale, dar vrei totuși și să înmulțești banii. Ai putea împărți suma în două. O parte în produse de economisire, ca titlurile de stat și depozitele bancare, iar cu restul să cumperi acțiuni la bursă. Te poți ocupa singur sau poți alege un fond de investiții, pentru a lăsa un specialist să investească pentru tine.

Risc mare. Acțiuni la bursă

Riști și câștigi” este deviza ta. Ești dispus să investești periodic o parte din venitul tău și îți dorești să obții câștiguri mai serioase. Înțelegi și că asta vine la pachet cu posibile fluctuații, deci cu riscul de a pierde bani. Îți place să urmărești piața. Dar ai grijă să nu îți pui toate ouăle în același coș.

Un test de acest tip este obligatoriu, conform legii, pentru orice firma de investiții din România, atunci când incepe relația cu un investitor. Este important pentru că orice investiție presupune riscuri și nu există câștiguri mari fără asumarea unor posibile pierderi. Pe de altă parte, atunci când riscul este mic, și câștigul va fi unul mai mic. Pentru a nu ajunge la stres și la situația de a pierde bani, este util pentru oricine este la început de drum să afle de fel de investiție i se potrivește.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Trucuri pentru a ne organiza mai bine finanțele. Cum putem să renunțăm la cheltuieli inutile și să punem bani deoparte
Trucuri pentru a ne organiza mai bine finanțele. Cum putem să renunțăm la cheltuieli inutile și să punem bani deoparte

Ianuarie este luna în care unii încep cure de slăbire, în timp ce alții își propun un restart financiar. Mai puține cheltuieli și mai mulți bani economisiți. 

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

Cum ar putea arăta piața imobiliară în 2026. Prețurile dau semne de stagnare, deja, în unele orașe
Cum ar putea arăta piața imobiliară în 2026. Prețurile dau semne de stagnare, deja, în unele orașe

2025 a fost unul dificil pentru piața imobiliară, cu creșteri mari de prețuri, dar și majorări de taxe și incertitudini. 

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii
Răspunsul dur al UE pentru SUA, în scandalul Groenlanda. Europarlamentarii au suspendat acordul comercial cu americanii

Parlamentul European a decis să suspende procesul de ratificare a acordului comercial între UE și SUA, ca urmare a recentelor amenințări din partea președintelui american Donald Trump, au confirmat principalele grupuri politice europalamentare.

Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.