Ziua poetului Mihai Eminescu, celebrată printr-un spectacol inedit la Târgoviște. Tulumbele au marcat distanța socială

×
Codul embed a fost copiat

Ziua lui Mihai Eminescu, "Luceafărul poeziei românești", a fost celebrată într-un mod inedit la Târgoviște.

 

Pentru că iubitorii poeziei și ai teatrului nu pot veni în sălile de spectacole, din cauza pandemiei, actorii ... s-au dus ei către spectatori. Și au transformat centrul vechi într-o scenă animată, în aer liber.

,,Privea în zare cum pe mări răsare și străluce, pe mișcătoarele cărări corăbii negre duce. Îl vede azi, îl vede mâine, astfel dorința-i gata, iar el privind de săptămâni, îi cade dragă fata” recită o actriță, pe scenă.

Chiar dacă teatrele sunt închise, iar gerul de afară a fost mușcător, actorii teatrului ,,Tony Bulandra” din Târgoviște au marcat ieri cei 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Impresionaţi de idee, trecătorii au intrat în joc. Cu ajutorul tulumbelor de doi metri a fost păstrată distanța între actori şi spectatori.

Citește și
mihai eminescu
131 de ani de la moartea lui Eminescu. Slujbă de pomenire la Catedrală
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

,,Foarte frumos, doamna recită foarte bine” crede un spectator.

,,Foarte bine, frumos! Ce dacă e pandemie, ne protejăm...” spune o spectatoare.

Liviu Cheloiu - actor: ,,Noi șoptim la urechea spectatorului o poezie de Eminescu. De obicei, de dragoste. Am vrut să îl transformăm pe Eminescu într-un poet al iubirii necondiționate.”


Mircea Silaghi - actor: ,,Ăsta este modul de a aduce un omagiu și de a încerca să îi bucurăm pe oameni, să le aducem un pic de poezie în vremurile astea grele. Păstrăm distanța socială, noi vorbim într-un capăt, ei ascultă în capătul celălalt. Dacă ne spun și ei o poezie sunt bineveniți.”

Unii trecători au întors "darul", așa că au recitat poezia preferată de Mihai Eminescu.

,,A fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată, din rude mari împărătești o prea frumoasă fată.. cum e fecioara între sfinți și luna între stele” - recită un trecător.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu
Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu

Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită vineri, când se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu.

131 de ani de la moartea lui Eminescu. Slujbă de pomenire la Catedrală
131 de ani de la moartea lui Eminescu. Slujbă de pomenire la Catedrală

O slujbă de pomenire a fost oficiată la împlinirea a 131 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, la finalul Sfintei Liturghii, la Catedrala Patriarhală.

Cum poate fi vizionată gratuit prima operă rock din România bazată pe opera lui Eminescu, ”Luceafărul”
Cum poate fi vizionată gratuit prima operă rock din România bazată pe opera lui Eminescu, ”Luceafărul”

Unul dintre cei mai apreciați artiști din muzica underground românească, Adrian Tăbăcaru, celebrează împlinirea a 170 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu prin lansarea operei rock ”Lucifer”.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.