Schimbări majore pentru polițele RCA: Tarifele ar putea crește și cu 20% de anul viitor

×
Codul embed a fost copiat

Mii de români care nu și-au reînnoit polițele RCA emise de Euroins care expiră joi ar trebui să tragă pe dreapta.  

Dacă nu vor face asta şi aveţi ghinionul să fiţi implicaţi într-un accident, provocat de un astfel de şofer, veţi recupera foarte greu daunele.

Pe de altă parte, de anul viitor, ar urma să se scumpească iar poliţele, cu aproape 20% după ce va expira plafonul aflat încă în vigoare.

În urmă cu 2 săptămâni peste 800 de mii de șoferi încă aveau polițe RCA Euroins valabile. Speriați că se aproprie data de expirare mulți au reușit să le înlocuiească, însă tot sunt câteva mii care nu şi-au bătut capul cu asta.

Valentin Ionescu, director în cadrul ASF: „În cursul săptămânii trecute s-au făcut în jur de 150-160 de mii de contracte. Iar săptămâna aceasta luni și marți am avut peste 200 de mii de contracte, miercuri a fost o zi de vârf, undeva la 170 - 200 de mii, iar astăzi fiind și ultima zi de valabilitate a acestor polițe ne așteptăm să avem un record, deci peste 200 de mii de polițe”.

Citește și
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Răzvan Pavel, broker asigurări: „Este un număr foarte mare de cereri în momentul de față, ceea ce duce uneori la întârzieri, la picarea unor sisteme, imposibilitatea de a oferta la un moment dat pentru anumite companii de asigurare, ceea ce este rău pentru cei care vor să cumpere pentru că în principiu nu își vor mai alege cea mai bună ofertă din piață ci cea mai bună ofertă din cele disponibile”.

Șoferii care nu și-au reînnoit încă polițele RCA nu vor mai putea circula cu mașina până nu vor acea altă asigurare încheiată. Nu de alta, dar dacă vor fi prinși de către polițiști în trafic, vor risca o amendă cuprinsă între 1000 și 2000 de lei și le vor fi reținute plăcuțele și certificatul de înmatriculare.

Marius Epure, broker asigurări: „Păgubitul are două căi. Se poate adresa instanței sau biroului asiguratorilor de autovehicule din România.Pot cere despăgubiri cei care au suferit prejudicii în trafic din vina unui neasigurat RCA și care au pagube materiale în cazul în care este identificabilă persoana și atunci BAAR acoperă despăgubirea.

Anul viitor vine cu schimbări pentru toți șoferii. Tarifele pentru asigurările obligatorii nu vor mai fi plafonate aşadar ar putea să crească și cu 20 de procente.

Șofer: „Nu ar avea de ce să crească.Am de foarte mult timp asigurare pe numele meu și am cea mai bună clasă, nu am probleme”.

Șofer: „Cresc asigurările. Am făcut anul trecut cu 1100 și anul ăsta a fost 1600, deci la anul o să fie probabil 2000”.

De asemenea, o nouă lege RCA aflată în dezbatere ar urma să schimbe regulile pentru șoferi. De anul viitor conducătorii auto care rămân fără permis sau au mașina avariată vor putea cere suspendarea contractului RCA.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Citește și...
Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul lui Vlad Pascu. Procesul a avut două amânări consecutive
Un nou termen la Judecătoria Mangalia în dosarul lui Vlad Pascu. Procesul a avut două amânări consecutive

Un nou termen are loc, vineri, la Judecătoria Mangalia, în dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru producerea unui accident în localitatea 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa.

Copiii dispăruți din Hunedoara se întorc în țară. Când vor fi predați Poliției Române
Copiii dispăruți din Hunedoara se întorc în țară. Când vor fi predați Poliției Române

Cei trei copii dați dispăruți în Hunedoara și găsiți în Serbia alături de tatăl lor se vor întoarce în țară în noaptea de joi spre vineri, au declarat surse pentru Știrile ProTV.  

Aderare completă până la finalul anului, promite Ciolacu: „Am rezolvat Schengen-ul, după un eşec al fostului prim-ministru”
Aderare completă până la finalul anului, promite Ciolacu: „Am rezolvat Schengen-ul, după un eşec al fostului prim-ministru”

România va intra în Schengen complet anul acesta, a promis premierul Marcel Ciolacu, „cu certitudine”. Încercarea anterioară a fost „un eşec a fostului prim-ministru” a adăugat el, refeinduse- la adversarul său în campanie, liberalul Nicolae Ciucă.

Recomandări
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, joi, în cadrul Consiliului European, pentru un mesaj ferm din partea UE de susţinere a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, relatează Agerpres.

 

O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert
O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat, joi, că, în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni
Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni

Avem candidați la prezidențiale care au mai multe case, mașini, precum și sume impresionante în conturi, dar și candidați, care trăiesc doar din salariu și au credite.