Scene de coșmar la Călimănești. Un individ a amenințat cu drujba tinerii care făceau gălăgie, apoi a tăiat două bănci

politia, politist
Pro TV

Un individ care a amenințat cu drujba mai multi tineri care făceau gălăgie, apoi a tăiat două bănci, în stațiunea Călimănești, a fost reținut de polițiști.

Bărbatul de 33 de ani ar fi ameninţat cu moartea două persoane, între care şi un minor, iar apoi ar fi tăiat cu un drujbă două bănci de pe domeniul public, au informat, marţi, reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, fapta s-ar fi petrecut luni, pentru că bărbatul ar fi fost deranjat de gălăgia pe care o făceau cei care se aşezau pe aceste bănci, din apropierea locuinţei lui.

În fapt, la data de 24 iunie, Poliţia Oraşului Călimăneşti a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi tăiat cu un motoferăstrău două bănci destinate domeniului public. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că este vorba despre un bărbat de 33 de ani, din oraşul Călimăneşti. Totodată, s-a stabilit că acesta ar fi adresat ameninţări asupra unui minor şi asupra unei femei", au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Bărbatul, care este cercetat pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi ameninţare, a fost reţinut şi urmează să fie prezentat procurorului.

Citește și
crima
Declarație halucinantă a bătrânului din București care și-a ucis angajata gravidă cu drujba
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi
Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Ce se întâmplă cu patronul care a ucis-o cu bestialitate pe Ioana Beatrice, o tânără însărcinată, folosind o drujbă
Ce se întâmplă cu patronul care a ucis-o cu bestialitate pe Ioana Beatrice, o tânără însărcinată, folosind o drujbă

Patronul care a ucis în luna decembrie o tânără însărcinată, folosind un cuţit şi o drujbă, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare şi prin cruzimi).

Declarație halucinantă a bătrânului din București care și-a ucis angajata gravidă cu drujba
Declarație halucinantă a bătrânului din București care și-a ucis angajata gravidă cu drujba

Durere fără margini în familia vânzătoarei gravide ucise în Capitală de șeful ei, cu 50 de ani mai în vârstă.  

A pus pe jar poliția din Bacău. Un bărbat i-a amenințat cu drujba pe agenți. A atacat-o pe fosta iubită și i-a furat copilul
A pus pe jar poliția din Bacău. Un bărbat i-a amenințat cu drujba pe agenți. A atacat-o pe fosta iubită și i-a furat copilul

Un bărbat de 45 de ani i-a pus pe jar pe polițiștii din Bacău, după ce a încălcat ordinul de protecție, a atacat-o pe fosta iubită în casa ei, i-a luat mașina și a fugit cu fiica lor de nici doi ani.  

O femeie a fost ajutată de fiica ei să-și măcelărească mama. Poliția a găsit rămășițe pe grătar
O femeie a fost ajutată de fiica ei să-și măcelărească mama. Poliția a găsit rămășițe pe grătar

O femeie a fost ajutată de fiica ei șă-și măcelărească mama. Au tăiat-o în bucăți cu o drujbă apoi i-au aruncat creierul într-un sac de gunoi.

 

Rusia acuză un atac ucrainean cu drone asupra unei staţii de pompare a oleoductului Drujba
Rusia acuză un atac ucrainean cu drone asupra unei staţii de pompare a oleoductului Drujba

Rusia a acuzat marţi Ucraina că a atacat cu drone perimetrul staţiei de pompare a petrolului Novozibkov care deserveşte conducta Drujba, transmite agenţia EFE.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.