O femeie din Capitală a ajuns la spital, după ce a fost agresată de fiica ei, care apoi a dat foc mai multor obiecte din casă

politie

O femeie de 61 de ani din Bucureşti a ajuns la spital, miercuri dimineaţă, după ce a fost agresată de fiica ei, în vârstă de 44 de ani, care apoi a dat foc mai multor obiecte din apartament.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, agresoarea urmând să fie dusă la spital pentru un consult de specialitate, transmite News.ro.

Poliţia Capitalei a anunţat că Secţia 25 Poliţie a fost sesizată, miercuri, în jurul orei 9.15, printr-un apel la 112, despre faptul că o femeie de 44 de ani şi-ar fi agresat mama, în vârstă de 61 de ani, iar ulterior a incendiat mai multe obiecte din apartament.

„La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti din cadrul subunităţii de poliţie, care au reuşit, până la sosirea pompierilor, să le scoată pe femei din apartament şi să lichideze parte din focare. Femeia de 61 de ani a fost transportată la spital, urmând ca şi fiica ei să fie condusă la o unitate spitalicească pentru consult medical de specialitate", a transmis sursa citată.

Echipele de pompieri se află în continuare la locul incidentului.

Citește și
Tânără din Turda, luată cu forța de pe stradă și sechestrată. Ororile la care a fost supusă 9 zile
Tânără din Turda, luată cu forța de pe stradă și sechestrată. Ororile la care a fost supusă timp de 9 zile
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

În acest caz se fac cercetări pentru lovire sau alte violenţe şi distrugere calificată prin incendiere.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
O femeie din Vrancea a fost bătută de copiii ei, în vârstă de 8 și 11 ani. Al treilea copil filma cu telefonul
O femeie din Vrancea a fost bătută de copiii ei, în vârstă de 8 și 11 ani. Al treilea copil filma cu telefonul

Poliţiştii vrânceni s-au autosesizat după ce o femeie de 41 de ani, din localitatea Jitia, ar fi fost bătută de concubinul aflat în stare de ebrietate şi de copiii săi minori, de 8 şi 11 ani, instigaţi de bărbat, a informat IPJ Vrancea.

Tânără din Turda, luată cu forța de pe stradă și sechestrată. Ororile la care a fost supusă timp de 9 zile
Tânără din Turda, luată cu forța de pe stradă și sechestrată. Ororile la care a fost supusă timp de 9 zile

Caz revoltător în orașul Turda! O femeie de 31 de ani a fost sechestrată, bătută și violată, zile la rând, de un individ de 37 de ani. Victima a fost luată cu forța de pe stradă și dusă în locuința suspectului.

Un deputat a sunat la 112 când a văzut în trafic un șofer care bătea cu pumnii o femeie. Ce a făcut agresorul de 79 de ani
Un deputat a sunat la 112 când a văzut în trafic un șofer care bătea cu pumnii o femeie. Ce a făcut agresorul de 79 de ani

Deputatul Iulian Bulai a sunat la 112 după ce a văzut în trafic cum un șofer o lovea cu pumnii pe femeia aflată lângă el. Agresorul nu a oprit la semnalul polițiștilor veniți și a fost nevoie de o urmărire de câțiva kilometri până ca acesta să fie prins.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.