O femeie de 40 de ani din Buzău şi-ar fi îngropat bebelușul. Mama are încă cinci copii

politia nu treceti crima
Pro TV

O femeie în vârstă de aproximativ 40 de ani este cercetată pentru că şi-ar fi îngropat copilul nou-născut.

 

Ea este cercetată de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele pentru omor.

Fapta ar fi avut loc în urmă cu aproximativ doi ani.

„Sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele se efectuează cercetări de către organele de Poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere a nou-născutului de către mamă. În fapt, la data de 5 iunie, organele de Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie de pe raza oraşului Nehoiu, în vârstă de 39 de ani, mama a cinci copii, în urmă cu circa doi ani a dat naştere unui făt pe care ulterior l-a îngropat, fără a se cunoaşte la acest moment dacă era sau nu în viaţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, Valerică Vasîi.

Autorităţile au dispus efectuarea necropsiei pentru a se stabili cauza decesului nou-născutului.

Citește și
barbat arizona
Un bărbat a fost condamnat la închisoare pe viață după ce și-a îngropat soția de vie. Erau în proces de divorț
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

„În urma cercetărilor efectuate au fost descoperite urme ale fătului, în cauză dispunându-se efectuarea unei expertize medico-legale, necropsie şi expertizarea neuro-psihiatrică a mamei fătului", a precizat Valerică Vasîi.

Potrivit unor surse, copiii s-ar afla în grija soţului de care femeia ar fi divorţat. Poliţiştii, alături de procurori, continuă ancheta pentru stabilirea circumstanţelor în care a avut loc fapta.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Înmormântarea extravagantă a unui temut interlop. A fost îngropat în sicriu de aur, lângă imagini cu cocaină. FOTO
Înmormântarea extravagantă a unui temut interlop. A fost îngropat în sicriu de aur, lângă imagini cu cocaină. FOTO

Un interlop irlandez a avut parte de o înmormântare extravagantă, după ce a decedat într-un accident rutier. A fost îngropat într-un sicriu de aur, alături imagini cu cocaină și arme.

Un bărbat a fost condamnat la închisoare pe viață după ce și-a îngropat soția de vie. Erau în proces de divorț
Un bărbat a fost condamnat la închisoare pe viață după ce și-a îngropat soția de vie. Erau în proces de divorț

Un bărbat din Arizona a fost condamnat la închisoare pe viață după ce și-a îngropat soția de vie în apropierea casei lor.

Tânărul care a înjunghiat un bărbat, apoi l-a îngropat de viu, a mai comis o faptă groaznică. Descoperirea polițiștilor
Tânărul care a înjunghiat un bărbat, apoi l-a îngropat de viu, a mai comis o faptă groaznică. Descoperirea polițiștilor

Caz înfiorător la doar 20 de kilometri de granița cu România, în raionul Glodeni din Republica Moldova.

Bărbat înjunghiat și îngropat în beci, găsit după 4 zile din întâmplare de polițiști. Îl căutau pe agresor pentru o crimă
Bărbat înjunghiat și îngropat în beci, găsit după 4 zile din întâmplare de polițiști. Îl căutau pe agresor pentru o crimă

Caz șocant la doar 20 de kilometri de graniță, în localitatea Glodeni, Republica Moldova.

Momentul în care un bărbat este scos viu de sub pământ, la patru zile după ce a fost înjunghiat și îngropat | VIDEO
Momentul în care un bărbat este scos viu de sub pământ, la patru zile după ce a fost înjunghiat și îngropat | VIDEO

Un bărbat de 62 de ani din Republica Moldova a fost salvat după patru zile în care a stat captiv într-un beci improvizat pe un câmp, rănit, după ce a fost înjunghiat.  

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.