Marea campioană Elisabeta Lipa, despre tânăra mare speranță David Popovici: „Nu sunt dezamăgită că nu a luat medalie”

elisabeta lipa, david popovici
StirilePROTV

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, luni, că nu este dezamăgită de faptul că David Popovici nu a câştigat nicio medalie la Campionatelor Mondiale de nataţie de la Fukuoka.

"Ca fostă sportivă, am învăţat de la antrenorii mei că Europenele şi Mondialele sunt doar nişte gări mai mici într-un drum lung care îţi spun pe unde eşti şi ce trebuie să îmbunătăţeşti pentru a ajunge acolo unde îţi propui. Pentru că dacă vrei să fii un sportiv împlinit trebuie musai să cucereşti medalii la Jocurile Olimpice. Iar dacă urci pe cea mai înaltă treaptă acolo, atunci chiar că munca ta este încununată cu succes. Că nu a luat medalii acum la Mondiale, eu nu sunt dezamăgită. Aceste eşecuri, cu ghilimelele de rigoare - pentru că nu sunt tocmai eşecuri, deşi toată lumea când nu iei medalie asociază rezultatul cu un eşec -, fac parte din viaţa unui sportiv", a spus fosta canotoare, multiplă campioană olimpică, pentru Agerpres.

"Important este ca el să ştie ce îşi doreşte cel mai mult şi la competiţia supremă să facă tot ceea ce ţine de el. Să aibă inteligenţa aia sclipitoare care să îl ajute să treacă peste emoţiile alea imense de la Jocuri. Pentru că şi emoţiile sunt pe categorii, în funcţie de competiţie. Dacă treci peste emoţia asta olimpică şi gândeşti acea cursă cap-coadă şi ai şi procentul ăla de ajutor de la Dumnezeu, care nu pot să spun eu cât e de mare sau mic, poţi să treci linia sau, în cazul lui Popovici, să atingi primul peretele bazinului. Şi atunci, că ai luat sau nu ai luat o medalie la Europene sau Mondiale nu mai contează. Europenele şi Mondialele le ai o dată la un an-doi, deci ai şanse să iei medalia aia. Pe când la Jocurile Olimpice trebuie să stai să aştepţi, să te pregăteşti şi e mai greu. Aşa că pentru mine nu e o dezamăgire că David Popovici nu a luat medalie la Mondiale", a adăugat ea.

Preşedinta a subliniat că Popovici este abia la începutul carierei de sportiv: "Nici pentru David nu cred că e o mare dezamăgire, dar durerea aia în suflet că ai muncit un an şi nu ţi-ai îndeplinit visul e clar că există. Ştiu cum e, îţi vine să plângi, nu ai somn noaptea, până te obişnuieşti cu gândul şi îţi dai seama că de fapt toate aceste eşecuri te ajută să vezi unde nu ai făcut ce trebuie. Să nu uităm că David nu are nici 19 ani, el nu a ajuns încă la maturitatea deplină ca sportiv. Are tot timpul de pe lume. Important e că îşi doreşte, că ştie că trebuie să muncească şi unde. Iar cu ajutorul echipei lui şi al bunului Dumnezeu va putea să pună mâna nu pe podiumul olimpic, ci pe cea mai strălucitoare medalie".

Lipă a remarcat rezultatele obţinute de Constantin Popovici şi Cătălin Preda, medaliaţi cu aur, respectiv argint în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 m) la Mondialele de nataţie.

Citește și
David Popovici
David Popovici a revenit în țară cu un mesaj pentru tineri: „Nu există magie!”
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

"Ceea ce fac aceşti sportivi este absolut extraordinar. Chiar e un sport extrem.... îţi trebuie şi o doză de nebunie să sari în gol de la 27 de metri, o înălţime de la care multora le este frică şi să privească. Iar noi am avut la Mondialele astea primele două locuri, adică ei sunt cei mai buni din lume. Aşadar se confirmă încă o dată că avem un popor talentat. Însă acest talent trebuie cultivat şi susţinut. Eu zic că ne-am plâns destul că nu avem aia sau ailaltă şi cred că a venit momentul ca fiecare să facă ceea ce ştie el mai bine", a precizat Elisabeta Lipă.

Dublu medaliat cu aur la Mondialele de nataţie de la Budapesta de anul trecut, David Popovici nu a reuşit să îşi apere titlurile la CM 2023 de la Fukuoka, încheind pe locul 4 finala de la 200 m liber şi pe 6 finala de la 100 m liber.

România a încheiat Campionatele Mondialele de nataţie 2023 cu două medalii, una de aur şi una de argint, cucerite de Constantin Popovici, respectiv Cătălin Petru Preda, primii doi clasaţi în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 m).

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Citește și...
David Popovici, după revenirea de la Campionatul Mondial de Nataţie: „E complet normal şi uman să nu-ţi iasă întotdeauna”
David Popovici, după revenirea de la Campionatul Mondial de Nataţie: „E complet normal şi uman să nu-ţi iasă întotdeauna”

David Popovici a notat, duminică, în social media, după revenirea de la Campionatul Mondial de nataţie, că este absolut normal şi uman să nu-i iasă întotdeauna ce îşi propune.

 

David Popovici a revenit în țară cu un mesaj pentru tineri: „Nu există magie!”
David Popovici a revenit în țară cu un mesaj pentru tineri: „Nu există magie!”

Marele campion la nataţie David Popovici a revenit, duminică, în ţară, şi a declarat că abia aşteaptă să revină în bazinul de înot pentru a reveni din nou pe prima treaptă a podiumului.

Recomandări
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, joi, în cadrul Consiliului European, pentru un mesaj ferm din partea UE de susţinere a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, relatează Agerpres.

 

O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert
O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat, joi, că, în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni
Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni

Avem candidați la prezidențiale care au mai multe case, mașini, precum și sume impresionante în conturi, dar și candidați, care trăiesc doar din salariu și au credite.