Jurnalistul Danny Fenster, arestat în mai de junta din Myanmar, a fost condamnat la 11 ani de închisoare

Jurnalistul Danny Fenster, arestat în mai de junta din Myanmar, a fost condamnat la 11 ani de închisoare
Getty

Jurnalistul american Danny Fenster, arestat în mai de junta din Myanmar, a fost condamnat la 11 ani de închisoare, informează Agerpres, care citează Reuters şi AFP.

Sentinţa se referă la acuzaţiile de incitare la disidenţă, asociere ilegală şi încălcarea legislaţiei privind imigraţia, care au fost formulate după arestarea sa în primăvară, în timp ce încerca să fugă din Myanmar.

Fenster, în vârstă de 37 de ani, redactor-şef al publicaţiei online Frontier Myanmar, se află de atunci în cunoscuta închisoare Insein din Yangon.

Săptămâna aceasta, împotriva sa au fost formulate noi acuzaţii de terorism şi incitare la rebeliune, pasibile fiecare de o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

"Nu există absolut niciun fundament pentru a-l condamna pe Danny în legătură cu faptele de care a fost acuzat", a declarat, pentru Reuters, Thomas Kean, directorul publicaţiei.

Citește și
Myanmar
Protestele din Myanmar, tot mai violente. Armata nu ezită să folosească arme letale
Ce s-a întâmplat înainte ca Liam Payne să moară. A apărut înregistrarea audio a apelului de urgență: „Trimiteți pe cineva de urgență, pentru că…”

"Noi toţi de la Frontier suntem dezamăgiţi şi nemulţumiţi de această decizie. Vrem ca Danny să fie eliberat cât mai curând posibil ca să poată merge acasă, la familia lui", a adăugat acesta.

"Caracterul profund injust al ţinerii lui Danny Fenster în detenţie este evident pentru întreaga lume. Regimul (din Myanmar) trebuie să ia măsura prudentă de a-l elibera, acum", a scris Departamentul de Stat al SUA, într-un comunicat emis înainte de sentinţă, care nu a fost anunţată public.

Myanmarul e în haos de la lovitura de stat militară din februarie care a înlăturat guvernul ales al fostei disidente Aung San Suu Kyi. De atunci, peste 1200 de civili au fost ucişi şi mii de oameni au fost arestaţi, între care zeci de jurnalişti, potrivit militanţilor pentru drepturile omului citaţi de ONU.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Citește și...
Peste 700 de civili au fost ucişi după puciul militar din Myanmar, dar protestele continuă
Peste 700 de civili au fost ucişi după puciul militar din Myanmar, dar protestele continuă

Cei care s-au opus puciului militar au continuat să protesteze duminică în Myanmar, în ciuda represiunii forţelor de securitate care au făcut mai mult de 700 de morţi civili după lovitura de stat din 1 februarie.

Protestele din Myanmar, tot mai violente. Armata nu ezită să folosească arme letale
Protestele din Myanmar, tot mai violente. Armata nu ezită să folosească arme letale

În Myanmar continuă protestele provocate de lovitura de stat dată de armată în urmă cu o lună, iar forţele de securitate folosesc arme letale în încercarea de a calma spiritele.

Armata din Myanmar a tras cu muniţie de război în manifestanții paşnici care acuzau fraudarea alegerilor
Armata din Myanmar a tras cu muniţie de război în manifestanții paşnici care acuzau fraudarea alegerilor

Armata din Myanmar a tras în manifestanți, duminică, folosind muniție de război, și au ucis cel puțin 18 persoane. Inițial au folosit gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene.

Recomandări
Noul șef al NATO, mesaj pentru Putin după ce Zelenski și-a prezentat „planul de victorie”. Ce spune despre aderarea Ucrainei
Noul șef al NATO, mesaj pentru Putin după ce Zelenski și-a prezentat „planul de victorie”. Ce spune despre aderarea Ucrainei

Președintele Ucrainei, și-a susținut planul pentru victorie, la Bruxelles. Iar Washington-ul , a anunţat un nou ajutor militar consistent, pentru Ucraina, de 425 de milioane de dolari.

O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert
O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat, joi, că, în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni
Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni

Avem candidați la prezidențiale care au mai multe case, mașini, precum și sume impresionante în conturi, dar și candidați, care trăiesc doar din salariu și au credite.