Investiții de un sfert de miliard de euro în litoralul din România. Viceprimarul Mangaliei: „Va fi o mină de aur!”

×
Codul embed a fost copiat

Suflă o briză bună pe litoralul românesc, unde apar investiții de un sfert de miliard de euro.

Zona își va dubla numărul locurilor de cazare. Pe hartă vor apărea hoteluri cu facilități pentru tot anul și cu zone de tratament și SPA. Însă revin la viață și hotelurile mai vechi, pe care noii proprietari vor să le aducă la un alt nivel al turismului estival.

Suma alocată este de 250 de milioane de euro doar în acest an, pentru investiții în hoteluri și facilități în sudul litoralului.

Când vor fi date în exploatare primele investiții

Se construiesc hoteluri, restaurante, blocuri cu apartamente de vacanță, dar și zone SPA. Primele investiții vor fi date în exploatare chiar din acest an.

Răzvan Popa, reprezentantul unui dezvoltator imobiliar: „Investim în momentul de față în trei stațiuni, Saturn, Jupiter și Neptun și valoarea investițiilor se ridică la 40 de milioane de euro. Am ajuns la concluzia că trebuie să depășim turismul de sezon, astfel am inclus în toate proiectele zone de spa, de wellness, piscine interioare, exterioare, spații de joacă și plaje private.”

Citește și
Ce spune despre România un german care a vizitat toate cele 44 de țări din Europa. A făcut un top cu cinci favorite

Georgiana Oprescu, managerul unui hotel din Olimp: „În total, în sudul litoralului românesc avem șase hoteluri, ceea ce înseamnă aproximativ 1.200 de camere. Investiția se ridică la peste 35 de milioane de euro.”

Milioane de euro pentru hotelul din Venus al lui Gigi Becali

Milioane de euro se investesc și în construcții vechi, dar care si-au schimbat proprietarii. Printre ei și Gigi Becali, finanțatorul FCSB, care deține un hotel din Venus.

Hotelul cumpărat de familia Becali de la Ioan Niculae are cinci etaje și 100 de camere. Hotelul de cinci stele a fost modernizat și își va deschide porțile vara aceasta.

Economiștii spun că sudul litoralului poate fi mai atrăgător pentru turiști decât nordul.

Diferența dintre nordul și sudul litoralului

Adrian Negrescu, analist Frames: „Spre deosebire de nordul litoralului, unde s-a construit haotic bloc lângă bloc, aici, în sudul litoralului, avem suprafețe mai mari de teren, avem o împărțire cadastrală mult mai bună, sunt planuri urbanistice care includ niște reguli foarte, foarte clare de dezvoltări imobiliare. Se va construi mult mai aerisit, cu materiale noi, se vor amenaja căi de acces mult mai facile.”

Dragoș Angelescu, viceprimarul orașului Mangalia: „Majoritatea dintre investitori vor să dezvolte complexuri care să stea tot anul deschise, ceea ce pentru municipiul Mangalia înseamnă că vom avea un sezon complet din ianuarie până în ianuarie, va fi o mină de aur!”

În acest moment, în cele șase stațiuni din sudul litoralului sunt peste 100.000 de locuri de cazare, dar ele se vor dubla în doi ani odată cu noile construcții.

CITEȘTE ȘI: Un nou val de scumpiri. Mediul de afaceri anticipează prețuri mai mari cu până la 30%

„Litoralul pentru toți” începe pe 22 mai 2022. 34 de lei pentru o noapte de cazare la Eforie Nord

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Jordan Chiles a făcut apel la TAS pentru a-și recupera medalia de bronz, câștigată de românca Ana Bărbosu!
NEWS ALERT Jordan Chiles a făcut apel la TAS pentru a-și recupera medalia de bronz, câștigată de românca Ana Bărbosu!
Citește și...
Satul „Bunicii care bate doba”, o experiență de vis cu natură, tradiții și vin, la o aruncătură de băț de Galați
Satul „Bunicii care bate doba”, o experiență de vis cu natură, tradiții și vin, la o aruncătură de băț de Galați

Văleni este un sat care păstrează farmecul rural moldovenesc, oferind turiștilor o evadare din agitația orașelor și o privire în istoria și cultura locală.  

Orașul din România cunoscut pentru unicitatea clădirilor. Este printre cele mai faimoase destinații din Europa
Orașul din România cunoscut pentru unicitatea clădirilor. Este printre cele mai faimoase destinații din Europa

Municipiul de reședință al județului Bihor este unul dintre cele mai frumoase orașe din România. Are o mulțime de obiective turistice, o atmosferă unică și oameni calzi și primitori.

Turiștii români cheltuie în afara țării mult mai mult decât o fac străinii în România. Suma la care s-a ajuns într-o lună
Turiștii români cheltuie în afara țării mult mai mult decât o fac străinii în România. Suma la care s-a ajuns într-o lună

Românii care au plecat în vacanță în străinătate au cheltuit doar în luna iunie 700 de milioane de euro. În aceste condiții, turismul autohton are de suferit, iar asta se simte în economie, reiese dintr-o analiză a cercetătorilor de la UBB Cluj.

Recomandări
Incendiu la Palatul Parlamentului. Un bărbat a stropit cu benzină și a dat foc unei săli. Sute de persoane evacuate. VIDEO
Incendiu la Palatul Parlamentului. Un bărbat a stropit cu benzină și a dat foc unei săli. Sute de persoane evacuate. VIDEO

Incident grav de securitate la Palatul Parlamentului, marți, după ce un bărbat a aruncat cu benzină și a dat foc sălii de expoziții de la intrare. Incendiul a fost stins imediat de pompieri, iar o femeie a suferit un atac de panică. 

Dezastrul lăsat în urmă de viiturile devastatoare în județele Galați și Vaslui. O femeie doarme în mașină de câteva zile
Dezastrul lăsat în urmă de viiturile devastatoare în județele Galați și Vaslui. O femeie doarme în mașină de câteva zile

Este stare de alertă în județele Galați și Vaslui, grav afectate de inundații. Instituirea acestei măsuri permite alocarea unor resurse suplimentare, pentru refacerea construcțiilor și a drumurilor măturate de viituri, spun oficialii.

Șacalul nu a ajuns în instanță dintr-un motiv bizar. Concubina criminalului în serie cere eliberare pentru că are emoții
Șacalul nu a ajuns în instanță dintr-un motiv bizar. Concubina criminalului în serie cere eliberare pentru că are emoții

Individul poreclit Șacalul, principalul suspect al celor două crime din Constanța, a contestat măsura arestării preventive și cere să fie cercetat în arest la domiciliu. Neculai Mitrea nu recunoaște că le-ar fi ucis pe Delia și Denisa.