Cabana Capra a fost lovită de două avalanșe, dar nimeni nu a anunțat autoritățile. Mesajul transmis de ISU Argeș

×
Codul embed a fost copiat

Detalii care dau fiori au fost dezvăluite de salvatorii din Argeș, după avalanșele din munții Făgăraș care au lovit cabana Capra.

 

 

Prima cădere de zăpadă, de sâmbătă noapte, a fost urmată de una și mai puternică. Abia atunci, turiștii au sunat la 112.

Deși muntele de zăpadă a intrat în camere și în sala de mese, nimeni nu a înțeles, de prima dată, în ce pericol se aflau cu toții.

Citește și
Avalansa
Cu cât au fost amendați turiștii care au mers cu mașinile la cabana lovită de avalanșă, deși drumul era închis
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

În zona unde s-au produs cele două avalanșe, la cabana Capra, peisajul este înspăimântător. O tragedie se poate repeta oricând.

Salvamontiștii și echipajele de urgență, care i-au salvat pe turiștii prinși în capcana zăpezii spun același lucru.

Doar o minune a făcut să nu existe victime. O echipa a Știrilor PROTV a ajuns la locul dezastrului.

Ana Maria Barbu, corespondent Știrile ProTV: „Imaginați-vă că brazi înalți de câțiva metri au fost smulși, au fost rupți într-o clipă de puterea avalanșei".

Prima avalanșă s-a produs sâmbăta seara, în jurul orelor 22.30. Munții de zăpadă au intrat în camerele turiștilor, inclusiv în cele de la etaj, și în sala de mese, unde o parte din turiști sărbătoreau o onomastică.

Nimeni nu a sunat la 112

Oamenii păreau să nu-și dea seama de gravitatea situației, deși în grup erau 13 copii, unii foarte mici, și o femeie însărcinată.

A doua avalanșă s-a produs duminică dimineața, la ora 7.00, și a venit dinspre creastă.

A avut o forță mult mai mare și o lățime de 300 de metri. Valul de zăpadă a făcut una cu pământul o pădure întreagă și a aruncat mașinile din parcarea hotelului una peste alta. Abia atunci, speriați, oamenii au cerut ajutor.

Ana Maria Barbu, corespondent Știrile ProTV: „Avalanșa a ras, practic, toată pădurea. Un versant întreg, unde erau brazi, brazi care în căderea zăpezii au ajuns la vale. E înfricoșător. Te uiți și vezi cum vântul spulberă zăpada din vârful muntelui și o aduce spre vale".

Pericolul nu trecuse

Luni, chiar în timp ce echipa noastră filma, o alta avalanșă, mai mică, s-a produs aproape de locul unde mai mulți muncitori lucrau la degajarea drumului.

Salvatorii spun că dacă la ora producerii primei avalanșe, seara, cineva ar fi fost afară din cabană, la o plimbare, sau mai mulți copii s-ar fi jucat, ar fi fost greu de gasit în zăpadă.

Ana Maria Barbu, corespondent Știrile ProTV: „Zăpada care a ajuns este foarte întărită, de aceea este foarte greu să fie mutată dintr-o parte în alta. Un bolovan care pare destul de mare a fost adus de avalanșă în drum".

Ion Sanduloiu, șef Salvamont Argeș: „Eu sunt șocat, uimit, de faptul că o succesiune de astfel de avalanșe nu a avut niciun fel de victimă. Tot versantul stâng a plecat în avalanșe succesive. Faptul că nu a fost nicio victimă mie mi se pare un noroc extraordinar".

Pe de altă parte, cei care au ajuns la cabană nu ar fi trebuit să urce cu mașinile. Drumul este închis circulației încă din octombrie, tocmai din cauza riscului de avlanșe.

La kilometrul 104 sunt patru indicatoare care îi avertizează pe turiști că drumul este închis circulației, dar care au fost ignorate.

Gheorghe Mihăiță, șef secție Drumuri Naționale Argeș: „Aveam barieră direcțională, pe care oamenii o văd, dădeau în ea, au dat-o deoparte. Ce să vă mai spun...că și bariera aceea cu lacăt, ne spărgeau lacătul și tot plecau sau rupeau bariera. Chiar au smuls-o".

Cei care au mers cu mașina la cabană vor fi amendați cu cate 1.160 de lei și vor avea permisele suspendate pentru 60 de zile.

În acest moment nici un turist nu se mai află la cabană. Mașinile sunt însă acolo, distruse de furia zăpezii și, din cauza vremii, nu pot fi încă tractate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Cabana Capra de pe Transfăgărășan a fost lovită de o avalanșă. Turiștii au fost evacuați în siguranță | GALERIE FOTO
Cabana Capra de pe Transfăgărășan a fost lovită de o avalanșă. Turiștii au fost evacuați în siguranță | GALERIE FOTO

Problemele s-au ținut scai de șoferii care s-au încumetat să scoată mașinile pe șosele. Mulți dintre ei au rămas blocați în troiene și nu au mai putut înainta. Iar în Argeş, pe Transfăgărăşan, o avalanșă a afectat serios Cabana Capra.

Cu cât au fost amendați turiștii care au mers cu mașinile la cabana lovită de avalanșă, deși drumul era închis
Cu cât au fost amendați turiștii care au mers cu mașinile la cabana lovită de avalanșă, deși drumul era închis

O avalanșă de zăpadă a lovit, cu forță hotelul Capra, la peste 1.500 de metri, pe Transfăgărășan, în județul Argeș. Zăpada a spart geamurile și a intrat în camere și în sala de mese. Înăuntru erau 72 de oameni, printre care și 13 copii.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.