Bihor: Un pui de căprioară a căzut într-o fântână adâncă de trei metri. Pompierii au intervenit de urgență

×
Codul embed a fost copiat

Intervenție inedită a pompierilor din Bihor. Aceștia au fost chemați de un localnic din Balc să salveze un pui de căprioară.

Căprioara căzuse într-o fântână dezafectată, adâncă de trei metri, aflată pe un teren agricol.

Pompierii au venit cu o autospecială de intervenţie dotată cu echipamente pentru salvare din medii ostile.

Unul dintre ei a coborât în puţul dezafectat, a reuşit să îi pună un ham, cu care animalul a fost ridicat apoi la suprafaţă.

A fost eliberat pe câmpul din apropiere, după de a fost însă consultat de un medic veterinar, chemat de pompieri.

Citește și
ati
Autorităţile anunţă un pat ATI liber în judeţul Bihor pentru pacienţii cu coronavirus în stare gravă
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

 

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Rețea uriașă de eliberare de certificate false de vaccin, în Bihor şi Satu Mare. Unul costa 200-300 euro
Rețea uriașă de eliberare de certificate false de vaccin, în Bihor şi Satu Mare. Unul costa 200-300 euro

Procurii DNA au făcut perecheziții în Bihor și Satu Mare, după ce au descoperit acolo o rețea care elibera certificate false de vaccinare.

Autorităţile anunţă un pat ATI liber în judeţul Bihor pentru pacienţii cu coronavirus în stare gravă
Autorităţile anunţă un pat ATI liber în judeţul Bihor pentru pacienţii cu coronavirus în stare gravă

Autorităţile anunţă, marţi, că există un pat ATI liber la nivel naţional pentru pacienţii cu coronavirus în stare gravă. Acesta este în judeţul Bihor.

Un fenomen rar și periculos s-a produs într-o comună din Bihor. Autoritățile locale au intrat în alertă
Un fenomen rar și periculos s-a produs într-o comună din Bihor. Autoritățile locale au intrat în alertă

Un fenoment rar întâlnit, dar destul de periculos, s-a produs într-o comună din Bihor. Un foraj pentru apă potabilă a erupt, dintr-o dată, ca un puţ de petrol, și a început să arunce în aer nisip, argilă și pietre.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.