Cîţu: alocațiile copiilor nu vor mai crește în 2021. „Celelalte propuneri țin de PSD”

62191428
Agerpres

Alocațiile pentru copii nu vor mai crește în acest an, a explicat premierul Florin Cîțu, pentru că au crescut deja cu 20% la începutul anului, iar toate celelalte propuneri de majorări erau făcute de PSD.

 

Bugetul pe 2021 este deja aprobat și nu are prevăzute sume suplimentare pentru majorarea alocațiilor de stat, a precizat Florin Cîțu


„Aici nu va trebui să existe niciun fel de discuţie, bugetul a fost aprobat şi alocaţiile au crescut la începutul anului cu 20%, este ceea ce avem în buget în acest moment, este un amendament care a trecut în Parlament, celelalte propuneri erau propuneri care ţin de PSD. Mă aştept ca membrii coaliţiei să susţină programul de guvernare al acestei coaliţii, să susţină obiectivele pe care ni le-am asumat în faţa partenerilor noştri internaţionali şi nu să susţină legi ale PSD”, a declarat Florin Cîţu, citat de news.ro.

Întrebat dacă sunt membri ai coaliţiei care susţin legea PSD, premierul a răspuns: „Am înţeles că sunt câteva în parlament, se întârzie şi semnalul este clar că nu vreau să ajungem să trebuiască iar să luăm noi decizia să corectăm. Este în Parlament legea care peermite creşterea anuală a alocaţiilor, trebuie să ne ţinem de acest calendar”.

Articol recomandat de sport.ro
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Italia, împinsă la Cupa Mondială datorită clasamentului? Varianta apărută și ce spune regulamentul FIFA
Citește și...
Românii își ascund banii de Fisc după creșterile de taxe. Proprietarii de locuințe evită să declare veniturile din chirii

Au crescut taxele, aşa că anul trecut au fost înregistrate mai puține contracte de închiriere față de 2024.

Încă un gigant înlocuiește mii de angajați cu IA. Și România ar putea fi vizată de valul de concedieri

Încă un gigant IT face concedieri masive pe măsură ce implementează inteligența artificială. Compania americană de software Oracle şi-a anunţat prin email mii de angajați că își vor pierde locurile de muncă.

Angajații ANAF care au „pierdut” 200 de mașini ar putea fi puși să le plătească. Fiscul face un inventar național

Este anchetă internă la Agenția Națională de Administrare Fiscală, după ce mai multe bunuri confiscate, care ar fi trebuit să fie urcate pe platforma de licitații recent lansată, sunt de negăsit.  

Recomandări
România a pierdut procesul cu Pfizer, în primă instanță. Cât costă vaccinurile anti-COVID comandate și anulate

Un tribunal din Bruxelles a decis miercuri, în primă instanță, că Polonia și România trebuie să achite sumele restante pentru vaccinurile anti-COVID comandate, în procesul cu Pfizer/BioNTech.

O lume întreagă este cu ochii pe Artemis 2, prima misiune lunară cu echipaj uman din ultimii peste 50 de ani

Trei bărbaţi şi o femeie se îmbarcă miercuri într-o misiune lunară de zece zile, la peste 50 de ani de la încheierea Programului Apollo şi ultimul zbor cu oameni la bord către Lună.

Interceptări DNA. Șeful ARR, Cristian Anton, filat în timp ce număra cel puțin 700 de bancnote

Reținut pentru că ar fi vândut subiecte de examen unor șoferi profesioniști, directorul Autorității Rutiere Române, Cristian Anton, și-a petrecut noaptea în cătușe, pe drum, între București și Cluj-Napoca.