Acordarea unui stimulent de 1.000 € pentru donatorii de plasmă vindecaţi de COVID-19, adoptată de CGMB

Spitalele Covid au rămas fără locuri la terapie intensivă, autoritățile folosesc unitățile modulare. Prognoza este sumbră
StirilePROTV

Proiectul "Donează plasmă, salvează viaţă", care prevede acordarea unui sprijin financiar, în valoare de 4.800 de lei/beneficiar, sub forma unui pachet de vouchere, a fost adoptat joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţa, la începutul săptămânii, că va introduce pe ordinea de zi a şedinţei de joi a CGMB un proiect în baza căruia pacienţii trataţi de COVID-19 care donează plasmă ar urma să beneficieze de un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă sau pentru medicamente.

"Am scris un proiect dedicat acestei nevoi stringente, împreună cu medicii de la Administraţia Spitalelor, pe care îl voi adăuga joi pe ordinea de zi a Consiliului General. În esenţă, este vorba despre convingerea cât mai multor pacienţi trataţi să fie salvatorii celor care suferă, prin întâlniri, discuţii, argumente umanitare. În plus, la acest efort vom adăuga şi un stimulent financiar în cuantum de 1.000 de euro, sub forma tichetelor de masă şi/sau cadou, din care donatorii pot procura medicamente (vitamine, minerale), alimente necesare revenirii tonusului, dar şi alte produse necesare", a scris Firea, marţi, pe Facebook.

Ea menţiona că, în mod normal, legislaţia privind donarea nu prevede şi stimulente financiare, dar pandemia de COVID-19 reprezintă o situaţie de excepţie.

"Suntem în pandemie, deci într-o situaţie excepţională. Chiar dacă, în timpuri normale, legislaţia privind donarea nu prevede şi stimulente financiare, acum suntem într-o situaţie de excepţie. Prin urmare, este nevoie de o excepţie de la lege, pentru a salva cât mai multe vieţi! Nu cred că ar fi normal să ne încurcăm în prea multe detalii birocratice şi cutumiare, atunci când este vorba despre un interes superior: salvarea românilor care suferă de o formă severă a infecţiei COVID-19", a susţinut primarul general.

Citește și
Germania face un anunț important. Vaccinul împotriva Covid-19 va fi gata mai repede decât se preconiza
Institut german: Vaccinul împotriva Covid-19 ar putea fi disponibil în toamnă
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința
Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Citește și...
Dodon a anunțat că R. Moldova va folosi vaccinul împotriva Covid-19 produs de Rusia
Dodon a anunțat că R. Moldova va folosi vaccinul împotriva Covid-19 produs de Rusia

Moldovenii vor fi printre primii beneficiari ai vaccinului anti-Covid-19 lansat de Rusia, iar anunțul a fost făcut miercuri chiar de către președintele Republicii Moldova.

Institut german: Vaccinul împotriva Covid-19 ar putea fi disponibil în toamnă
Institut german: Vaccinul împotriva Covid-19 ar putea fi disponibil în toamnă

Robert Koch Institute, un reputat institut german specializat în boli infecţioase, a apreciat miercuri că un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil cel mai devreme în această toamnă, transmite Reuters.

Recomandări
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, joi, în cadrul Consiliului European, pentru un mesaj ferm din partea UE de susţinere a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, relatează Agerpres.

 

O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert
O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat, joi, că, în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni
Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni

Avem candidați la prezidențiale care au mai multe case, mașini, precum și sume impresionante în conturi, dar și candidați, care trăiesc doar din salariu și au credite.