Accident în București. Patru fete au fost lovite de o mașină în timp ce traversau strada neregulamentar

SMURD
Shutterstock

Patru fete, cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani, au fost rănite, marţi seară, într-un accident în Bucureşti, în timp ce traversau strada neregulamentar.

 

„Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe Şos. Colentina. Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul, care se deplasa pe Şos. Colentina, dinspre Str. Ziduri Moşi către Sos. Ştefan Cel Mare a surprins şi accidentat doi pietoni, care se angajaseră în traversarea părţii carosabile”, a transmis, marţi seară, Brigada rutieră a Capitalei.

Sursa citată a precizat că în urma accidentului au fpst rănite două minore, în vârstă de 12 şi 16 ani, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ulterior, încă două fete, în vârstă de 12 si 18 ani, s-au prezentat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind zero.

Citește și
acc severin
Un polițist a murit pe loc după ce a intrat sub roțile unui TIR, într-o depășire, în Drobeta-Turnu Severin
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene. Explozia a fost atât de puternică, încât seismografele au înregistrat un cutremur

„La acest moment este restricţionat traficul pe benzile 2 şi 3, pe Şos. Colentina, sensul dinspre Str. Ziduri Moşi catre Sos. Ştefan cel Mare. Poliţiştii Brigăzii Rutiere efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat că cele patru fete au fost lovite de maşină în timp ce traversau strada neregulamentar.

Articol recomandat de sport.ro
Cum a ajuns Leonard Doroftei să joace în videoclipul trupei BUG Mafia | EXCLUSIV
Cum a ajuns Leonard Doroftei să joace în videoclipul trupei BUG Mafia | EXCLUSIV
Citește și...
Accident înfiorător pe „Drumul morții”. Un bărbat a murit după ce un TIR i-a rupt în două mașina. FOTO
Accident înfiorător pe „Drumul morții”. Un bărbat a murit după ce un TIR i-a rupt în două mașina. FOTO

Un bărbat a murit pe „Drumul Morții”, după ce s-a izbit violent de alte două mașini, a transmis IPJ Vrancea.

 

Un polițist a murit pe loc după ce a intrat sub roțile unui TIR, într-o depășire, în Drobeta-Turnu Severin
Un polițist a murit pe loc după ce a intrat sub roțile unui TIR, într-o depășire, în Drobeta-Turnu Severin

Un accident teribil a avut loc noaptea trecută pe DN 6, în Drobeta Turnu Severin.

Convoiul candidatului democrat la vicepreşedinţia SUA, Tim Walz, implicat într-un accident cu mai multe vehicule
Convoiul candidatului democrat la vicepreşedinţia SUA, Tim Walz, implicat într-un accident cu mai multe vehicule

Cel puţin o persoană a suferit răni uşoare într-un accident în care au fost implicate mai multe vehicule din convoiul guvernatorului de Minnesota, Tim Walz, candidatul democrat la vicepreşedinţia SUA.

Accident cu două microbuze în Pasul Tihuţa. A fost activat Planul roşu de intervenţie
Accident cu două microbuze în Pasul Tihuţa. A fost activat Planul roşu de intervenţie

ISU Bistriţa-Năsăud a pus în aplicare Planul roşu de intervenţie în urma unui accident rutier produs luni în Pasul Tihuţa, în localitatea Piatra Fântânele, în care sunt implicate două microbuze.

O șoferiță a forțat trecerea într-o intersecție și a izbit în plin un autoturism, care a luat foc, în Iași. VIDEO
O șoferiță a forțat trecerea într-o intersecție și a izbit în plin un autoturism, care a luat foc, în Iași. VIDEO

Accident grav într-o intersecție din Iași, surprins de camerele de supraveghere. O mașină a forțat trecerea, a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de un autoturism care venea din față.

Recomandări
Nicolae Ciucă, față în față cu Andreea Esca. Cum îi vede pe Geoană și Simion
Nicolae Ciucă, față în față cu Andreea Esca. Cum îi vede pe Geoană și Simion

Peste două luni, românii vor fi chemați să aleagă președintele țării. Autoritățile au stabilit ce partide vor avea reprezentanți în secțiile de vot, iar pe 5 octombrie încep oficial depunerile candidaturilor.

Cine este bărbatul care a pornit incendiul de la Parlament. Reacția lui Nicușor Ocheană când a auzit ce pedeapsă riscă
Cine este bărbatul care a pornit incendiul de la Parlament. Reacția lui Nicușor Ocheană când a auzit ce pedeapsă riscă

Bărbatul care a pus pe jar forțele de securitate pentru că a provocat intenționat un incendiu la Palatul Parlamentului a fost identificat și arestat preventiv pentru 30 de zile.

Nicolae Ciucă, absolut convins că intră în turul doi al alegerilor prezidențiale: „Dacă nu ajung? Păi, cum să nu ajung?”
Nicolae Ciucă, absolut convins că intră în turul doi al alegerilor prezidențiale: „Dacă nu ajung? Păi, cum să nu ajung?”

Nicolae Ciucă este absolut convins că va trece de primul tur al alegerilor prezidențiale, unde se va „duela” cu Marcel Ciolacu sau cu Mircea Geoană.