Doi soți au ars de vii după ce mașina lor a fost lovită în plin de un autoturism intrat pe contrasens

accident buzau

Moarte cumplită pentru doi soţi pe DN 10 Buzău-Brașov. Cei doi, care erau învăţători, au murit nevinovaţi după ce maşina lor a fost lovită frontal de un autoturism intrat pe contrasens, apoi a luat foc.

Cei doi au ars sub privirile martorilor care nu au reuşit să îi salveze. Maşina care i-a lovit are volanul pe dreapta şi era condusă de un tânăr de 26 de ani din localitate. Alţi doi răniţi, din a doua maşină, au fost preluaţi de o ambulanţa şi transportaţi la spital.

Cei doi soţi, ambii în vârstă de 62 de ani, se întorceau acasă de la Buzău şi mergeau spre casă. În apropierea localităţii Sătuc un autoturism a intrat pe contrasens şi i-a izbit în plin.

Maşina celor doi a luat foc, iar valvătăile, uriaşe, s-au extins rapid sub privirile îngrozite ale martorilor care nu au avut cum să îi salveze pe pasageri.

"Am văzut doar nişte flăcări la Cielo şi când m-am apropiat au început să se extindă foarte tare", povestește un martor.

Citește și
Accident Buzau
Accident grav în Buzău: o persoană a murit
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Pompierii au găsit în maşină trupurile carbonizate ale celor doi soţi.

"Ajunşi la locul intervenţiei, autoturismul Cielo era cuprins de flăcări, cele două victime încarcerate fiind carbonizate", explică Iulian Frâncu, ISU Buzău.

Tânărul de 26 de ani care a provocat tragedia, dar şi un prieten care îl însoţea au ajuns răniţi la spitalul din Buzău. Starea lor este stabilă.

"Un conducător auto de 26 de ani din judeţul Buzău, în timp ce conducea autovehiculul din direcţia Braşov către Buzău, pe fondul pătrunderii pe contrasens a intrat în coliziune cu un alt autovehicul", a precizat Gheorghe Colăcel, Poliţia Rutieră Buzău.

Şoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Poliţiştii atrag din nou atenţia asupra conducerii pe drumurile publice a maşinilor cu volanul pe partea dreaptă.

Din cauza accidentului, circulaţia pe DN 10 a fost oprită aproape trei ore timp în care pe ambele sensuri s-au format cozi lungi de maşini.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Un pieton a fost plimbat pe capota unei mașini, în Cluj. Motivul conflictului
Un pieton a fost plimbat pe capota unei mașini, în Cluj. Motivul conflictului

Secvenţe de filme au fost surprinse în trafic la Cluj. Şoferul unei maşini de teren a ieşit dintr-o parcare pe drumul naţional cu un bărbat agăţat de capotă.

Accident grav în Buzău: o persoană a murit
Accident grav în Buzău: o persoană a murit

O persoană a decedat, iar alte două au fost grav rănite luni în urma unui accident rutier pe DN 2, la ieşirea din Râmnicu Sărat, în care au fost implicate trei autovehicule.

Copilul surdo-mut lovit mortal de ambulanță aflată în misiune traversase pe ”verde”
Copilul surdo-mut lovit mortal de ambulanță aflată în misiune traversase pe ”verde”

Răsturnare de situaţie în cazul băiatului de 14 ani din Cluj, surdo-mut, care a murit după ce a fost lovit de o ambulanţă aflată în misiune.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.