Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mai mulți elevi cu medii de 9 și 10 nu au intrat la liceu. Cum a fost posibil

Numeroși elevi cu medii de admitere peste 9, din care doi chiar cu 10 la matematică, nu au intrat la niciun liceu în urma repartizării, cel mai probabil din cauză că nu au exprimat suficiente opțiuni.

Mulți elevi cu medii de admitere peste 9 au rămas nerepartizaţi la liceu la nivel național, doi dintre ei după ce au obţinut la proba de matematică nota 10.00, scrie Ziarul de Iași.

Zece astfel de elevi sunt din Bucureşti, iar cea mai mare medie a unui absolvent nerepartizat e de 9.72.

În Iași, există un elev cu media 9.72 care nu a reușit să intre la niciun liceu, iar la Cluj-Napoca un tânăr absolvent cu media 9.57 nu a fost nici el repartizat nicăieri.

Citește și: Cercetător: O furtună solară va ”lovi direct” Pământul pe 19 iulie

Citește și
Absolvenți
Tot mai mulți absolvenți de liceu din România aleg facultăți din străinătate. Topul preferințelor

Situaţii ca cele prezentate anterior apar de cele mai multe ori în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opţiuni, astfel că opţiunile exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alţi candidaţi care au medii mai mari.

La nivel național, 70% dintre elevi au fost repartizați la una dintre primele 5 opțiuni

Elevii pot participa la etapa a doua de admitere la liceu, care începe la finalul lunii iulie. Din păcate, va putea opta doar pentru licee în care au mai rămas locuri libere. Adică nicidecum licee pe măsura nivelului lor, dacă ar fi bifat corespunzător şi complet opţiunile din start.

Citește și: Un român a muncit până pe 19 iunie doar pentru taxe, iar un angajator plătește 1,8 euro pentru fiecare euro dat ca salariu

La nivel naţional, conform datelor Ministerului Educaţiei, 70% dintre elevi au fost repartizaţi la una dintre primele 5 opţiuni. Cel mai mare procent, adică peste 77.000 de elevi, 52,4% dintre elevi, au intrat la una din primele 2 opţiuni, iar 42% dintre candidaţi au intrat la prima opţiune.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult