Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Horoscop Luna Nouă din Fecioară pe 3 septembrie. Începe un ciclu nou pentru toate zodiile

Luna Nouă marchează începutul unei etape noi și este asociată cu inițierea de acțiuni, care impactează sectoarele guvernate de zodia în care se formează.

Domeniul în care se începe un ciclu nou, se va încheia peste șase luni, când se vor culege roadele a ceea ce inițiem acum.

Luna Nouă din 3 septembrie activează zodia Fecioară, invită la analiză și aduce o energie de organizare și reînnoire. Avem ocazia să remediem, să găsim soluții la domeniile din viața noastră, care nu mai funcționează, să îmbunătățim ce nu merge pentru a ajunge la un echilibru, să începem proiecte care necesită atenție la detalii, să schimbăm rutina zilnică și să ne concentrăm mai mult pe sănătate.

Din configurația astrală face parte și Saturn, seniorul karmei, în tranzit prin zodia Pești, care se află față în față cu Luna Nouă din zodia Fecioară. Saturn reamintește că orice schimbare are nevoie de disciplină și responsabilitate. Este posibil să începem o etapă nouă în domeniul guvernat de Fecioară pe harta astrală, după ce ne-am confruntat cu anumite obstacole.

Recomandare! Citiți horoscopul pentru zodia natală, cât și pentru semnul din ascendent!

Domeniile în care se formează Luna Nouă din zodia Fecioară pentru fiecare zodie:

Berbec/ Ascendent în Berbec

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Berbec noi începuturi în sectorul sănătății, muncii, rutinei zilnice, relațiilor cu colegii sau colaboratorii.

Taur/ Ascendent în Taur

Luna Nouă din zodia Fecioară le aduce noi etape nativilor Taur în sectorul asociat iubirii, aventurilor romantice, creativității, valorificării unui talent și copiilor.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide noi începuturi nativilor Gemeni în sectorul vieții de familie, căminului, relațiilor cu părinții, spațiului de locuit și administrării unor bunuri imobiliare.

Rac/ Ascendent în Rac

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Rac etape noi în sectorul comunicării, gândirii, învățării, negocierilor, studiului personal, deplasărilor și relațiilor cu frații.

Leu/ Ascendent în Leu

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Leu etape noi în planul financiar, al banilor pe care îi câștigă de la serviciu sau din alte activități extraprofesionale.

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Fecioară noi începuturi în planul personal. Este momentul lor de afirmare din an, de relansare personală, în care pot lua decizii importante.

Balanță/ Ascendent în Balanță

Luna Nouă din zodia Fecioară îi invită pe nativii Balanță la introspecție și eliminarea situațiilor și persoanelor, care nu îi mai ajută în evoluție. Fenomenul astral activează sectorul frământărilor interioare, trecutului, subconștientului și spiritualității și aduce conștientizări și revelații.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Scorpion noi începuturi în planul relațiilor de prietenie, vieții sociale și proiectelor pe termen lung. Este un moment favorabil începerii unui proiect sau îmbunătățirii unuia pe care-l au în desfășurare.

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Săgetător noi începuturi în planul carierei, imaginii și reputației profesionale, a relației cu șefii sau persoanelor cu autoritate. Este un moment favorabil pentru îmbunătățirea activităților profesionale și obiectivelor pe termen lung.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Capricorn noi etape în sectorul asociat studiilor, schimburilor de experiență profesională, principiilor, filosofiei de viață, relațiilor cu persoane din străinătate, calatoriilor. Este un moment favorabil dezvoltării personale, creșterii și lărgirii orizonturilor.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Vărsător începuturi noi în sectorul asociat intereselor financiare, a banilor dețintuți la comun cu partenerul sau alte persoane, împrumuturile, impozitele, dar și transformării profunde privind intimitatea și încrederea reciprocă în cuplu, dar și eliminarea unor obiceiuri nesănătoase.

Pești/ Ascendent în Pești

Luna Nouă din zodia Fecioară le deschide nativilor Pești etape noi în sectorul asociatcăsătoriei, relațiilor și parteneriatelor profesionale. Este un moment favorabil pentru îmbunătățirea relațiilor și colaborărilor de natură profesională. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult