Ambulanță privată, zdrobită de tren în apropiere de Bumbești-Jiu. Șoferul n-a avut nicio șansă

×
Codul embed a fost copiat

O ambulanţă privată care urma să preia un pacient a fost spulberată de un tren de călători. S-a întâmplat la o trecere de cale ferată din judetul Gorj. Ambulanțierul, un bărbat de 48 de ani, și-a pierdut viața.

Trecerea este marcată doar cu un indicator și, așa cum se întâmplă în multe zone din țară, vizibilitatea este redusă din cauza vegetaţiei.

Cu puţin înainte de 6 dimineaţa, în apropiere de Bumbeşti-Jiu, ambulanţa, în care se afla doar şoferul de 48 de ani, se indrepta spre un pacient dependent de dializa. Barbatul nu a oprit la trecerea cu calea ferată, nesemnalizată acustic şi luminos și fără barieră.

Pe șosea nu sunt urme de frânare. În acel moment, un tren a venit dintre copaci și a intrat în plin în ambulanța care, în urma impactului, a fost târâtă 200 de metri pe calea ferată.

Mecanicul locomotivei: „El nu a observat, deloc nu m-a observat.”

Citește și
accident ambulanta
O ambulanță a fost implicată într-un accident, în Buzău. Un bărbat a fost rănit

Florin Chisim - purtător de cuvânt ISU Gorj: „S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a victimei și aplicarea manevrelor de resuscitare, din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru a-l salva."

Cei care circulă des prin zonă spun că de ani de zile este vizibilitate zero la aceasta trecere, pentru că nimeni nu curăță vegetația din apropierea căii ferate. Si mai grav este ca in toata ţara avem 400 de astfel de treceri de cale ferată, fără bariere.

Şofer: „Nu avem vizibilitate nici pe partea asta, nici pe partea cealaltă, întotdeauna trebuie să ajungem până în față acolo să ne asigurăm și asta e foarte periculos.”

Reporter: De aia s-a și întâmplat de dimineață

Şofer: „Da, cu siguranță, nu e vizibilitate deloc."

Şofer: „Asta e dintotdeauna, de 20-30 de ani, vizibilitate zero, dacă nu stai acolo pe calea ferată, nici nu-i vezi"

Şofer: „Ar merita să fie puse bariere, ca să fim singuri că nu se mai întâmplă așa ceva."

În urma accidentului, trei trenuri de călători au rămas blocate în gări.

Reporter: Stați de mult timp?

Călător tren: „De vreo două ore.”

Reporter: Și v-au zis vă duc mai departe?  

Călător tren: „Da, trebuie să ne continuăm traseul.”

Reporter: Cu întârziere

Călător tren: „Exact."

Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă. Dacă ancheta va scoate la iveală că tragedia s-a produs şi din lipsa vizibilității, administratorul căii ferate riscă o amendă de până la 15 mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! A murit pe teren, chiar în timpul meciului, dintr-un motiv bizar
NEWS ALERT Tragedie! A murit pe teren, chiar în timpul meciului, dintr-un motiv bizar
Citește și...
Strigăt de ajutor pentru Marian, ambulanțierul care s-a trezit în stradă împreună cu soția și cei doi copii
Strigăt de ajutor pentru Marian, ambulanțierul care s-a trezit în stradă împreună cu soția și cei doi copii

Un salvator are nevoie de ajutorul nostru. După o viață de muncă, pe ambulanță, în slujba celor bolnavi, Marian Porojan s-a trezit în stradă împreună cu soția și cei doi copii.

O ambulanță a fost implicată într-un accident, în Buzău. Un bărbat a fost rănit
O ambulanță a fost implicată într-un accident, în Buzău. Un bărbat a fost rănit

O ambulanţă fără pacient a fost implicată într-un accident de circulaţie după ce a intrat în coliziune cu un autoturism, pe acelaşi sens de mers.

 

Filmul morții pacientei care a așteptat trei ore o ambulanță la secția UPU a unui spital din județul Constanța
Filmul morții pacientei care a așteptat trei ore o ambulanță la secția UPU a unui spital din județul Constanța

O femeie de 75 de ani a murit, după ce a așteptat trei ore o ambulanță, la unitatea de primiri urgențe a unui spital comunal din județul Constanța.

Un tânăr de 21 de ani se află în stare foarte gravă la spital, în Sibiu, după ce a sărit într-o piscină și s-a accidentat
Un tânăr de 21 de ani se află în stare foarte gravă la spital, în Sibiu, după ce a sărit într-o piscină și s-a accidentat

Un tânăr de 21 de ani se află în stare foarte gravă în Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, după ce a sărit într-o piscină şi s-a accidentat, fiind adus cu o ambulanţă în urmă cu două zile la spital.

O ambulanță, un autoturism și un TIR, implicate într-un accident în Târgu Neamț. Șase persoane au fost rănite
O ambulanță, un autoturism și un TIR, implicate într-un accident în Târgu Neamț. Șase persoane au fost rănite

Șase persoane au fost rănite, luni, la Târgu Neamț, după ce o șoferiță nu a acordat prioritate unei ambulanțe.

Recomandări
Ninge viscolit în munți: DRDP Craiova intervine cu utilaje, Oltenia sub cod galben de ninsori și vânt | Video
Ninge viscolit în munți: DRDP Craiova intervine cu utilaje, Oltenia sub cod galben de ninsori și vânt | Video

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova trasmite joi dimineaţă că în zonele montane ninge viscolit, fapt ce îngreunează acţiunile de deszăpezire.

Nadia Comăneci, mesaj emoționant de Crăciun: „Să aveţi un an extraordinar. Sărbători frumoase alături de cei dragi”
Nadia Comăneci, mesaj emoționant de Crăciun: „Să aveţi un an extraordinar. Sărbători frumoase alături de cei dragi”

Nadia Comăneci, cel mai titrat sportiv român la Jocurile Olimpice, a postat în social media un mesaj de Sărbători, în care menţionează faptul că urmează un an olimpic.  

Medicul Adrian Marinescu avertizează: ”Avem 70-80 de pacienţi cu gripă în fiecare zi, poate chiar şi mai mult”
Medicul Adrian Marinescu avertizează: ”Avem 70-80 de pacienţi cu gripă în fiecare zi, poate chiar şi mai mult”

Numărul cazurilor de gripă în București s-a mărit în această perioadă, ajungând la aproximativ 80 de persoane care se prezintă într-o zi la camera de gardă, afirmă Dr. Adrian Marinescu, managerul Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.