Zece curiozități despre filmul pentru copii Matilda, regizat de Danny DeVito

61999306

Inspirat din romanul clasic pentru copii al lui Roald Dahl, filmul Matilda (1996) prezintă povestea unei fetițe care ajunge la o școală condusă de o directoare malefică.

În încercarea de a se apăra de răutatea părinților și a directoarei, Matilda (interpretată de Mara Wilson) capătă puteri speciale fiind în stare, cu un singur gând, să distrugă tot ce vrea ea și să creeze diverse ființe care să o ajute.

Fascinată de noile ei puteri, Matilda face tot posibilul să o izgonească din școală pe directoare și să-și îmbuneze părinții.

Iată 10 lucruri pe care nu le știai despre filmul devenit clasic.

Părinții Matildei au fost interpretați de Danny DeVito și Rhea Perlman, care sunt căsătoriți în viața reală

Agatha Trunchubll a fost interpretată de Pam Ferris. Aceasta se purta răutăcios cu cei din jur în timpul filmărilor, dar adopta același comportament și în spatele camerelor pentru ca cei mici să se sperie cu adevărat de ea.

Aceeași actriță a jucat-o pe Matușa Marge din Harry Potter și Prizonierul din Azkaban.

Numele de familie al Matildei este Wormwood, care este o plantă otrăvitoare ce poate cauza convulsii și cedarea rinichilor.

Tabloul cu Magnus din casa lui Trunchbull este de fapt un portret al lui Roald Dahl, cel care a scris cartea după care s-a făcut filmul.

Marissa Hargitay (Detectivul Olivia Benson din Law&Order: SVU) a primit oferta de a o interpreta pe Miss Honey, dar a refuzat oferta.

Danny DeVio nu l-a jucat doar pe Dl. Wormwood, dar este și naratorul și regizorul filmului.

Mama Marei Wilson a fost diagnosticată cu cancer la sân în timpul filmărilor și a murit. Mara a terminat filmările și a dedicat pelicula mamei sale.

Mara a spus că moartea mamei sale i-a cauza pierderea pasiunii pentru actorie. După rolul Matildei, ea a mai jucat doar în câteva filme și seriale.

Mara Wilson are acum 31 de ani, iar Matilda încă figurează în topul celor mai bune filme pentru copii.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
61997851
(P) Clinicile Dentare Dr. Leahu, parteneriat pentru dezvoltatea serviciilor de stomatologie la nivel naţional

Clinicile Dentare Dr. Leahu pun bazele primul sistem de parteneriat pentru dezvoltatea serviciilor de stomatologie la nivel naţional.

61997831
(P) Premieră Volkswagen în România: vă puteți comanda mașina direct din mall

Premieră în România. Începând de astăzi puteți să vă comandati mașina direct din mall.

61997335
(P) ECO SUD optimizează Sistemul de management integrat al deşeurilor din Bacău prin noi investiţii

Am început în forță şi am avut un start bun! Sistemul de management integrat al deşeurilor din judeţul Bacău funcționează în parametri normali.

Recomandări
62600133
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.