(P) Primul loc pentru anvelopele Continental de iarnă și all season, testate de ACE, ARBÖ și GTÜ

61994317

WinterContact TS 860 este câștigătorul testului la comparația dintre anvelopele de iarnă. AllSeasonContact este cea mai bună anvelopă all season. Numai anvelopele Continental au obținut calificativul „foarte recomandat”.

Hanovra, 26 septembrie 2018. Sub titlul „Două perechi de încălțări”, clubul automobilistic ACE a publicat în revista destinată membrilor „Lenkrad” (ediția 10/18), efectuat împreună cu clubul automobilistic ARBÖ din Austria și cu organizația de experți GTÜ, rezultatele testului efectuat cu anvelopele de iarnă și all season. Astfel, câștigătoarele au fost modelele de anvelope de la Continental, WinterContact TS 860 și AllSeasonContact. Fiind unicele modele de acest tip din cadrul testului, acestea au primit calificativul cel mai înalt, respectiv „foarte recomandat”. Redacția a testat noile modele de anvelope de iarnă și trei modele de anvelope all season, de dimensiunea 185/65 R 15. Anvelopele testate au provenit de la producători europeni, americani și asiatici, iar vehiculul de testare a fost un Opel Corsa.

continental

În cazul anvelopelor de iarnă, cele de la Continental au obținut cele mai multe puncte din evaluare, la toate criteriile relevante pentru siguranță, ca de exemplu circulația pe carosabil pe timpul iernii, pe carosabilul umed și uscat. Anvelopele WinterContact TS 860 s-au clasat primele din test inclusiv la evaluarea economică.

AllSeasonContact de la Continental a obținut de asemenea primul loc pentru anvelopele all season. „Conti a dat lovitura cu AllSeasonContact. Acesta este convingător pe zăpadă și stăpânește pistele umede”, a concluzionat redacția. Cu toate acestea, anvelopele all season rămân un compromis; cele mai bune rezultate le oferă anvelopele specializate pentru vară și iarnă”, au menționat specialiștii.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
61995575
Învățământul românesc în era digitală. Cum se va preda la clasă peste o sută de ani?

Era digitală a început odată cu secolul al XXI-lea, dar învățământul românesc a pășit timid în acest nou univers. În ciuda poticnirilor de până acum, modul în care se va face școală în România se va schimba dramatic în secolul care vine.

61999309
Lucruri neștiute despre rolul lui Dwayne Johnson în Hercule. Câți bani a primit pentru film

Hercules (2014) este un film de aventură fantastic regizat de Brett Ratner. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Dwayne Johnson, Ian McShane, Rufus Sewell și John Hurt.

61994317
(P) WinterContact TS 860 de la Continental este câștigător absolut al „auto motor und sport”

WinterContact TS 860 este singura anvelopă evaluată ca „foarte recomandată” de către „auto motor und sport”. Redacția a testat 11 modele de anvelope cu dimensiunea 205/55 R 16 pentru clasa compactă.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.