Primul lot din Autostrada Sibiu- Pitești ar putea fi deschis anul acesta. Lucrările sunt finalizate 80%. VIDEO

Primul lot din Autostrada Sibiu- Pitești

Primul lot din Autostrada Sibiu- Pitești este gata în proporție de 80% și ar putea fi deschis circulației până la sfârșitul acestui an.  

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov a publicat miercuri imagini de pe șantierul primului lot al Autostrăzii Sibiu- Pitești, care ar putea fi deschis circulației chiar anul acesta.

 

”Lucrările de pe tronsonul Sibiu - Boița au ajuns la un grad de realizare de aproximativ 80%, existând șanse reale ca circulația să fie deschisă, pe cei 14 kilometri de autostradă, până la sfârșitul acestui an”, a transmis DRDP Brașov.

Citește și
A fost semnat contractual pentru cel mai scump drum din România. Cât va costa șoseaua care va străbate Carpații
A fost semnat contractul pentru cel mai scump drum din România. Cât va costa șoseaua care va străbate Carpații
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Cea mai înaltă structură de pe această secțiune are 30 de metri înălțime

Potrivit direcției, ”la începutul acestei săptămâni au fost încheiate toate lucrările de betonare pe ambele căi ale Viaductului Tălmăcel, cea mai importantă structură de pe acest lot, lung de peste 650 de metri, cu o înălțime de peste 30 de metri”.

Acum, constructorul lucrează la așternerea straturilor de asfalt care acoperă deja peste 70% din lungimea totală a lotului.

Există și secțiuni întregi unde s-au montat și parapetele de siguranță, sistemul de iluminat și panourile fonoabsorbante, a mai spus DRDP Brașov, care prezintă și un clip video cu o filmare din dronă a viitoarei autostrăzi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Asociaţia Pro Infrastructură: Autostrada A0, segmentul dintre Jilava și Bragadiru, nu va fi gata anul acesta
Asociaţia Pro Infrastructură: Autostrada A0, segmentul dintre Jilava și Bragadiru, nu va fi gata anul acesta

Asociaţia Pro Infrastructură afirmă că Autostrada A0, între DN5 şi DN6, nu va fi gata anul acesta, pentru că CNAIR nu a pus presiune pe constructor să se concentreze pe cei aproximativ 10 kilometri dintre Jilava şi Bragadiru.

A fost semnat contractul pentru cel mai scump drum din România. Cât va costa șoseaua care va străbate Carpații
A fost semnat contractul pentru cel mai scump drum din România. Cât va costa șoseaua care va străbate Carpații

Cea mai scumpă bucată de șosea construită până acum în România va fi un tronson din autostrada Sibiu-Pitești. CNAIR a semnat luni şi contractul pentru secţiunea a treia a autostrăzii, în valoare de 5,3 miliarde de lei, fără TVA.  

Sorin Grindeanu: Știu câte înjurături îmi iau pentru lucrările de pe Valea Oltului. Merg și eu cu mașina, o dată la două luni
Sorin Grindeanu: Știu câte înjurături îmi iau pentru lucrările de pe Valea Oltului. Merg și eu cu mașina, o dată la două luni

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a recunoscut, luni, că știe de disconfortul creat de lucrările de întreținere de pe Valea Oltului, în plin sezon al concediilor.

Grindeanu: CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 din Autostrada Sibiu-Piteşti
Grindeanu: CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 3 din Autostrada Sibiu-Piteşti

Sorin Grindeanu a anunţat, luni, semnarea de către CNAIR a contractului pentru proiectarea şi execuţia lotului 3, Cornetu-Tigveni, din Autostrada Sibiu-Piteşti.

CNAIR: Contractele pentru construcţia unui nou tronson din Autostrada Moldova urmează să fie lansate în licitaţie
CNAIR: Contractele pentru construcţia unui nou tronson din Autostrada Moldova urmează să fie lansate în licitaţie

CNAIR anunţă, luni, că a transmis spre validare la ANAP documentaţiile pentru atribuirea contractelor necesare construcţiei celor 3 loturi ale Autostrăzii Bacău-Paşcani, cu o lungime de 77,39 km.

 

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.