Trump și-a anulat vizita în Danemarca, supărat pe tema Groenlandei. Reacțiile danezilor

Donald Trump
Getty

Preşedintele american Donald Trump şi-a anulat vizita în Danemarca, după ce prim-ministrul Mette Frederiksen a spus că Groenlanda nu e de vânzare.

Trump a spus că îşi amână întâlnirea cu Frederiksen, pentru că ea nu este interesată să discute tranzacţia, notează The Guardian, citat de News.ro.

Frederiksen a spus duminică, în timpul unei vizite în Groenlanda, teritoriu danez semi-autonom, că eventuala achiziţionare a insulei de către SUA este „un subiect absurd”.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, marţi seară, preşedintele american a spus că atâta timp cât prim-ministrul „nu este interesat să discute cumpărarea Groenlandei”, îşi amână vizita.

„Danemarca este o ţară foarte specială cu oameni incredibili, dar în urma comentariilor prim-ministrului Mette Frederiksen, că nu este interesată să discute cumpărarea Groenlandei, amân pentru altă dată întâlnirea noastră programată peste două săptămâni”, a scris Trump, pe Twitter.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat marţi, pentru New York Times, că „vizita în Danemarca este anulată”.
După ce Trump şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra Groenlanda, rezidenţii insulei au numit ideea „nebunească” şi au denunţat aerul de superioritate demonstrat.

Citește și
Trump insistă să cumpere Groenlanda: „E o afacere imobiliară”. Reacția Danemarcei
Trump insistă să cumpere Groenlanda: „E o afacere imobiliară”. Reacția Danemarcei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Frederiksen, care a vizitat insula pentru a se întâlni cu prim-ministrul Kim Kielsen, a spus duminică reporterilor că Groenlanda nu poate fi vândută, pentru că nu aparţine Danemarcei.

Ideea nu este nouă: în 1946, SUA au oferit Danemarcei 100 de milioane de dolari pentru a cumpăra Groenlanda. Mai apoi, Statele Unite şi-au înfiinţat o bază militară în nordul insulei.

REACȚII LA COPENHAGA: „Oare bucăţi din SUA sunt de vânzare? Alaska?”

 

La Copenhaga, Casa Regală, aflată la originea invitaţiei lui Trump, şi-a exprimat „surpriza”, într-un comunicat scris, transmis la televiziunea publică DR.

 

La rândul său, întreaga clasă politică daneză s-a declarat stupefiată, notează Agerpres.

„Realitatea bate ficţiunea. (Donald Trump) este un om imprevizibil”, a notat, pe Twitter, Martin Ostergaard, liderul stângii radicale şi membru al majorităţii parlamentare daneze.

„Fără niciun motiv, Trump consideră că o parte (autonomă) a ţării noastre este de vânzare. Apoi, el îşi anulează într-un mod insultător o vizită pe care întreaga lume o pregătea. Oare bucăţi din SUA sunt de vânzare? Alaska?”, şi-a exprimat indignarea conservatorul danez Rasmus Jarlov, cerând „mai mult respect”.

„Trump trăieşte pe altă planetă. Autosuficient şi obraznic”, a scris, pe Twitter, Pernille Skipper, purtătoare de cuvânt a Alianţei roşu-verde, una dintre forţele care susţin executivul condus de Frederiksen, potrivit EFE.

„Preşedintele Statelor Unite şi-a suspendat vizita în Danemarca pentru că nu exista un interes în a discuta vânzarea Groenlandei. E o glumă? Profund ofensator la adresa groenlandezilor şi a danezilor”, a scris, tot pe Twitter, şi fostul premier social-democrat Helle Thorning-Schmidt.

Şi opoziţia daneză a criticat anunţul lui Trump, iar vicepreşedintele Partidului Liberal, fostul ministru de externe Kristian Jensen, a vorbit inclusiv despre o „criză diplomatică” şi de nevoia regândirii relaţiilor dintre cele două ţări.

„Domnul preşedinte a decis să-şi amâne vizita în Danemarca, de ce nu o anulează? Suntem ocupaţi cu alte lucruri”, a declarat şi Soren Espersen, vicepreşedinte al Partidului Popular danez, a treia forţă din parlament şi care în urmă cu câteva zile l-a numit „nebun” pe Trump.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Imaginea virală cu un Tower Trump în Groenlanda postată de președintele american
Imaginea virală cu un Tower Trump în Groenlanda postată de președintele american

Preşedintele Donald Trump a postat un mesaj amuzant pe Twitter, prin care promite să nu construiască zgârie nori în Groenlanda, după controversa creată de vestea că președintele american vrea să cumpere insula.

Trump insistă să cumpere Groenlanda: „E o afacere imobiliară”. Reacția Danemarcei
Trump insistă să cumpere Groenlanda: „E o afacere imobiliară”. Reacția Danemarcei

Preşedintele american Donald Trump admite că a luat în calcul cumpărarea Groenlandei de la Danemarca. Într-o declaraţie făcută jurnaliştilor, Trump a precizat că ar fi vorba „de o mare afacere imobiliară”.

Reacția localnicilor la vestea că Trump ar vrea să cumpere Groenlanda:
Reacția localnicilor la vestea că Trump ar vrea să cumpere Groenlanda: "E nebun"

Donald Trump nu și-a pierdut apetitul pentru afaceri. Drept dovadă - ar vrea să cumpere Groenlanda. Preşedintele american şi-a pus consilierii de la Casa Albă să se intereseze dacă acest lucru ar fi posibil.

Mesajul Groenlandei după ce a aflat că Trump vrea s-o cumpere
Mesajul Groenlandei după ce a aflat că Trump vrea s-o cumpere

Groenlanda a transmis că „nu e de vânzare”, după dezvăluirile potrivit cărora preşedintele american Donald Trump ar fi discutat în privat cu consilieri ideea de a cumpăra cea mai mare insulă din lume.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.