Mama, tată și două fiice, uciși într-un raid aerian al Rusiei în Siria

patrule comune siria
AFP

Cel puţin cinci civili, între care patru membri ai unei familii, au fost ucişi sâmbătă într-un raid aerian rus într-un sat din nord-vestul Siriei, afectat de noi violenţe.

"Un avion rus a efectuat după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă un raid deasupra satului Bala situat în vestul provinciei Alep, omorând cinci civili, între care trei copii", a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), relatează AFP.

"Un bărbat, soţia sa şi cele două fiice ale acestora sunt printre victime", a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane, scrie Agerpres.

OSDO, care are o vastă reţea de surse în Siria identifică autorii raidurilor începând de la tipul de avion folosit, locul atacului, planuri de zbor şi muniţia folosită.

Potrivit OSDO, 28 de civili, între care opt copii, au murit în bombardamente începând de miercuri, în timp ce 58 de luptători pro-regim şi 67 de jihadişti au murit în confruntări. În acelaşi timp, nouă civili au fost ucişi şi 30 răniţi de rachete lansate de jihadişti în district ale oraşului Alep, sub controlul regimului sirian.

Citește și
avioane sua
Atac american asupra forţelor susţinute de Iran. 5 baze au fost distruse
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Siria este devastată din 2011 de un conflict care s-a soldat cu peste 380.000 de morţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ultimatumul Kremlinului pentru Statele Unite.
Ultimatumul Kremlinului pentru Statele Unite. "Este inacceptabil"

Moscova a reacţionat dur după raidurile americane de duminică împotriva unei facţiuni pro-Iran la frontiera irakiano-siriană.

Atac american asupra forţelor susţinute de Iran. 5 baze au fost distruse
Atac american asupra forţelor susţinute de Iran. 5 baze au fost distruse

Forţele americane au lovit duminică trei baze din Irak şi două din Siria ale miliţiei şiite Kataib Hezbollah

Forțele armate siriene continuă asediul spre orașul Idleb. Bilanțul este catastrofal
Forțele armate siriene continuă asediul spre orașul Idleb. Bilanțul este catastrofal

Forţele regimului de la Damasc au cucerit zeci de oraşe şi sate de la rebeli şi jihadişti în nord-vestul Siriei, după mai multe zile de confruntări armate violente.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.