Jeff Bezos a demisionat din funcția de director general al companiei Amazon

Jeff Bezos
Profimedia

Jeff Bezos a demisionat, luni, din funcția de director general al companiei Amazon - exact la 27 de ani după ce a fondat-o, anunță BBC News.

 

În luna mai, Jeff Bezos a stabilit data la care va demisiona din funcţia de director general.

Bezos, care a transformat Amazon dintr-o librărie cu vânzări pe internet într-un gigant de cumpărături online, a anunţat că Andy Jassy, în prezent şeful diviziei de cloud computing (AWS), va fi noul director general din 5 iulie.

"Am ales această dată, deoarece are o valoare sentimentală pentru mine", a declarat Bezos, la adunarea acţionarilor Amazon, potrivit Agerpres.

Citește și
Richard Branson
Cursa pentru plecarea în spațiu: Miliardarul Richard Branson urmează să zboare înaintea lui Jeff Bezos
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Acesta a explicat că, pe data de 5 iulie 1994, a fost înregistrată compania Amazon.

Bezos, în vârstă de 57 de ani şi cu o avere personală de aproape 200 de miliarde de dolari, se va axa pe noi produse şi iniţiative. În plus, intenţionează să se concentreze pe compania sa de nave spaţiale - Blue Origin - şi pe ziarul său, The Washington Post.

Amazon este unul din cele mai cele mai valoroase branduri din lume, capitalizarea sa bursieră fiind estimată în jur de 1.770 miliarde de dolari.

Amazon.com Inc intenţionează să-i acorde viitorului director general Andy Jassy acţiuni suplimentare de peste 200 milioane de dolari, care vor fi plătite într-un termen de 10 ani, a anunţat cel mai mare retailer online global într-un document prezentat autorităţilor de reglementare, transmite Reuters.

Amazon va înregistra acordarea celor 61.000 de acţiuni pe 5 iulie, data la care Jassy îi va succeda lui Jeff Bezos în prima prima tranziţie a conducerii de la înfiinţarea companiei, în anul 1994.

Valoarea exactă a compensaţiei va depinde de cum vor fi tranzacţionate acţiunile când vor fi plătite în următorii ani, încurajându-l pe Jassy să stimuleze creşterea unei companii a cărei capitalizare bursieră se ridică în prezent la 1.770 miliarde de dolari.

De asemenea, remuneraţia de bază a lui Jassy va fi de 175.000 de dolari. Pe lângă această sumă, el va avea 45,3 milioane de dolari în acţiuni acordate anterior, pe care le-a dobândit în 2021, şi 41,5 milioane de dolari în acţiuni pe care le-a obţinut în 2020.

Sumele sunt mai reduse decât cele primite de directorii generali rivali din industria tehnologiei.

Astfel, şeful Microsoft Corp, Satya Nadella, are 215 milioane de dolari în acţiuni pe care le-a dobândit în anul fiscal care s-a încheiat la 30 iunie 2020, pe lângă salariul de bază de 2,5 milioane de dolari.

Totodată, directorul general al Apple Inc, Tim Cook, 281,9 milioane de dolari în acţiuni pe care le-a dobândit în 2021.

Jeff Bezos, chiar dacă avea un salariu mai mic, este cea mai bogată persoană din lume deoarece este cel mai mare acţionar al Amazon.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români
Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români

Ultima oră! Două femei au fost ucise de rechini în Hurghada! Panică în stațiunea preferată de români

Cursa pentru plecarea în spațiu: Miliardarul Richard Branson urmează să zboare înaintea lui Jeff Bezos
Cursa pentru plecarea în spațiu: Miliardarul Richard Branson urmează să zboare înaintea lui Jeff Bezos

Miliardarul britanic Richard Branson intenţionează să zboare în spaţiu la bordul navei companiei Virgin Galactic, pe care a fondat-o, la 11 iulie, a declarat compania joi.

Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu
Cine este femeia în vârstă de 82 de ani care îl va însoți pe Jeff Bezos în spațiu

O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat joi compania, potrivit AFP.

Peste 76.000 de persoane au semnat o petiţie ca Jeff Bezos să nu se mai întoarcă pe Pământ
Peste 76.000 de persoane au semnat o petiţie ca Jeff Bezos să nu se mai întoarcă pe Pământ

Peste 76.000 de persoane au semnat o petiţie pe platforma Change.org în care cer ca omul cel mai bogat al Planetei, Jeff Bezos, care în iunie va călători în spaţiu, să rămână acolo pentru totdeauna, relatează marţi agenţia EFE.

Fosta soţie a lui Jeff Bezos a donat peste 2,7 miliarde de dolari mai multor organizații caritabile
Fosta soţie a lui Jeff Bezos a donat peste 2,7 miliarde de dolari mai multor organizații caritabile

Fosta soţie a lui Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a donat peste 2,7 miliarde de dolari mai multor organizații caritabile.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.