Tribunalul București respinge cererea lui Eugen Teodorovici de amânare a congresului PSD

teodorovici

Tribunalul București a respins, vineri, cererea de amânare a congresului PSD, depusă joi de Eugen Teodorovici. Congresul de sâmbătă are ca scop alegerea unei conduceri cu drepturi depline a partidului, iar candidați sunt Teodorovici și Marcel Ciolacu.

Teodorovici a cerut o decizie judecătorească în procedură de urgență, prin așa numita ordonanță președințială, solicitând ca anunțatul congres de sâmbătă să fie amânat până la o decizie a instanței pe fond, legată de anumite decizii ale actualei conduceri interimare pe care o consideră ilegală.

Demersul lui Teodorovici a venit la o zi după ce a cerut Tribunalului București să constate că este ultimul rămas oficial în funcție din rândul vechii conduceri.

Teodorovici este președinte executiv al PSD, din mandatul Vioricăi Dăncilă, care și-a dat demisia din funcția de președinte, la fel ca și secretarul general Mihai Fifor, pe 29 noiembrie 2019.

Mai exact, Teodorovici a solicitat joi „luarea măsurii amânării lucrărilor Congresului Extraordinar al Partidului Social Democrat convocat pentru data de 22 august 2020, până la judecarea acţiunii civile ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia IV civilă, înregistrată sub nr. 21113/3/2020 din data de 20.08.2020. Aprecizez că sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru promovarea acţiunii în procedura ordonanţei preşedinţiale”.

Citește și
Primar PSD, mort din cauza Covid-19
Social-democraţii se pregătesc de CEx, care va fi ţinut în premieră online
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Teodorovici a postat pe pagina de Facebook fragmentele din textul oficial al acțiunii înregistrate la Tribunal. După ce a explicat că se consideră ca făcând în continuare parte din conducerea partidului, Teodorovici a și-a detaliat solicitarea: „Prin prezenta vă solicit respectuos să ordonaţi măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care s-ar putea repara, cu menţiunea că data fixată pentru desfăşurarea Congresului extraordinar al PSD este 22 august 2020. Hotărârea instanţei va fi provizorie şi măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului. Subsemnatul reclamant vă solciit a dispune ca hotărârea pe care o veţi pronunţa să fie executorie de îndată, iar exexutarea să se facă fără somaţie şi fără trecerea unui termen”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Teodorovici a cerut tribunalului să amâne congresul PSD. Este a doua mișcare împotriva lui Ciolacu
Teodorovici a cerut tribunalului să amâne congresul PSD. Este a doua mișcare împotriva lui Ciolacu

Eugen Teodorovici a cerut în instanță amânarea congresului PSD, printr-o solicitare depusă joi la Tribunalul București.

Social-democraţii se pregătesc de CEx, care va fi ţinut în premieră online
Social-democraţii se pregătesc de CEx, care va fi ţinut în premieră online

Social-democraţii se pregătesc de congres ţinut în premieră online. După 9 luni în care a fost interimar Marcel Ciolacu ar putea candida singur şi ar putea fi ales duminică preşedinte al partidului.

Eugen Teodorovici vrea decizie judecătorească pentru a fi recunoscut ca președinte executiv în funcție
Eugen Teodorovici vrea decizie judecătorească pentru a fi recunoscut ca președinte executiv în funcție

Eugen Teodorovici cere judecătorilor să constate că deține în continuare funcția de președinte executiv al PSD, după demisia președintelui Viorica Dăncilă din noiembrie.

Eugen Teodorovici şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PSD
Eugen Teodorovici şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PSD

Fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, şi-a anunţat candidatura la funcţia de preşedinte al PSD.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.