Scandal în Dâmbovița pentru pilitură de argint: bătăi și cauciucuri tăiate cu sabia

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii din Dâmboviţa au reuşit să dea de urmele unor indivizi bănuiţi că ar fi comis în primăvara acestui an, o tâlhărie.

Unul dintre suspecţi a fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat că l-ar fi bătut pe reclamant şi că i-ar fi tăiat cauciucurile maşinii cu o sabie. Totul pentru o sută de kilograme de pilitură de argint, pe care victima avea de gând să o vândă.

Scandalul a avut loc în urmă cu câteva luni, în localitatea Slobozia Moară, din judeţul Dâmboviţa. Bărbatul în vârstă de 40 de ani care are şi o afacere cu legume, povesteşte că tatăl său a strâns în ultimii ani peste o sută de kilograme de pilitură de argint şi plănuia să o vândă. A găsit nişte cumpărători, însă în loc să facă tranzacţia, acesta susţine că a fost tâlhărit în momentul în care s-a întâlnit cu ei.

George Duțu, reclamant: "Când am ajuns să mă întâlnesc cu domnii, au coborât, m-au luat la bătaie, mi-au tăiat roţile la maşină şi au fugit. Aveau o sabie foarte mare cu care mi a tăiat rotile, pumnale. Mi-au dat doi pumni, am căzut şi în mom ăla mi a tăiat rotile şi au fugit."

Cel reţinut, un bărbat din Teleorman, în vârstă de 51 de ani, declara că este nevinovat de acuzaţiile ce i se aduc.

Citește și
trufe
Tată și fiu, luați la bătaie în timp ce căutau trufe în pădure. Tânărul a rămas fără un deget
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Maian Stan, pârât: Nu am luat niciun argint.
Reporter: Spune că i-aţi tăiat rotile de la maşină...
Marian Stan: Cine? Eu? Nu am tăiat nicio roată, nu am făcut nimic eu!

Rudele suspectului susţin că au probe şi martori care îi pot dovedi nevinovăţia.

Cristina Petrache, soţia bărbatului reclamat: "Îl acuză că ar fi tâlhărit, dar noi avem probe, avem martori. Soţul meu, presupune, cu martori, ca el nu s-a dus să tâlhărească."

Judecătorii au hotărât că suspectul să fie cercetat sub control judiciar pentru următoarele 30 de zile. Între timp, poliţiştii îi căuta şi pe ceilalţi particpanti la presupusa tâlhărie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Premiul Nobel pentru Literatură. Peter Handke şi Olga Tokarczuk, câştigători
Premiul Nobel pentru Literatură. Peter Handke şi Olga Tokarczuk, câştigători

Academia Suedeză a anunţat joi laureaţii premiului pentru Literatură pe 2018 şi 2019.

Tată și fiu, luați la bătaie în timp ce căutau trufe în pădure. Tânărul a rămas fără un deget
Tată și fiu, luați la bătaie în timp ce căutau trufe în pădure. Tânărul a rămas fără un deget

Scandal sângeros între căutătorii de trufe, miercuri dimineață, într-o pădure din Gorj.

Scandal la CSM. Lia Savonea sesizează CCR cu privire la acţiunile ministrului Justiţiei
Scandal la CSM. Lia Savonea sesizează CCR cu privire la acţiunile ministrului Justiţiei

Preşedintele CSM, Lia Savonea, a anunţat, marţi, că va sesiza Curtea Constituţională cu privire la existenţa unui conflict de natură constituţională în legătură cu acţiunile ministrului Justiţiei, Ana Birchall.

Scandal diplomatic Turcia - SUA din cauza unui “like” pe Twitter
Scandal diplomatic Turcia - SUA din cauza unui “like” pe Twitter

Ministerul turc al Afacerilor Externe a anunţat că l-a convocat duminică pe însărcinatul cu afaceri american la Ankara din cauza unui 'like' al Ambasadei SUA la o postare pe Twitter.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.