O fetiță din Vaslui i-a cerut primarului să-i cumpere un telefon pentru cursurile online. Reacția părinților

×
Codul embed a fost copiat

„Vreau să învăț!”. Asta spune, cu toate puterile ei, o fată de clasa a șasea din Vaslui. Nevoită să își facă lecțiile online în această perioadă grea, Gabriela și-a luat soarta în mâini și i-a scris primarului.

I-a cerut să îi împrumute un telefon sau să i-l dea, în rate, ca să-l folosească pentru școală. În casă, doar mama are un mobil, pe care îl împart cinci frați.

Primarul a prezentat scrisoarea elevei într-o postare pe Facebook

 

Într-o postare pe contul său de socializare, primarul a prezentat scrisoarea elevei, în care aceasta a spus că mai are şapte fraţi şi că părinţii nu îşi permit să-i cumpere un telefon.

”Sunt conştientă că singura noastră şansă pentru a reuşi în viaţă este să învăţăm bine. Am apreciat întotdeauna că ne-aţi sprijinit. Acum, cu această nebunie ce ne ţine departe de băncile şcolii, singura noastră legătură cu profesorii noştri este este mediul online. Momentan folosim toţi telefonul mamei mele, dar nu reuşim să ţinem pasul cu acest sistem de învăţământ, din cauza lipsei unui alt telefon. Ştiu că aveţi un suflet bun şi vă rog cu toată fiinţa mea să îmi împrumutaţi şi mie un telefon, iar dacă nu aveţi unul disponilbil, v-aş ruga să îmi cumpăraţi dumneavoastră unul în rate, iar lunar, când voi primi alocaţia vă voi aduce banii. Sper să înţelegeţi situaţia financiară cu care se confruntă părinţii mei şi să daţi curs rugăminţii mele. Promit să nu vă dezamăgesc!”, a scris eleva, potrivit postării primarului.

Citește și
gabriel
Prea săraci pentru școala online. Cazul lui Gabriel, care învață singur de 7 săptămâni
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ciprian Tamaş a dat asigurări că va face tot posibilul pentru ca eleva să primească un telefon, solicitând sprijin prietenilor virtuali şi a anunţat, totodată, că elevii care au deja dispozitive, dar nu beneficiază de abonament de date mobile, vor avea internet gratuit în anumite puncte din comună.

”Mi-au dat lacrimile”

 

”Am primit această scrisoare pe Messenger de la o fetiţă, elevă a şcolii noastre. Pur şi simplu mi-au dat lacrimile. Am vorbit dimineaţă cu directorul şcolii şi mi-a confirmat că sunt peste 30 de elevi în această situaţie. Nu au telefon, nu mai vorbim de tabletă sau de laptop, pentru a interacţiona cu cadrele didactice online. Astfel, am rugămintea la voi, prietenii mei dragi, care v-aţi schimbat smartphone-ul şi vreţi să aduceţi o bucurie, să îl donaţi pe cel vechi cu toată bucuria unui elev nevoiaş din comuna noastră! Am o veste bună şi pentru elevii care dispun de telefoane şi nu au date mobile: la sfârşitul săptămânii vom putea utiliza internetul gratuit prin WI-FI, în punctele stabilite din fiecare sat”, a afirmat primarul.

Ce spun părinții fetiței 

 

Pe lângă cei cinci, mama fetei și bărbatul cu care trăiește au încă trei copii, din relații anterioare. Unul de șase ani și doi majori, plecați la muncă prin țară. Bani în casă vin doar din alocațiile celor mici și din ce câștigă bărbatul, angajat la magazinul din sat.

Mariana Blănaru, mama fetei: „Noi nu ne-am permis să îi cumpărăm acel telefon, pentru că noi suntem mulți. M-a uimit aseară când mi-a spus că a scris domnului primar.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cum se pregătesc elevii pentru admiterea la facultate în 2020
Cum se pregătesc elevii pentru admiterea la facultate în 2020

Sute de elevi din toată ţara se pregătesc în aceste zile pentru admiterea la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

Prea săraci pentru școala online. Cazul lui Gabriel, care învață singur de 7 săptămâni
Prea săraci pentru școala online. Cazul lui Gabriel, care învață singur de 7 săptămâni

Aproximativ 2,8 milioane de preșcolari și elevi, peste 400 de mii de studenți și aproape 300 de mii de angajați din învățământul preuniversitar și universitar se străduiesc să facă școală pe internet.

Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide în acest an școlar
Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide în acest an școlar

Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide în acest an școlar, ci abia în septembrie.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.