Jens Stoltenberg: Preşedintele Putin a pierdut Ucraina pentru totdeauna

jens stoltenberg
AFP

Rusia a pierdut Ucraina pentru totdeauna ca rezultat al războiului şi nu va fi capabilă să-şi atingă obiectivele militare în pofida unui efort masiv al armatei sale făcut după invadarea Ucrainei în februarie anul trecut.

''Întregul obiectiv al acestei invazii a fost de a împiedica Ucraina să se îndrepte spre NATO şi Uniunea Europeană. Ucraina este acum mai aproape ca oricând de NATO şi de Uniunea Europeană.

Aceasta este o mare înfrângere strategică pentru Rusia'', a declarat Jens Stoltenberg într-un interviu acordat agenţiei de presă germane, relatează DPA.

''Preşedintele Putin a pierdut Ucraina pentru totdeauna'', a accentuat înalta oficialitate a Alianţei Nord-Atlantice, referindu-se la faptul că timp de decenii Rusia a privit Ucraina ca parte a sferei sale de influenţă.

Fostul premier norvegian s-a declarat convins că Ucraina îşi va atinge în cele din urmă obiectivul de a adera la NATO.

Citește și
discutii sua rusia
„Nu sunt o vacă sfântă de care toată lumea are grijă”. Rusia ameninţă cu ruperea relaţiilor diplomatice cu SUA
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pe de altă parte, Stoltenberg a remarcat că Rusia plăteşte deja un preţ ridicat pentru războiul lansat contra ţării vecine. ''Rusia a pierdut sute de avioane, mii de tancuri şi 300.000 de militari. Economia rusă a slăbit. Rusia este mai izolată politic. Inflaţia este sus, nivelul de trai e jos'', a spus el.

Totuşi, Jens Stoltenberg a avertizat că războiul va mai dura, adăugând că nu există semnale că Putin îşi va schimba atitudinea, chiar şi după previzibila sa realegere la viitoarele alegeri prezidenţiale ruse din 17 martie 2024.

În acelaşi timp, Ucraina a ''arătat că se poate apăra, poate riposta oricât de mult timp, în special atunci când primeşte arme din Germania şi de la numeroşi alţi aliaţi din NATO''.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O imagine înfăţişând copii din Ucraina, desemnată Fotografia Anului 2023 de UNICEF Germania
O imagine înfăţişând copii din Ucraina, desemnată Fotografia Anului 2023 de UNICEF Germania

O imagine care are în centru optimismul specific copilăriei pe fundalul războiului declanşat de Rusia în Ucraina a fost desemnată Fotografia Anului 2023 de UNICEF Germania, informează DPA.

 

„Nu sunt o vacă sfântă de care toată lumea are grijă”. Rusia ameninţă cu ruperea relaţiilor diplomatice cu SUA
„Nu sunt o vacă sfântă de care toată lumea are grijă”. Rusia ameninţă cu ruperea relaţiilor diplomatice cu SUA

Moscova ar putea să rupă legăturile diplomatice cu Statele Unite dacă Washingtonul confiscă activele ruseşti îngheţate ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, a anunţat ministrul de externe adjunct rus Serghei Riabkov, transmite Reuters.

 

Macron: „Nu putem lăsa Rusia să câştige. Ceea ce facem, chiar dacă aceasta ne costă, este decisiv pentru securitatea noastră”
Macron: „Nu putem lăsa Rusia să câştige. Ceea ce facem, chiar dacă aceasta ne costă, este decisiv pentru securitatea noastră”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat joi asupra faptului că occidentalii nu pot "lăsa Rusia să câştige" în Ucraina şi că sprijinul pentru Kiev trebuie să continue chiar dacă "aceasta ne costă", relatează AFP.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.