Dezlegarea la pește se apropie, iar românii au dat buzna în halele de profil. Care sunt prețurile

×
Codul embed a fost copiat

Unii cu 2-3 carași, alții cu un calcan uriaș și câteva fructe de mare. Cert este că niciun cumpărător nu a plecat, sâmbătă, cu mâna goală de la raioanele de pește.

Luni este dezlegare la borș, plachie, fileuri pane, salată de icre și pește afumat, iar mulți dintre cei care țin Postul Mare vor să se asigure că au ce pune pe masă chiar dacă au plătit 8 lei pe un kilogram de pește sau de 10 ori mai mult.

Într-o hală de pește din Capitală au ajuns zeci de tone de marfă. Din apele noastre, dar și ale altora.

Pescar: "Vindem ce prindem. Suntem pescari la Marea Neagră și pe Lacul Sinoe".

Reporter: Ce ați adus?

Citește și
pește
Dezlegarea la pește vine cu prețuri pe măsură. La somon și la păstrăv, cele mai mari scumpiri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pescar: "Calcan de Marea Neagră, scrumbie... Asta e vulpea de mare, dacă vă înțeapă asta... nu e bine. Așa arată. E verișoară cu pisica de mare și surioară cu calcanul".

Vulpea de mare costă 30 de lei kilogramul, calcanul 90. Mai mult decât fructele de mare.

Vânzătoare de pește: "Ieri seara a venit marfa din Grecia. Midiile românești, somonul din Norvegia, restul din piață de la Salonic".

Reporter: Scorpiile le-ați văzut?

Cumpărător: "Da, dar nu iau, că nu...".

Reporter: Aveți deja?

Cumpărător: "Nu".

Scorpia de mare este printre peștii în vogă, alături de codul pitic și de anghilă. Costă între 30 și 45 de lei kilogramul.

Datele Institutului Național de Statistică arată că românii mănâncă, în medie, doar 730 de grame de pește pe lună. Dezlegările din post sunt totuși vârfuri de vânzări.

Cumpărătoare: "Am luat pește afumat, din care o să fac o salată. Și proaspăt, ca să fac o plachie".

Cele mai căutate specii sunt cele autohtone.

Vânzător de pește: "Scrumbie, șalău, caras, șalău, știucă și crap".

Reporter: Întreabă oamenii dacă e românesc?

Vânzător de pește: "Întreabă, da".

Reporter: I-ați băgat degetul în ochi?

Cumpărător: "Nu, nu, nu. E ochiul roșu și nu e bun".

De fapt, ochiul opac și branhiile maro sau lipicioase arată că peștele e vechi.

Cumpărătoare: "Vrem să fie mai viu puțin".

Reporter: O dată pe săptămână, de două ori... Cât de des mâncați pește?

Cumpărătoare: "Cam de trei ori pe lună".

Cei mai ieftini pești sunt hamsia -15 lei kilogramul, carasul mic - 10 lei și plătica - 8 lei un kilogram. Gustoși, dar cu multe oase... generația tânără are alte preferințe.

Copil: "Peștele meu favorit este somonul, îmi place la grill".

O doamnă de 95 de ani s-a limitat la 6 carași. Pentru ea și fiica de 72.

Bătrână: "Ce să facem, e scump, dar obiceiul trebuie să-l facem. I-am plătit pe rând, am luat patru și zic hai să mai iau doi".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Buna Vestire, sărbătorită în toată țara. Romanii au încins grătarele pentru dezlegarea la pește
Buna Vestire, sărbătorită în toată țara. Romanii au încins grătarele pentru dezlegarea la pește

De Buna Vestire, la Tismana, în Gorj, sute de porții de păstrăv cu mămăliguță au fost pregătite de autoritățile locale pentru a fi oferite participanților la un bâlci cu tradiție din zonă.

 

Dezlegarea la pește vine cu prețuri pe măsură. La somon și la păstrăv, cele mai mari scumpiri
Dezlegarea la pește vine cu prețuri pe măsură. La somon și la păstrăv, cele mai mari scumpiri

Sâmbătă, 25 martie, creștinii au dezlegare la pește, iar depozitele importatorilor sunt deja pline, în așteptarea unui volum crescut de vânzări.

Înşelăciuni de sezon. Hering pe post de scrumbie la preţuri de trei ori mai mari
Înşelăciuni de sezon. Hering pe post de scrumbie la preţuri de trei ori mai mari

Dezlegarea la peşte adusă de sărbătoarea Bunei Vestiri este asociată cu o serie de înşelăciuni de sezon.

Floriile și Paștele în Delta Dunării. Scrumbie pe pat de sare și borș pescăresc
Floriile și Paștele în Delta Dunării. Scrumbie pe pat de sare și borș pescăresc

Dezlegarea la Pește din ziua de Florii are cu totul alte povești în inima Deltei Dunării. 

Dezlegarea la peste, prilej de pescuit pe baltile din jurul Capitalei. 7 din 10 romani tin macar o saptamana de post
Dezlegarea la peste, prilej de pescuit pe baltile din jurul Capitalei. 7 din 10 romani tin macar o saptamana de post

Cu doua zile inainte de sarbatoarea Floriilor, pescarii amatori s-au adunat pe baltile din jurul Capitalei si au incercat sa scoata din apa captura perfecta pentru dezlegarea la peste.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.