Cercetătorii israelieni spun că au dovada clară că și plantele vorbesc sau plâng. Cum este posibil

×
Codul embed a fost copiat

Cercetătorii israelieni spun că au dovada clară că și plantele vorbesc sau plâng. Mai exact, ei susțin că plantele scot un sunet specific, de frecvență foarte înaltă, dar care este auzit doar de anumite animale.

Cercetătorii mai spun că plantele produc astfel de sunete atunci când sunt stresate în vreun fel.

Oamenii de știință studiază de mai bine de șase ani metodele prin care să poată detecta aceste sunete care, spun ei, în mod normal sunt percepute de insecte, dar și de unele mamifere.

Om de știință:Înregistrăm sunete emise de plantele de tomate. Acestea sunt ultrasunete, așa că noi oamenii nu le putem auzi în mod normal. Am înregistrat mai multe sunete, le-am setat la intervale scurte de timp și am schimbat frecvența, astfel încât urechile umane să le perceapă. Acesta este un exemplu de astfel de manipulare pe care am făcut-o asupra sunetelor produse de roșii, pe care le-am înregistrat”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un bărbat a devenit prima persoană care a fost infectată de ciuperca ucigașă a unei plante pe care o studia
Un bărbat a devenit prima persoană care a fost infectată de ciuperca ucigașă a unei plante pe care o studia

Un bărbat în vârstă de 61 de ani a devenit primul om înregistrat vreodată care a fost infectat de ciuperca ucigașă a unei plante pe care o studia.

 

Au înflorit lalelele pestrițe, una dintre cele mai rare plante din România. Unde crește această specie ocrotită prin lege
Au înflorit lalelele pestrițe, una dintre cele mai rare plante din România. Unde crește această specie ocrotită prin lege

Natura se dă în spectacol, în această perioadă, iar florile sunt în prim plan. În rezervații, au înflorit acum și lalelele pestrițe sau florile de șah - o ocazie perfectă pentru mulți să realizeze adevărate colecții de fotografii cu delicatele plante.  

„Târgul grădinarului” la Alba Iulia. Pomi fructiferi, plante și flori la prețuri accesibile
„Târgul grădinarului” la Alba Iulia. Pomi fructiferi, plante și flori la prețuri accesibile

Alba Iulia este, pentru un weekend, un oraș horticol. Flori, pomi și arbuști de toate felurile dau viață în aceste zile cetății Marii Uniri.

 

Soiurile de cereale rezistente la secetă și dăunători obținute la Fundulea. Ce avantaje au
Soiurile de cereale rezistente la secetă și dăunători obținute la Fundulea. Ce avantaje au

Cu o climă din ce în ce mai uscată, ce reduce din producțiile agricole, fermierii caută soiuri de plante mai rezistente la secetă, dar și la dăunători.

Ce sunt microplasticele și de ce sunt dăunătoare pentru oameni, plante și animale. Experții vin cu explicații
Ce sunt microplasticele și de ce sunt dăunătoare pentru oameni, plante și animale. Experții vin cu explicații

Prea multă mâncare. Intoxică celulele. Prea mulți compuși volatili respirați pe stradă. Intoxică celulele. Prea multe țigări, același efect.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.