Vrem o țară ca afară. Momentan avem prețurile „ca afară”. Sau mai mari. Cât au dat românii pe vacanțele în munții „noștri”

×
Codul embed a fost copiat

Vacanța de Crăciun s-a încheiat, iar pe cei care au petrecut la munte i-a lăsat fără economii.

Ca să vă faceți o idee, în Poiana Brașov, bugetul unei familii a fost de câteva mii de lei. Și cum stațiunea a fost plină în proporție de 85%, administratorilor restaurantelor și hotelierii spun că au avut o perioadă bună. Să nu uităm că pentru ei abia a început sezonul.

Pentru cele trei nopți petrecute cu familia în Poiana Brașov, Alex Cornea a avut un buget de aproximativ 7.500 de lei. 2.000 s-au dus doar pe cazarea într-un apartament din stațiune.

Alex Cornea, turist: „Aseară, patru adulți și doi copii, 8 milioane jumate, o masă, două, trei platouri. Dacă ar fi prânz și cină, cred că două cupluri sar de 12-15 milioane, mai e și băutura. Prețurile, în raport cu alte țări, Franța, Italia, Elveția, pentru ce se oferă, chiar sunt mari”.

Pe lângă mâncare și cazare, s-a adăugat și costul activităților. Spre exemplu, skipass-ul pentru o zi este 200 de lei pentru adulți și 120 de lei pentru copii. Iar cei care nu știu să schieze îi vor da 180 de lei pe oră instructorului și alți 90 de lei celui care le închiriază un echipament complet.

Citește și
litoral craciun
Atmosferă de sărbătoare pe vreme de primăvară. Zeci de turiști au „dat porcul pentru pește” la restaurantele de pe litoral
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Luisa Vâșcă, turistă: „Pentru activități, în jur de 500 de lei pe zi. Pe cazare am dat 350 de lei pe zi și mâncarea a fost cam 400 de lei pentru două persoane.”

Unii însă sunt în vacanță până după revelion.

Alina Cânipeanu, turistă: „Ne-am luat cam 2500 de euro, așa, de cuplu. Cam 800 de lei pe zi.”

Astfel că, deși nu și-au făcut încă socotelile, cei din industria ospitalității spun că a fost o perioadă bună. Hotelurile au fost ocupate în proporție de 85% de Crăciun.

Gigi Băncilă, administrator restaurant: „Avem un bilanț foarte bun. Față de alți cred că au fost cu 20% mai mulți turiști anul ăsta de Crăciun. Am vândut undeva peste 1000 de ciorbe, aia cu siguranță înseamnă mult.”

La Rânca, în județul Gorj, abia a sosit un nou val de turiști. Aproximativ 75% din locurile de cazare sunt ocupate între Crăciun și Revelion. Cazarea este ceva mai ieftină decât pe Valea Prahovei: între 250 și 500 de lei pe noapte, camera cu mic dejun.

Turist: „Avem 2 ore de când am venit. Lume multă, foarte frumos!”

Turistă: „Din Anglia vin. Am zis să ne bucurăm un pic de zăpadă, suntem fericiți. E vreme bună, e cald, nu înghețăm, e perfect.”

Nicu Mitroiu, administrator domeniu schiabil Rânca: „Clienții noștri obișnuiți și mulți clienți noi, veniți din afară, care lucrează în afară, dar și turiști străini, pe care i-am așteptat cu o noutate, cu acest telescaun nou, debraiabil, cu 4 locuri, care a luat locul unui teleski de un loc.”

Un skipass de o zi costă 150 de lei. Și cu toate că a fost cald zilele acestea, pe pârtia principală stratul de zăpadă trece de o jumătate de metru.

Pentru mulți turiști, vacanța abia începe. Vin la munte între Crăciun și Revelion, în speranța că nu vor sta la cozi în trafic sau la instalațiile de transport pe cablu. Gradul de ocupare în aceste zile este de aproximativ 70%.

Dar prețurile nu sunt mai mici. În această perioadă, în Poiana Brașov, la un hotel de patru stele, turiștii plătesc pentru o cameră dublă în jur de 250 de euro.

Prețul include micul dejun și acces gratuit la spa. Cei mai mulți și-au făcut rezervările cu cel puțin două săptămâni înainte, dar sunt destui turiști care s-au hotărât pe ultima sută de metri. Cum mai sunt camere libere, rămâne de văzut câți vor mai ajunge la munte și mâine, de pildă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Tradiția ambuteiajului de pe Valea Prahovei, respectată cu sfințenie. Șoferii au făcut 13 km în 90 de minute
Tradiția ambuteiajului de pe Valea Prahovei, respectată cu sfințenie. Șoferii au făcut 13 km în 90 de minute

Vacanța de Crăciun a ajuns la final, iar pe Valea Prahovei este aglomerat. Sunt porțiuni pe care se circulă în coloană.  

Atmosferă de sărbătoare pe vreme de primăvară. Zeci de turiști au „dat porcul pentru pește” la restaurantele de pe litoral
Atmosferă de sărbătoare pe vreme de primăvară. Zeci de turiști au „dat porcul pentru pește” la restaurantele de pe litoral

Pe litoral a fost o zi superbă de vacanță, numai bună pentru o plimbare lungă și o masă de pește.  

Gondola care urcă la Cota 2000 din Bucegi, nefuncţională din cauza rafalelor de vânt
Gondola care urcă la Cota 2000 din Bucegi, nefuncţională din cauza rafalelor de vânt

Turiştii care petrec vacanţa de Crăciun în staţiunile de pe Valea Prahovei pot urca pe munte cu instalaţiile de transport pe cablu doar până la Cota 1400 din Masivul Bucegi.

De la cabane de lux în Elveția, la plajă în Caraibe. Cât ajung să plătească bogații lumii pentru o noapte de Crăciun
De la cabane de lux în Elveția, la plajă în Caraibe. Cât ajung să plătească bogații lumii pentru o noapte de Crăciun

Poate că nu există un loc ca o a doua casă de vacanță - o cabană de lux în Gstaad, un iaht în largul St. Barts sau un hotel de 3.000 de dolari pe noapte în Caraibe.

 

Turiștii care petrec sărbătorile la munte s-au bucurat de zăpadă. „Locul ăsta este liniștea mea”
Turiștii care petrec sărbătorile la munte s-au bucurat de zăpadă. „Locul ăsta este liniștea mea”

Cei care au ales muntele pentru vacanța de Crăciun au primit un cadou nesperat: a nins. Nu e de mirare că abia ajunși la destinație, turiștii au ieșit imediat în natură.  

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.