Zelenski anunță că Ucraina va preda în curând răspunsurile la chestionarul privind aderarea la UE

Ucraina
Shutterstock

Ucraina aproape a încheiat completarea răspunsurilor la chestionarul privind aderarea la Uniunea Europeană, document transmis de preşedinta Comisiei Europene în timpul unei vizite recente la Kiev, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit DPA.

''Lucrul este aproape încheiat şi în curând vom preda răspunsurile noastre reprezentanţilor Uniunii Europene'', a explicat Zelenski.

Chestionarul serveşte drept bază pentru discuţiile în vederea aderării ţării la blocul comunitar.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a înmânat chestionarul în 8 aprilie preşedintelui Zelenski, în timpul unei vizite la Kiev, scrie Agerpres.

Ucraina a solicitat aderarea la Uniunea Europeană la scurt timp după începerea invaziei ruse, produsă în 24 februarie. În prezent, Comisia Europeană examinează această cerere.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Aderarea la UE este un proces lung şi complicat. Chiar dacă executivul UE va oferi o evaluare pozitivă, ar putea dura mult timp până la începerea negocierilor de aderare. Von der Leyen a promis, totuşi, un proces rapid.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 52. Zelenski: Eliminarea apărătorilor din Mariupol va pune capăt negocierilor cu Rusia

razboi, Ucraina, Rusia
Război în Ucraina, 16 aprilie 2022, rezumatul evenimentelor. Ruşii au început să dezgroape morţii

Război în Ucraina, 16 aprilie 2022. Rezumatul evenimentelor. În cea de-a 52-a zi de război, sirenele au răsunat din nou sâmbătă dimineața, anunțând bombardamente atât în capitala Kiev, cât și în centrul și vestul Ucrainei.

razboi in ucraina
SUA va trimite un nou transport de armament greu în Ucraina. Germania va oferi Kievului un ajutor de 1 miliard de euro

După directorul CIA, și președintele ucrainean Zelenski susține că Rusia ar putea folosi arme nucleare tactice în Ucraina, după eșecurile înregistrate până acum în cele aproape două luni de război.

procesiune, Vatican, Paste
O ucraineancă și o rusoaică au purtat crucea în procesiunea condusă de Papa Francisc

Credincioșii catolici din toată lumea sărbătoresc în acest weekend Paștele. Papa Francisc a condus, vineri seara, procesiunea Crucii, organizată pentru prima oară de la debutul pandemiei la Colosseum.  

Vladimir Putin
Vladimir Putin și-a publicat declarația de avere. Informațiile oficiale anunțate de Kremlin

Preşedintele rus Vladimir Putin a câştigat anul trecut 10,2 milioane de ruble (aproape 114.000 de euro), conform declaraţiei de avere a liderului de la Kremlin, informează AFP, potrivit News.ro.

 

Barbat ucraina
Un ucrainean a fost prins încercând să iasă din țară îmbrăcat în haine de femeie

Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Ucraina a fost prins la graniță când încerca să părăsească țara îmbrăcat în haine de femeie.

mama ucraina
Disperarea unei mame din Ucraina, lângă cadavrul copilului: “Puiul mamii, te implor, deschide ochii”

Rușii vor ca de luni să izoleze complet Mariupolul, orașul-port deja sfârtecat de bombardamente. S-ar sista astfel și sporadicele evacuări umanitare de până acum. Printre ruinele orașului mai sunt peste 100 de mii de civili.

protest ambasada rusiei
Peste 300 de persoane protestează în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse

Peste 300 de persoane, în mare parte femei, dar şi copii, protestează sâmbătă, în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, împotriva războiului din Ucraina.

Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.