O vilă ridicată în jurul unui copac, în nordul Capitalei, cea mai apreciată locuință din anul 2021

×
Codul embed a fost copiat

Ordinul Arhitecților a ales cele mai valoroase proiecte finalizate anul acesta în țară și nu a fost ușor pentru că în 2021 s-a construit mult la noi. Clădirile cu un design special au atras atenția arhitecților din juriul internațional.

La marginea unui cartier liniștit de case din nordul Bucureștiului a fost construită cea mai apreciată locuință din 2021. Este o vilă ridicată în jurul unui copac. O parte din casă este construită în semicerc, iar încăperile au vedere spre curtea interioară. Conceptul îi aparține arhitectului Dan Enache.

Dan Enache, arhitect: "Când trăiești aici e foarte interesant să te afli într-o zonă a casei, dar să fii în contact vizual cu cealaltă zonă. Toată familia e împreună, dar în alte spații."

Locuința de 300 de metri pătrați a fost construită în patru ani, iar investiția se ridică la peste 200.000 de euro.

În buricul Capitalei, pe Calea Victoriei, găsim o altă clădire premiată. O clădire veche restaurată, căreia i s-a adăugat o notă aparte printr-o prelungire modernă construită pe terenul unui fost teatru. Arhitectul Adrian Zerva a armonizat idei și materiale noi cu arhitectura clasică.

Citește și
Casa
Ce sunt casele "aisberg", tot mai populare în rândul bogaților. Există temeri că mediul ar putea avea de suferit
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adrian Zerva, arhitect: ”Ca să unificăm întreg ansamblul am apelat și la un element de arhitectură decorativă, specific Bucureștiului Interbelic, arta decorativă de tipul grătarelor metalice, care a preluat niște elemente ale peretelui istoric și îmbracă ca o față de masă, ca o întreagă perdea tot ansamblul."

La o oră de București, în localitatea Piscu, din Ilfov, la marginea unui drum de țară a fost construit tot anul acesta un Muzeu de Ceramică.

Este cel mai apreciat proiect din categoria clădiri publice din acest an.

Adriana Scripcariu, coordonatorul Muzeului de la Piscu: "Este o clădire în care vechiul și noul se îmbină foarte armonios, în care avem aparent foarte mult material natural. Este foarte mult lemn, piatră, ceramică."

Ceea ce face specială această construcție sunt niște stâlpi înalți de salcâm, de aproape șase metri, care susțin streașina clădirii. Mai mult, imaginați-vă câtă lumină naturală primește acest muzeu, datorită ferestrelor uriașe care înconjoară întreaga clădire.

Ordinul Arhitecţilor din Bucureşti a avut de ales din peste 300 de proiecte, de la locuinţe şi birouri, până la amenajări de interior şi patrimoniu. Toate au fost finalizate în ultimul an și au fost jurizate de arhitecți străini.

Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din București: "Criteriile principale sunt cele bazate pe calitate: pe calitatea design-ului, pe fiabilitate, pe sustenabilitate și pe estetica volumului, nu metri pătrați sau cifră de afaceri."

Printre cele mai apreciate proiecte se numără și Aeroportul Băneasa, care a fost restaurat de curând, dar și noul stadion din Ghencea.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Bienala Națională de Arhitectură a desemnat marii câștigători. Cele mai inedite idei avangardiste
Bienala Națională de Arhitectură a desemnat marii câștigători. Cele mai inedite idei avangardiste

După un an de pauză, Bienala Națională de Arhitectură și-a desemnat marii câștigători, care prin idei avangardiste au reușit să dea tonul în tendințele viitoare.

Ce sunt casele
Ce sunt casele "aisberg", tot mai populare în rândul bogaților. Există temeri că mediul ar putea avea de suferit

A trecut vremea palatelor și vilelor cu arhitectură impresionantă. Bogații de astăzi nu mai construiesc la... suprafață, ci au început să se orienteze în subteran.

Cum sunt distruse casele săsești dintr-un sat din Mureş care se află în patrimoniul UNESCO
Cum sunt distruse casele săsești dintr-un sat din Mureş care se află în patrimoniul UNESCO

Casele săsești pot fi conservate dacă autoritățile fac eforturi și îi conving pe proprietari să le îngrijească. În Saschiz de exemplu cei care nu au respectat arhitectura locului au fost amendați, iar unii chiar chemați în instanță.

„Ambulanța pentru Monumente” mobilizează voluntari pentru restaurarea unor biserici sau clădiri de patrimoniu
„Ambulanța pentru Monumente” mobilizează voluntari pentru restaurarea unor biserici sau clădiri de patrimoniu

Pasionați de valorile satului tradițional, unii români își petrec vacanța de vară ca voluntari pe șantiere de arhitectură, ba chiar vin special din străinătate în concediu ca să muncească la restaurarea unor biserici sau clădiri de patrimoniu.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.