Război în Ucraina. Armata rusă a recunoscut pentru prima oară existenţa unor "morţi şi răniţi" în conflict

×
Codul embed a fost copiat

Rusia atacă Ucraina pe mai multe fronturi. După cele trei zile de la startul invaziei, bilanțul se arată tragic: cel puțin 198 de persoane au murit și peste 1.100 au fost rănite, transmit autoritățile ucrainene.

Imagini LIVE de pe camerele de supraveghere din Kiev  

Știrile PRO TV v-a prezentat ultimele informații despre desfășurarea evenimentelor în Ucraina:

 

UPDATE ora 21:54 Borrell: UE va sprijini livrarea de arme în valoare de 450 de milioane de euro către Ucraina

Josep Borell, șeful diplomației eur a anuțat că Uniunea Europeană va sprijini livrarea de arme în valoare de 450 de milioane de euro către Ucraina, relatează AFP.

Citește și
anonymous attack
Ucraina: Hackerii Anonymous au declarat „război cibernetic” Rusiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

 

 

 

 

UPDATE 21:22 Președintele ucrainean Zelenski nu se așteaptă la un rezultat din negocierile dintre Rusia și Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că nu se așteaptă la mare lucru de la negocierile dintre țara sa și Rusia.

Într-o scurtă declarație televizată, Zelenski a spus: „Voi spune sincer, ca întotdeauna: nu cred cu adevărat în rezultatul acestei întâlniri, dar lăsați-i să încerce. Pentru ca niciun cetățean al Ucrainei să nu se îndoiască că eu, în calitate de președinte, nu am încercat să opresc războiul când a existat chiar și o șansă mică.

Zelenski a adăugat: „Și, în timp ce băieții noștri sunt acolo, președintele este aici, șeful de stat major este aici, prim-ministrul este aici, armata este aici, comandantul șef este aici. Cu toții ne vom apăra statul și granițele.


UPDATE 21:00 Fostul campion Vitali Klitschko, primarul Kievului: Orașul este încercuit, evacuarea civililor nu mai este posibilă


Fostul mare campion la box Vitali Klitschko, în prezent primarul Kievului, a anunțat duminică seara că orașul este încercuit de invadatorii ruși, iar evacuarea civililor nu mai este posibilă. ”Suntem la granița unei catastrofe umanitare”, spune el.
 
„Suntem la granița unei catastrofe umanitare”, a declarat Klitschko pentru Associated Press, în timp ce în oraș continuă asediul, în paralel cu ofensiva autorităților care vânează „sabotori” pe străzi.

 

UPDATE 20:23 Suedia anunță că va trimite arme în Ucraina

Suedia a anunțat că va trimite Ucrainei echipamente militare și alte ajutoare. Anunțând această mișcare, prim-ministrul Magdalena Andersson a spus că va fi prima dată când Suedia trimite arme într-o țară aflată în conflict, de la invazia sovietică a Finlandei în 1939.

Ea a spus că transporturile vor include 5.000 de lansatoare antitanc de unică folosință, 5.000 de piese de armătură și 5.000 de căști, precum și 135.000 de pachete de rație.

UPDATE 20:10 Gigantul petrolier BP anunță că iese din acționariatul Rosneft, o mutare care îl costă 25 de miliarde de dolari

Gigantul petrolier BP, una dintre cele mai mari companii din Marea Britanie, va ieși din acționariatul Rosneft, o mutare care îl va costa 25 de miliarde de dolari. Oficialii BP s-au arătat ”profund șocați și întristați” de războiul din Ucraina.

UPDATE 20:00 Sute de voluntari de la vama Siret au făcut un culoar de sprijin pentru refugiații din Ucraina

La Vama Siret, cel mai fierbinte punct de tranzit pentru refugiații ucraineni care ajung la noi, o punte uriașă de solidaritate a unit două popoare.

UPDATE 19:50 Mii de refugiați din Ucraina sosesc în vama Isaccea. Bacurile traversează Dunărea zi și noapte, fără oprire

Bacurile sunt pline de oameni care au fugit de bombardamente, cu copiii de mână. Bărbații în putere au rămas acasă pregătiți să-și apere țara cu arma în mână.

UPDATE 18:40 Decizie istorică. Președintele Comisiei Europene anunță că UE va furniza arme Ucrainei

Ursula von der Leyen a anunțat duminică seara că, pentru prima dată în istoria sa, Uniunea Europeană va livra arme către Ucraina, o țară aflată sub atac.

”Facem un pas înainte în sprijinul acordat Ucrainei. Pentru prima dată, UE va finanța achiziția și va livra arme și echipamente unei țări aflate sub atac. Vom înăspri, de asemenea, sancțiunile noastre împotriva Kremlinului”, a transmis președintele Comisiei Europene pe Twitter.

UPDATE 18.25 Un înalt oficial rus și-a cerut scuze pentru invadarea Ucrainei de către țara sa, ”în numele tuturor rușilor aflați în incapacitate de a preveni acest conflict”.

Suprinzătoarea declarație a fost făcută la o reuniune ONU despre schimbările climatice.

“Permiteţi-mi să cer scuzele noastre în numele tuturor ruşilor aflaţi în incapacitate de a preveni acest conflict”, a afirmat Anisimov în limba rusă în cursul sesiunii plenare la încheierea negocierilor, au declarat pentru AFP trei surse diferite care au ascultat traducerea oficială în limba engleză făcută de ONU cuvintelor sale. 

UPDATE 18.20 Finlanda, care nu este membră NATO și are o lungă frontieră cu Rusia, trimite arme Ucrainei.  

Finlanda urmează să autorizeze Estonia vecină să exporte tunuri de câmp de origine sovietică, care fuseseră anterior vândute Estoniei de către Finlanda, dar nu puteau fi înstrăinate în mod legal, a declarat guvernul finlandez duminică.
 
De asemenea, Finlanda va dona direct Ucrainei 2.000 de veste antiglonţ, 2.000 de căşti şi două unităţi medicale de prim ajutor, a declarat ministrul apărării, Antti Kaikkonen. 

UPDATE 18:10 Secretarul general al NATO: Mișcarea de pregătire nucleară a lui Putin este „retorică periculoasă”

Ordinul președintelui rus Vladimir Putin ca forțele de descurajare ale țării sale, inclusiv armele nucleare, să fie plasate în alertă maximă, face parte dintr-o „retorică periculoasă”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. 

UPDATE 17:54 Un lung convoi de vehicule militare ruse avansează către Kiev, venind din sud

Trupele ruseşti îşi întăreau atacul asupra Kievului duminică după-amiază, un lung convoi de vehicule militare avansând către capitala ucraineană dinspre sud, informează dpa.

Consilierul Ministerului de Interne ucrainean Vadim Denisenko a făcut declaraţii portalului de ştiri strana.news cu privire la mişcările trupelor ruse.

Dar ştim încotro se îndreaptă, încotro s-au îndreptat şi suntem pregătiţi", a spus el.

Până acum, trupele ruse au atacat Kievul din direcţiile nord-vest şi nord-est. 

UPDATE 17:45 Spania a anunțat că își va închide spațiul aerian companiilor aeriene ruse, potrivit Ministerului Spaniol pentru Transporturi

Spania se alătură unei multitudini de alte țări care și-au închis spațiul aerian companiilor aeriene ruse în acest weekend în urma invaziei Rusiei în Ucraina, inclusiv Germania, Italia, Franța și Canada. 

UPDATE 17.20: Turcia va implementa pactul internaţional privind accesul prin strâmtorile sale, pe fondul crizei din Ucraina, ceea ce înseamnă că va decide în fiecare caz în parte ce fel de navă de război va intra pe viitor în Marea Neagră

Anterior, Turcia a catalogat drept război agresiunea Rusiei în Ucraina și a condamnat atacul Kremlinului, o mișcare care trebuie să-l fi luat prin suprindere pe Vladimir Putin.

UPDATE 17.00Grecia va trimite în Ucraina echipamente de apărare, care vor fi livrate prin două aeronave C130, prin Polonia. Decizia Atenei vine după ce invadatorii ruși au ucis 10 greci în atacul de la Mariupol. 

Ajutorul militar elen pentru Ucraina constă în lansatoare portabile de rachete, muniție și puști Kalashnikov. 

UPDATE 15:40 Franța, Germania și Italia anunță că își vor închide spațiul aerian pentru aeronavele rusești 

Alte trei țări europene au anunțat că își vor închide spațiul aerian aeronavelor și companiilor aeriene rusești, ca răspuns la invazia Ucrainei.

Germania a declarat că își va închide spațiul aerian pentru aeronavele rusești de la ora 15:00, ora locală, potrivit unui comunicat al Ministerului Federal pentru Digital și Transport.

Guvernul Italiei a declarat pe Twitter că își închide spațiul aerian aeronavelor rusești duminică.

Franța a declarat că își va închide „spațiul aerian pentru avioanele și avioanele rusești începând din această seară”, a scris duminică ministrul francez al Transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari. 

UPDATE 15:30 Ucrainenii civili blochează avansul trupelor rusești

Videoclipuri de pe rețelele de socializare îi arată pe ucrainenii civili, rămași să-și apere țara, cum se pun în fața tancurilor rusești care înaintau spre localitățile lor.

Imaginile fi fost surprinse în Koriukivka, regiunea Cernihiv, conform BBC.  

UPDATE 15:30. Forţele ucrainene anunţă că deţin controlul asupra oraşului Harkov şi că ”elimină” trupele ruse

Forţele ucrainene deţin controlul asupra Harkovului şi sunt pe care să ”elimine” forţe ruse din oraş, anunţă guvernatorul regiunii, Oleg Sinegubov. ”Inamicul rus este complet demoralizat” şi îşi abandonează vehiculele, iar grupuri de militari ruşi ”se predau militarilor ucraineni”, afirirmă acesta, potrivit AFP.

UPDATE 15:25. Putin a ordonat forțelor de descurajare nucleară să intre în stare de aleră maximă

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat comandamentului militar să pună forțele de descurajare nucleară în stare de alertă maximă după declarațiile agresive ale țărilor NATO, anunță The Guardian. 

„Țările vestice nu numai că întreprind acțiuni economice neprietenoase împotriva țării noastre, dar liderii marilor țări NATO fac declarații agresive cu privire la țara noastră. Așa că ordon trecerea forțelor de descurajare ale Rusiei la un regim special de datorie”, a declarat Putin.

UPDATE 15:13. Soprana Anna Netrebko, cunoscută drept o susţinătoare a lui Vladimir Putin, condamnă războiul din Ucraina 

Faimoasa soprană rusă Anna Netrebko, cunoscută drept o susţinătoare a preşedintelui Vladimir Putin, a vorbit pe Instagram despre războiul din Ucraina, declarându-se ferm împotriva acestuia. 

Soprana urma să cânte pe 25 februarie în Danemarca, însă a fost nevoită să îşi anuleze concertul din cauza presiunilor şi ameninţărilor tot mai mari cu proteste, în condiţiile în care Netrebko era cunoscută drept o susţinătoare a preşedintelui Putin. 

UPDATE 15:10. Ucraina a intentat un proces împotriva Rusiei la Haga

Ucraina a intentat un proces împotriva Rusiei la Curtea Internațională de Justiție, după invadarea țării de către Moscova.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică că țara și-a depus cererea la cea mai înaltă instanță a ONU de la Haga.

Rusia trebuie trasă la răspundere pentru manipularea noțiunii de genocid pentru a justifica agresiunea”, a spus Zelensky.

El a cerut instanței să ordone imediat Rusiei să-și oprească invazia și că țara se așteaptă ca procesele să înceapă în curând. 

UPDATE 15:05. Japonia va bloca mai multe bănci rusești în sistemul SWIFT

Japonia se va alătura Statelor Unite și altor state occidentale pentru a bloca anumite bănci rusești în sistemul internațional de plăți SWIFT, a declarat duminică prim-ministrul Fumio Kishida.

Tokyo va sancționa președintele rus Vladimir Putin și va extinde ajutorul umanitar de urgență acordat Ucrainei cu 100 de milioane de dolari, a mai spus Kishida reporterilor, conform Reuters.

UPDATE 14.45: Parchetul general din Rusia a anunțat duminică faptul că cetățenii ruși care oferă ajutor sub orice formă unui stat străin în timpul războiului din Ucraina va fi considerat ”înaltă trădare”. 

În aceste condiții, rușii pe care regimul lui Putin va considera că sunt vinovați de această infracțiune vor face 20 de ani de închisoare. 

UPDATE 14:03 - Lukașenko spune că Ucraina a declanșat războiul și recunoaște că Belarusul a tras „două, trei rachete” spre teritoriul vecin

 

UPDATE 13:50 - Adjunctul ministrului Apărării din Ucraina a publicat o estimare a pierderilor suferite de Rusia ca urmare o confruntărilor cu soldații ucraineni, informează BBC.

Hanna Malyar a precizat, duminică, pe Facebook, că bilanțul primelor trei zile ale conflictului sunt preliminare și probabil se va schimba.

Estimările pierderilor suferite de armata Rusiei, potrivit ucrainenilor, sunt următoarele:

- 4.300 de decese;

- 27 de avioane;

- 26 de elicoptere;

- 146 de tancuri;

- 706 vehicule blindate;

- 49 de tunuri;

- un sistem de apărare anti-aeriană Buk;

- 4 sisteme cu lansare multiplă de rachete Grad;

- 30 de vehicule;

- 60 de cisterne;

- două drone;

- două ambarcațiuni.

UPDATE 13:10 - Federația Internațională de Judo a decis să-l suspende pe Vladimir Putin din funcția de președinte de onoare, după ce armata rusă a invadat Ucraina, informează AFP. 

UPDATE 13:00 - Cel puțin 64 de civili au fost uciși în Ucraina, după ce forțele ruse au invadat această țară, scrie CNN, care citează ONU. 

De asemenea sute de persoane civile au fost rănite.
 
ONU a precizat că sute de mii de oameni sunt privați de acces la electricitate sau la apă, din cauza distrugerilor provocate de război.
 
Sute de case au fost avariate sau distruse, iar comunități întregi nu mai au acces la magazine sau la piețe din cauza faptului că drumurile și podurile au fost bombardate.  

UPDATE 11:40 - Rușii vor sa negocieze cu Ucraina în Gomel, un oraș din Belarus, informează Agerpres

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins varianta rușilor. Acesta a propus ca discuțiile să aibă loc în alte orașe.
 
"Varşovia, Bratislava, Istanbul, Baku. Le-am propus pe toate. Şi ne-ar conveni oricare", a spus, într-un mesaj online, Zelenski.

Acesta a adăugat că "noaptea trecută a fost grea, cu noi tiruri, bombardamente în cartiere locuite, asupra unor infrastructuri civile".

"Nu mai e nimic care să nu fie considerat de ocupant ţintă legitimă", a mai afirmat Zelenski.

Liderul ucrainean le-a transmis un mesaj belaruşilor: "De pe teritoriul vostru ni se ucid copiii. Cum vă veţi putea privi copiii în ochi? Cum vă veţi mai putea privi în ochi unii pe alţii?"

UPDATE 11:30 - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că țara sa înfiinţează o legiune străină „internaţională”, pentru voluntari din străinătate, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Aceasta va fi o dovadă cheie a susţinerii voastre pentru ţara noastră”, a spus Zelenski. 

UPDATE 10:55 -  Vladimir Putin a salutat, duminică, „eroismul” forțelor ruse în Ucraina, potrivit News.ro.

De asemenea, președintele Rusiei a catalogat invadarea Ucrainei drept o „operațiune specială de a oferi asistență republicilor populare din Donbas”, notează The Guardian. 

UPDATE 10:30 - Noua Kahovka, un oraș din sudul Ucrainei, a fost cucerit de trupele ruse, potrivit presei din stat, citată de BBC.

Noua Kahovka este un oraș mic, însă strategic localizat pe râul Nipru, care furnizează canale de apă pentru peninsula Crimeea. 

UPDATE 10:00 - Serviciul de urgență al Ucrainei a anunțat că o rachetă a lovit un bloc de locuințe de nouă etaje din nord-estul orașului Harkov.

O femeie a murit iar alte persoane au fost rănite, informează BBC.

UPDATE 09:50 - Polonia va pune la dispoziția Ucrainei un tren care va asigura transportul răniților către Varșovia, informează CNN.

Răniții din Ucraina vor fi tratați în diferite spitale din capitala Poloniei. 

"Polonia nu uită de ajutorul care trebuie oferit Ucrainei. Trimitem un tren pentru cei care au suferit răni în urma operațiunilor militare ale Rusiei împotriva Ucrainei", a declarat Stanislaw Zaryn, purtătorul de cuvânt al ministrului coordonator al serviciilor speciale. 

UPDATE 09:40 - Oficialii ucraineni au anunțat că forțele aeriene ale țării au doborât, în ​​urmă cu mai puțin de o oră, o rachetă lansată spre Kiev  de un avion TU-22 aflat pe teritoriul Republicii Belarus.

"Aceasta este o altă crimă de război a Federației Ruse", au spus ucrainenii. 

UPDATE 08:40 - Forțele ruse au intrat în Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, informează BBC.

Șeful administrației regionale Harkov, Oleg Sinegubov, a anunțat că vehiculele militare ușoare „au pătruns în oraș”.

Sinegubov i-a îndemnat pe localnici să rămână la adăpost: „Nu părăsiţi adăposturile! Forţele Armate ale Ucrainei elimină inamicul. Civililor li se cere să nu iasă în stradă”

UPDATE 08.20 - Ucrainenii au anunțat că soldaților ruși care au au fost capturați li s-a permis să-și sune părinții, scrie CNN.

Generalul-maior ucrainean Boris Kremenețki a declarat, la Washington, că Ucraina a capturat aproximativ 200 de soldați ruși care erau "prost echipați".

"Am capturat în jur de 200 de soldați ruși, unii dintre ei în vârstă de 19 ani, deloc antrenați și prost echipați. Îi tratăm conform Convenției de la Geneva, conform Dreptului Internațional Umanitar", a afirmat Kremenețki, care este oficial al apărării în cadrul Ambasadei Ucrainei în SUA.

CNN nu a putut verifica independent afirmațiile generalului.

Boris Kremenețki a mai spus că soldaților li s-a permis să-și „sune părinții” și au primit mâncare și apă.

Ucraineanul a mai declarat că lucrează îndeaproape cu Pentagonul, dar că țara sa are nevoie de mai mult sprijin militar.

"Există o listă de cerințe cruciale și încă avem nevoie de mai multe capacități. Vă pot asigura că ceea ce am primit deja a fost folosit într-un mod adecvat", a precizat el. 

UPDATE 07:35 - Viceprimarul Kievului, Mykola Povoroznyk, a declarat, duminică dimineață, că forțelor ucrainene controlează situația în oraș.

Acesta a precizat că peste noapte au avut loc confruntări între ruși și ucraineni, dar nu a oferit mai multe detalii, scrie BBC

 UPDATE ora 07:20 - Ministerul lituanian al Apărării a anunțat, duminică dimineața, pe Twitter, că ajutoarele militare trimise de țara baltică au ajuns în Ucraina, potrivit CNN.

"Transportul de ajutor militar lituanian a ajuns în Ucraina. Lituania va continua să acorde sprijin dragului nostru prieten,  Ucraina!" , au spus lituanienii.

UPDATE ora 07:04 - Armata rusă lansează drone în Odesa.

Serhiy Bratchuk, șeful Consiliului Public al Administrației Regionale de Stat din Odesa, avertizează că armata ucraineană face eforturi pentru a le neutraliza, potrivit kyivindependent.com.

UPDATE ora 06:53 - Șase persoane, între care o fetiță de șapte ani, au fost ucise în bombardamentul rusesc de la Ohtîrka, în regiunea Sumy, din nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul Dmitri Jivitski, anunță presa din Ucraina.

UPDATE ora 06:46 - Avertismente de raiduri aeriene în două orașe

Există rapoarte potrivit cărora au fost lansate alerte de raiduri aeriene în cel puțin două orașe ucrainene: Rivne, în vest, și Luțk, în nord-vest. Oamenii au fost sfătuiți să se adăpostească, notează BBC.

UPDATE ora 06:34 - O conductă de gaz este flăcări în Harkov, în urma unui atac rusesc, în timp ce un terminal petrolier din Vasilkov, la sud-vest de capitala Kiev, a fost, de asemenea, bombardat de forțele rusești. 

Guvernul ucrainean a avertizat că fumul de la explozia din Harkov ar putea provoca o "catastrofă ecologică" și a sfătuit oamenii să își acopere ferestrele, potrivit The Guardian

UPDATE ora 06:14 - Australia a declarat că va finanța furnizarea de arme Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva forțelor rusești

Anunțul vine la câteva zile după ce guvernul a declarat că va furniza doar echipamente militare "neletale".

UPDATE ora 06:10 - Fostul preşedinte american Donald Trump l-a lăudat pe “inteligentul” Vladimir Putin şi i-a criticat pe liderii occidentali “atât de proşti” după părerea lui, potrivit Agerpres. 

UPDATE ora 05:49 - Trupele rusești au împușcat un jurnalist în Herson și au atacat o clădire de apartamente din Harkov 

Dilerbek Shukurovych Shakirov, un jurnalist civil al săptămânalului de informații "Around You" și membru al fundației caritabile "House of Hope", a fost împușcat mortal dintr-o mașină cu o armă automată în apropiere de satul Zelenivka din Kherson. Incidentul a fost înscris în ERDR în conformitate cu partea 2 a articolului 438 din Codul penal al Ucrainei, potrivit pravda.com.eu

UPDATE ora 05:42 - Un civil a fost ucis în Harkov, după ce tiruri de artilerie au lovit o clădire de apartamente. Un băieţel de şase ani a fost ucis la Kiev.

UPDATE ora 05:26 - Un convoi al forțelor speciale cecene a fost anihilat în apropiere de Hostomel, anunță oficial biroul președintelui.

 

UPDATE ora 05:08 - O companie de drumuri din Ucraina îndepărtează indicatoarele rutiere pentru a-i deruta pe ruși

O companie ucraineană responsabilă cu construcția și întreținerea drumurilor a declarat că a eliminat toate indicatoarele rutiere care ar putea fi folosite de forțele rusești invadatoare pentru a se orienta în țară.

"Inamicul are comunicații slabe, nu poate naviga pe teren. Să-i ajutăm să ajungă direct în iad", a reacționat compania Ukravtodor pe Facebook.

 

UPDATE ora 04:50 - Obuzele rusești au lovit un depozit de deșeuri radioactive 

Obuze rusești au lovit depozitul de deșeuri radioactive al filialei din Kiev a Asociației Radon - potrivit estimărilor preliminare, nu există nicio amenințare pentru populație, transmite pravda.com.ua.

UPDATE: ora 04:36 - Zelenski îi mulţumeşte lui Macron pentru trimiterea de echipament militar defensiv

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, l-a sunat sâmbătă, în jurul miezului nopţii, pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care i-a mulţumit "pentru că a răspuns solicitărilor Ucrainei în materie de echipament militar defensiv", a anunţat Palatul Elysée, notează AFP, citată de Agerpres.

Franţa a decis sâmbătă să-şi consolideze sprijinul pentru Ucraina, în special în echipamentele de apărare.

UPDATE ora 04:25 - Grupul Anonymous a „spart” site-ul guvernului Republicii Cecene.

UPDATE ora 04:00 - Macron i-a cerut lui Lukașenko retragerea trupelor ruseşti din Belarus 

Preşedintele Franţei Emmanuel Macron anunţă că a cerut preşedintelui Republicii Belarus, Alexandr Lukaşeno, retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul său.

În această seară, am cerut preşedintelui Lukaşenko retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul său”, a scris Macron pe Twitter.

În opinia sa, fraternitatea între popoarele belarus şi ucrainean ar trebui să determine Belarusul ”să refuze să fie vasal şi complice al Rusiei în războiul împotriva Ucrainei”, potrivit News.ro.

UPDATE ora 03:50 - Ministerul britanic al Apărării: Rușii suferă din cauza rezistenței puternice a Ucrainei 

Forțele rusești se confruntă cu o rezistență puternică în Ucraina și progresează mai încet decât au planificat, potrivit Ministerului britanic al Apărării, informează CNN.

"Forțele rusești nu fac progresele pe care le-au planificat. Ele suferă din cauza provocărilor logistice și a rezistenței puternice din partea Ucrainei", se arată în actualizarea informațiilor Ministerului britanic al Apărării.

Ministerul Apărării a precizat că forțele ruse "suferă pierderi și un număr de soldați ruși au fost luați prizonieri de către forțele ucrainene".

"Se pare că guvernul rus a restricționat accesul la o serie de platforme de socializare, într-o încercare probabilă de a ascunde detalii privind situația din Ucraina de propriul popor", a adăugat Ministerul britanic Apărării.

UPDATE ora 03:25 - Zelenski a discutat la telefon cu Boris Johnson 

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și premierul britanic Boris Johnson au discutat, în cadrul unei convorbiri telefonice, despre noi măsuri comune.

"Am avut o conversație telefonică cu Boris Johnson. Recunoscător premierului britanic pentru poziția sa, noi decizii pentru a spori capacitățile de luptă ale armatei ucrainene. A convenit asupra unor noi măsuri comune pentru a contracara agresorul”, a scris președintele Ucrainei pe Twitter.

UPDATE ora 03:00 - Numărul rezerviștilor din apărarea teritorială a Forțelor Armate ale Ucrainei a ajuns la 37.000, a declarat comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zaluzhny, potrivit Interfax.

UPDATE ora 02:50 - Serviciul de Grăniceri al Ucrainei: Este posibil ca ucrainenii de pe Insula Șerpilor să fie în viață

UPDATE ora 02:35 - Elon Musk spune că sateliții Starlink ai SpaceX sunt activi deasupra Ucrainei

UPDATE ora 02:12 - Site-ul Kremlinului a căzut pentru câteva ore

Șase site-uri guvernamentale rusești sunt în prezent indisponibile, potrivit Kyiv Independent.

Această listă ar include site-urile oficiale ale Kremlinului și ale agenției de reglementare a mass-media din Rusia.

Publicația a atribuit informațiile sale unor surse de la agenția de stat pentru telecomunicații din Ucraina.

Canalele de televiziune de stat au fost, de asemenea, "piratate pentru a difuza cântece ucrainene", afirmă acesta.

Colectivul de hackeri Anonymous și-a asumat creditul pentru aceste atacuri, dar acest lucru nu a fost confirmat în mod independent.

UPDATE ora 01:55 - Premierul polonez se teme de un atac rus împotriva estului UE

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a pledat, într-un interviu acordat cotidianului regional francez Ouest-France, pentru o dublare a cheltuielilor de apărare în Europa, spunând că se teme de un atac rusesc în Polonia, Finlanda sau ţările baltice, notează AFP, citată de Agerpres.

"Trebuie să prevedem că Putin va dori să-şi dezvolte politica agresivă, invazia sa. A început în Georgia, acum Ucraina, următorul obiectiv ar putea fi ţările baltice, Polonia, Finlanda sau alte ţări de pe flancul estic", a declarat Mateusz Morawiecki, în acest interviu publicat şi de grupul german de presă regională Funke Meediengruppe.

"Avem nevoie de o armată europeană puternică", a insistat premierul polonez care consideră că "trebuie dublate cheltuielile pentru apărare în Europa". "Suntem în prezent la aproximativ 300 de miliarde de euro, ar trebui să trecem la 500-600 de miliarde de euro. Nu este imposibil şi acest lucru va permite Europei să joace în sfârşit un rol major", a adăugat acesta.

UPDATE ora 01:40 - Azerbaidjanul va furniza combustibil gratuit medicilor ucraineni

Compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, SOCAR, a confirmat, pentru BBC, că va furniza gratuit benzină pentru serviciile de pompieri și ambulanță din Ucraina pe durata conflictului.

Măsura a fost luată în urma unei convorbiri telefonice între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și președintele azer Ilham Aliyev.

Aliyev s-a angajat, de asemenea, să asigure Ucrainei livrări de medicamente și echipamente medicale.

Invazia rusă în Ucraina l-a pus pe liderul azer într-o poziție dificilă. Acesta se ferește de Rusia și a semnat un acord de alianță cu președintele Vladimir Putin în ziua în care acesta din urmă a recunoscut regiunile separatiste din Ucraina, săptămâna trecută.

Dar el are, de asemenea, legături strânse cu UE și Turcia, care au condamnat invazia Rusiei.

Aliev s-a confruntat cu critici interne pentru acordul său cu Putin și pentru că nu și-a exprimat deschis sprijinul față de Ucraina.

Înainte de invazie, Aliyev a semnat, de asemenea, un acord cu UE pentru a crește livrările de gaze către blocul comunitar.

UPDATE ora 01:35 - Armata rusă aruncă în aer o conductă de gaz în Harkov.

 

UPDATE ora 01:25 - Armata rusă bombardează și orașul Harkov 

 

UPDATE ora 01:10 - Incendiu puternic în orașul Vasilkov 

Un depozit de petrol din oraș a fost bombardat de ruși, susțin surse neoficiale. În Vasilkov este un aerodrom militar de proporții, unde se regăsesc mai multe rezervoare de combustibil.

Zona a fost scena unor lupte grele vineri seară, potrivit oficialilor ucraineni.

UPDATE ora 00:50 - Explozii masive în Kiev 

Două explozii puternice au luminat cerul nopții la sud-vest de Kiev duminică dimineața.

Exploziile s-au produs la 20 de kilometri de centrul capitalei ucrainene. Cerul nopții s-a luminat timp de câteva minute, transmite CNN.

Cea de-a doua explozie care a zguduit Kievul a avut loc cu puțin înainte de ora locală 01:00 și a venit tot din partea de sud-vest a orașului, în direcția celui de-al doilea mare aeroport al orașului.

UPDATE ora 00:26 - Aliații occidentali vor elimina băncile rusești din SWIFT 

UE, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada și Statele Unite au publicat recent o declarație coordonată de condamnare a invaziei rusești.

"În timp ce forțele rusești își dezlănțuie asaltul asupra Kievului și a altor orașe ucrainene, suntem hotărâți să continuăm să impunem Rusiei costuri care vor izola și mai mult Rusia de sistemul financiar internațional și de economiile noastre", spun ei.

Printre măsurile care vor fi implementate în următoarele zile se numără eliminarea "băncilor rusești selectate din sistemul de mesagerie SWIFT".

"Acest lucru va asigura deconectarea acestor bănci de la sistemul financiar internațional și va afecta capacitatea lor de a opera la nivel global".

SWIFT este artera financiară globală care permite transferul rapid și fără probleme de bani peste granițe, potrivit BBC.

SWIFT este principala rețea de plăți internaționale din lume. Mai multe țări și-au exprimat deja sprijinul pentru excluderea Rusiei de pe platformă, iar Germania, care s-a opus anterior acestei măsuri, și-a exprimat sprijinul în cursul zilei de astăzi.

UPDATE ora 00:20 - O nouă sesiune, duminică, a Consiliului de Securitate al ONU pentru sesizarea Adunării Generale

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni duminică la orele 20.00 GMT pentru a adopta o rezoluţie prin care se cere "sesizarea Adunării Generale a ONU" cu scopul a organiza luni o "sesiune specială" privind războiul dintre Rusia şi Ucraina, au făcut cunoscut sâmbătă surse diplomatice, notează AFP, citată de Agerpres.

UPDATE ora 00:15 - Papa Francisc i-a telefonat preşedintelui Zelenski, exprimându-şi ''profunda durere'' pentru evenimentele din Ucraina

Papa Francisc şi-a exprimat ''profunda durere pentru evenimentele tragice'' din Ucraina într-o convorbire telefonică avută sâmbătă cu preşedintele Volodimir Zelenski, a anunţat pe Twitter ambasada Ucrainei pe lângă Sfântul Scaun.

La rândul său, preşedintele ucrainean a postat un mesaj pe contul său de Twitter în care ''i-a mulţumit papei pentru că s-a rugat pentru pace în Ucraina şi pentru o încetare a focului. Poporul ucrainean simte sprijinul spiritual al Sanctităţii Sale".

UPDATE ora 00:10 - Prin invadarea Ucrainei, Putin își pierde aliații din Europa de Est. Zeman: „Rusia a comis o crimă împotriva păcii”

UPDATE ora 00:00 - Biden îi transmite lui Putin că NATO este "mai unită" după invadarea Ucrainei 

Preşedintele american Joe Biden a dat asigurări sâmbătă că NATO este "mai unită" şi a subliniat că preşedintele rus Vladimir Putin a comis o greşeală atunci când a invadat Ucraina, transmite EFE.

"Obiectivul meu de la bun început a fost să mă asigur că menţin NATO şi Uniunea Europeană în sintonie. Nu doar că NATO este mai unită, uite ce se întâmplă cu Finlanda, uite ce se întâmplă cu Suedia (...) Vreau să spun că (Putin) obţine exact efectul opus a ceea ce-şi dorea", a declarat Biden într-un interviu la programul radiofonic al jurnalistului Brian Tyler Cohen.

Biden se referea la faptul că cele două ţări nordice, care nu sunt membre ale NATO, ar putea să ia în calcul să devină, pe fondul ameninţărilor Moscovei.

În opinia lui Biden, Putin a crezut "că poate diviza NATO, creând o spărtură uriaşă prin care să poată trece", iar "asta nu s-a întâmplat". De aceea, consideră preşedintele american, cheia este să se continue coordonarea internaţională în faţa atacului militar rus asupra Ucrainei, lansat joi.

"Trebuie să rămânem aliniaţi cu restul aliaţilor noştri", a insistat liderul de la Casa Albă. 

Știrea inițială

Kievul este ținta atacurilor armatei ruse şi Ucraina se așteaptă, în continuare, la ofensivă cu tancuri şi vehicule blindate. În apărare sunt pregătite rachete antitanc, furnizate de aliații străini, susţine ministrul ucrainean al Apărării.

Lupte grele se duc între forțele ruse și cele ucrainene, asta după ce Vladimir Putin a decis să atace Ucraina din trei direcții. Mai multe orașe importante printre care Kiev, Mariupol sau Odesa au fost atacate cu rachete. Explozii puternice s-au auzit vineri dimineață în Kiev.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prin invadarea Ucrainei, Putin își pierde aliații din Europa de Est. Zeman: „Rusia a comis o crimă împotriva păcii”
Prin invadarea Ucrainei, Putin își pierde aliații din Europa de Est. Zeman: „Rusia a comis o crimă împotriva păcii”

Mulți dintre cei mai apropiați aliați ai Rusiei și foste state-satelit ale Uniunii Sovietice îl contestă pe președintele Vladimir Putin pentru invazia Ucrainei.

Ucraina: Hackerii Anonymous au declarat „război cibernetic” Rusiei
Ucraina: Hackerii Anonymous au declarat „război cibernetic” Rusiei

Hackerii din grupul Anonymous a declarat sâmbătă „război cibernetic” Rusiei şi preşedintelui Vladimir Putin după invazia rusă în Ucraina.

Războiul din Ucraina, ziua a treia. Sirenele de alarmă au început să răsune la Kiev
Războiul din Ucraina, ziua a treia. Sirenele de alarmă au început să răsune la Kiev

Rusia atacă Ucraina pe mai multe fronturi. Încă după prima zi a invaziei, bilanțul se arată tragic: cel puțin 100 de persoane au murit în prima zi de război și alte câteva sute au fost rănite, transmit autoritățile ucrainene.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.