România, devastată de inundații. Apele au distrus casele și mașinile oamenilor

×
Codul embed a fost copiat

Furtunile violente și ploile cu care ne confruntăm de câteva zile încoace în zone întinse din țară par fără sfârșit.

În noaptea de marți spre miercuri, natura a lovit mai multe localități din Cluj, vizate de cod roșu de vreme rea. A plouat cu putere, iar șuvoaiele formate au intrat în case și au acoperit drumuri.

Disperați, oamenii au fugit din calea viiturilor, care au semănat pagubă. Crunt este că veștile nu sunt bune. Până mâine dimineață, toată țara este vizată de cod galben.

Parcă s-a rupt cerul deasupra mai multor localităţi din Cluj. Ca într-un coşmar, viiturile formate au intrat în casele oamenilor şi au măturat tot ce le-a apărut în cale.

În fața şuvoaielor, oamenii au fost neputincioşi. O femeie din comună Văd era acasă cu cei trei nepoţi ai ei când apele au năvălit în locuinţă.

Citește și
inundatie
Românii, neputincioși în fața urgiei naturii: "N-am văzut aşa ceva în viaţa mea"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iulica Boca: "Dintr-o dată, aşa o venit. Cum o venit, tot o luat, o mânat şi de aicea de afară o intrat în casă. Ce să facem, copiii.. pe geam i-am scos afară. Găinile, puii, ia acolo i-am băgat laolaltă într-o ladă."

Viitura a lăsat în urma pagube însemnate.

Apele au năvălit atât de tare, încât au doborât un zid, cât şi gardul gospodăriei. Pentru că în casă apa ajungea până la genunchi, femeia care locuieşte aici s-a refugiat la vecini.

David Prunean, primarul comunei Văd: "Grădinile, curţile, astea aproape la toţi au.. toate sunt inundate şi pagubele, legumele, tot ce o fost semănat prin grădină, cred că deja nu mai sunt. Aici o blocat podul şi încercam să îl deblocăm."

În ajutorul oamenilor au venit pompierii.

Marius Adrian, detașamentul de pompieri Dej: „Am evacuat apa din beciuri şi case şi eventual unele bunuri evacuate şi persoane."

Un pârâu din judeţ a ieşit din matcă, iar o porţiune dintr-un drum naţional a fost înghiţită de apă şi acoperită de aluviuni aduse de pe versanţi. Mai bine de o sută de molizi au fost smulşi din rădăcini, spun autorităţile.

În Bragadiru, chiar lângă Bucureşti, o ploaie de câteva zeci de minute a lăsat în urma prăpăd. Străzi întregi s-au transformat în râuri, iar maşinile au înaintat cu greu prin şuvoaie. Oamenii din această zonă se plâng ca de fiecare dată când ploua au loc astfel de incidente, iar autorităţile nu ar lua măsuri în acest sens.

Localnic: "Aproape tot cartierul era inundat, dar e un lucru obişnuit din păcate în zona din cauza lipsei canalizării fluviale. S-au făcut solicitări către primărie, către prefectura, însă rezultatele au întârziat să apară."

Localnic: "Ne-au terorizat. La prima ploaie vin, se fac balti şi lacuri în Bragadiru. Nu au trimis nimic."

Apa a intrat în zeci de curți şi beciuri, spre disperarea proprietarilor.

Localnic: "Avem apă în beciuri, a fost apa pe stradă, aproape să ne intre în case."

De parcă nu ar fi fost de ajuns, apa a dus gunoaie în curți şi pe şosele.

După o ploaie torenţială, în oraşul Slobozia s-au format bălți uriaşe. În parcarea unui supermarket, zeci de maşini au fost acoperite pe jumătate de apă.

Şi drumul care face legătura între Bacău şi Vaslui a fost inundat.

Localnic: "Ia, uitaţi ce-i acolo! Te ia, te duce la vale cu tot cu maşina de numa', numa'... Vai de mine, la viteza aia."


Probleme au fost şi în judeţul Timiş. La Lugoj, pompierii au intervenit cu motopompe ca să evacueaze apa din curţi, din beciuri şi de pe străzi.

La Pucioasa, în Dâmboviţa, apa a năvălit în gospodăria unei familii cu trei copii.

Ori de câte ori ploua mai serios, gospodăria lor este indundată. Grav este că de această dată apa a intrat şi în bucătărie. A avut aproape jumătate de metru. Din acest motiv li s-a ars aparatura, iar pagubele sunt însemnate.

Femeie: "De fiecare dată când plouă, la mine se face gârlă! Avem un canal care e inundat, zice că vine să îl desfunde, n-a venit."

Şi în Botoşani a fost rău.

Șofer: Am rămas în pană. Nici nu mai porneşte. Mi-a intrat apă la motor.
Reporter: Cât de mare e apă?
Șofer: Are jumătate de metru.

Asemenea episoade de vreme severă se pot repeta în următoarele ore în întreaga țară, spun meteorologii.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Vremea azi, 17 iunie. Prognoza în București și în țară - ploi torențiale cu fenomene violente
Vremea azi, 17 iunie. Prognoza în București și în țară - ploi torențiale cu fenomene violente

Nici miercuri nu scăpăm de instabilitate, vin alte ploi torenţiale cu fenomene violente şi se menţine riscul de inundaţii în multe zone din ţară.

Românii, neputincioși în fața urgiei naturii:
Românii, neputincioși în fața urgiei naturii: "N-am văzut aşa ceva în viaţa mea"

De câteva zile, românii sunt martorii unor manifestări neobişnuite ale naturii - cu furtuni violente şi căderi mari de apă în intervale scurte de timp.

Toată țara a fost măturată de ploi. Un băiat de 4 ani din Bihor a fost luat de viitură
Toată țara a fost măturată de ploi. Un băiat de 4 ani din Bihor a fost luat de viitură

Toată țara a fost măturată de ploi, iar în duminică noaptea a expirat codul portocaliu de vreme rea.

Tragedie în Bihor. Un băiat de 4 ani a fost luat de viitură, de lângă părinții lui
Tragedie în Bihor. Un băiat de 4 ani a fost luat de viitură, de lângă părinții lui

O tragedie s-a petrecut în Bihor. Un băiețel de numai 4 ani a fost luat de ape, iar după o noapte de căutari pompierii le-au dat vestea cea neagră părinților.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.