Peste 200 de copii sărmani din Iași vor vedea pentru prima oară marea. ”Nu m-am gândit că voi ajunge”

×
Codul embed a fost copiat

Pentru mai bine de 200 de copii din județul Iași se scrie în aceste zile un capitol important al vieții. Puștii vor vedea pentru prima oară marea și vor sta pe litoral două săptămâni, timp în care se vor putea bucura în voie de valuri, nisip și briză.

 

Visul lor, care părea de neîndeplinit, a devenit realitate datorită părintelui Dan Damaschin, care și-a făcut un țel din a ajuta micuți greu încercați de soartă. Dar pentru care şcoala reprezintă o prioritate.

"Mergem la mare!"

Acești șapte frați dintr-o comună din Iași s-au trezit dis-de-dimineața ca să își pregătească bagajele pentru vacanța pe litoral.

Citește și
Situație dramatică pentru elevii săraci. Pentru sute de mii de copii, ”Laptele și cornul” sunt singura masă pe zi
Elevii din familii sărace riscă să piardă şi "cornul şi laptele", după ce nu au făcut ore din lipsa tehnologiei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Sigur aveți de toate? Să nu ajungem acolo și să ne trezim că nu aveți. Ai, Anasica, de toate? Da. Ți-ai luat bomboanele? Da”.

Pentru ei este prima întâlnire cu marea, iar emoțiile sunt pe măsură. Toți au rezultate bune la școală și acum munca lor este răsplătită.

Reporter: Ați mai fost la mare până acum?
Copii: Nuu.
Reporter: Sunteți nerăbdători?
Copii: Daaa. Foarte".

Pentru Florentina, vacanța este cadoul primit pentru media 10 obținută la Evaluarea Națională.

Florentina: "E prima dată și va fi impactul ăla cu marea, pentru prima oară. Nu m-am gândit că voi ajunge anu ăsta, îmi făceam planuri, dar nu mă gândeam că anul ăsta”.

Cei șapte copii vor fi supravegheați de mama lor.

Mama: "Emoții sunt, că noi nu am mai fost niciodată toți”.

Tatăl: "Să fie bucuroși că au ajuns la mare”.

 

Părintele Dan Damaschin a făcut o tradiție din excursiile la mare pentru copii

 

De aceeași bucurie au parte în acest an 222 de copii din familii sărmane. Totul este posibil datorită părintelui Dan Damaschin, care a făcut deja o tradiție din aceste excursii la malul mării.

Micuții vor fi însoțiți de voluntari și, preț de două săptămâni, vor lua parte la activități recreative, dar și educaționale.

Dan Damaschin, preot: "Noi ne gândim că un copil care merge la mare, un copil cu foarte multe lipsuri, atunci când se întoarce de acolo rămâne cu un model de viață la care trebuie să ajungă fiecare".

Părintele ajută peste 2.000 de copii din județul Iași, cărora le oferă mâncare, îmbrăcăminte și rechizite școlare.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce spune medicul Virgil Musta despre măsurile de prevenire a coronavirusului în școli
Ce spune medicul Virgil Musta despre măsurile de prevenire a coronavirusului în școli

Doctorul Virgil Musta, care a vindecat aproape 700 de pacienți cu Covid-19, spune că este bine ca elevii să revină la școală, întrucât copiii sunt cel mai puțin afectați de noul coronavirus.

Elevii din familii sărace riscă să piardă şi
Elevii din familii sărace riscă să piardă şi "cornul şi laptele", după ce nu au făcut ore din lipsa tehnologiei

Pericolul ca zeci de mii de copii din familii sărace să abandoneze școala este mai mare ca oricând, avertizează asociațiile din educație.

Realitatea dezolantă ce descrie România. 40% dintre părinți nu au bani suficienți să-și hrănească copiii
Realitatea dezolantă ce descrie România. 40% dintre părinți nu au bani suficienți să-și hrănească copiii

Deși mai sunt șase săptămâni până la începerea școlilor, iar o parte din lecții - dacă nu toate, s-ar putea ține online, aflăm că 4 din 10 copii din mediul rural nu au acces la internet și nici la rechizite.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.