Peisaje de poveste în Apuseni. Casa de Piatră, cătunul ascuns din munți în care mai trăiesc 12 familii

×
Codul embed a fost copiat

Apusenii sunt și mai spectaculoși în sezonul de iarnă. Turiștii veniți din toată țara aleg să descopere frumusețea din cătunele ascunse în creierii munților, alături de liniștea așezărilor.

În cătunul Casa de Piatră mai trăiesc doar 12 familii în casele răsfirate, parcă scoase din cărțile de povești.

Temerarii ce se aventurează pe aceste trasee descoperă la pas pădurile de brad, peșterile din zonă sau întinderile de apă și se bucură de ospitalitatea localnicilor.

La peste 1.200 de metri altitudine, în inima Apusenilor, un drum șerpuit prin pădure duce către un cătun în care mai trăiesc doar 12 familii.

Gospodăriile din Casa de Piatră sunt răsfirate pe coama muntelui și odată ajunși acolo, turiștii sunt cuceriți de tot ce oferă acele meleaguri.

Citește și
Peisaje de poveste, la Mărginimea Sibiului. ”Este atmosfera asta a satului, liniștea, timpul care curge mai încet”
Peisaje de poveste, la Mărginimea Sibiului. ”Este atmosfera asta a satului, liniștea, timpul care curge mai încet”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Turistă: "Nu mi-a venit să cred când am văzut un cătun, nu mi-a venit să cred că mai locuiește cineva în mijlocul munților".

Turist: "Este o zonă interesantă prin faptul că este izolată. A fost o experiență nouă, chiar și drumul a fost o aventură”.

În ultima perioadă, zona a atras tot mai mulți români, fascinați de peisajele încântătoare și de traseele montane pe care le pot lua la pas.

Ioan Gligor, ghid turistic: "Zona începe să fie tot mai frecventată de către turiști, fiind o zonă, un sat mai izolat. Sper să putem să conservăm zona și să fie o atracție pentru cei care iubesc natura”.

 

Camere de închiriat de la 80 de lei noapte

Acolo se ascund și peșteri impresionante - Ghețarul de la Vârtop, Coiba Mică și Coiba Mare - care are cea mai lată intrare din țară, de peste 74 de metri.

Cristian Ciubotărescu, speolog: "În interiorul peșterii Coiba Mare, aceasta are o zonă care este cu un râu subteran care este activ, care se termină cu Lacul Morții, un lac complet acoperit cu bușteni. Acest lac este cel mai adânc sifon din România, are 92 de metri și continuă”.

Cei care ajung acolo nu trebuie să rateze Izbucul Tăuzului - unde vor da peste un mic ochi verde de apă, aflat la poalele versantului abrupt.

Cristian Ciubotărescu, speolog: "Apa care pătrunde prin cele două peșteri iese prin acest izbuc. Apa cristalină, cât și formațiunile interesante ca și țurțurii, atrag numeroși turiști în această zonă”.

În acele locuri, o cameră se poate închiria pentru o noapte cu prețuri ce pornesc de la 80 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Regatul de zăpadă de la Bâlea îi face fericiți pe turiști. ”Locul ăsta e ca o eliberare”
Regatul de zăpadă de la Bâlea îi face fericiți pe turiști. ”Locul ăsta e ca o eliberare”

Dacă sunteţi în căutare de peisaje şi experienţe de neuitat, departe de aglomerație, puteți alege zona Bâlea.

Peisaje de poveste, la Mărginimea Sibiului. ”Este atmosfera asta a satului, liniștea, timpul care curge mai încet”
Peisaje de poveste, la Mărginimea Sibiului. ”Este atmosfera asta a satului, liniștea, timpul care curge mai încet”

Cine vrea să descopere tainele oieritului și să testeze pârtiile la început de sezon este invitat să facă un popas la Mărginimea Sibiului.

Bucovina, tărâmul de poveste care ascunde peisaje uimitoare în orice anotimp
Bucovina, tărâmul de poveste care ascunde peisaje uimitoare în orice anotimp

Vă invităm în Bucovina, în Munții Rarău. Tărâmul de poveste ascunde peisaje care îți taie respirația. Pentru că acolo natura face spectacol în orice anotimp.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.